ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MegaDeals: Grupul care deţine Dr Pepper preia gigantul cafelei JDE Peet’s pentru 15,7 miliarde euro

25 August 2025   |   Agerpres

Pe parcursul acestui an acţiunile Keurig au crescut cu aproape 10% graţie vânzărilor solide băuturi, dar cu toate acestea compania a avertizat că operaţiunile sale din domeniul cafelei vor avea o creştere limitată în acest an din cauza tarifelor americane şi a preţurilor mai mari la cafea.

 
 
Grupul american Keurig Dr Pepper a anunţat luni că va prelua gigantul olandez din domeniul cafelei JDE Peet's, care produce unele dintre cele mai populare mărci europene de cafea, pentru 15,7 miliarde euro (18,38 miliarde dolari), transmite Reuters. 

Noua companie rezultată în urma acestei tranzacţii intenţionează ca la o dată ulterioară să îşi separe activităţile din domeniul băuturilor de cele din domeniul cafelei, obiectivul fiind extinderea ofertei din domeniul cafelei în peste 100 de ţări, a precizat compania americană

Keurig Dr Pepper, o companie înfiinţată în 2018 în urma fuziunii dintre Keurig Green Mountain şi Dr Pepper Snapple, deţine mărci precum Dr Pepper, Snapple, 7UP şi Green Mountain Coffee. Compania are o valoare de piaţă de aproximativ 48 de miliarde de dolari, în timp ce grupul JDE Peet's, care deţine mărcile de cafea Jacobs, Douwe Egberts şi L'OR, este listat la Amsterdam şi are o valoare de piaţă de aproximativ 12,76 miliarde euro (14,93 miliarde de dolari).


Pe parcursul acestui an acţiunile Keurig au crescut cu aproape 10% graţie vânzărilor solide băuturi, dar cu toate acestea compania a avertizat că operaţiunile sale din domeniul cafelei vor avea o creştere limitată în acest an din cauza tarifelor americane şi a preţurilor mai mari la cafea.

La rândul său, JDE Peet's a avertizat că preţurile la cafea în SUA ar putea creşte ca urmare a deciziei preşedintelui Donald Trump de a impune tarife de 50% la importurile de boabe de cafea din Brazilia, tarife care au intrat în vigoare la începutul acestei luni.

Preţurile la boabele de cafea Arabica şi Robusta au atins valori record în acest an, în contextul în care evoluţiile meteo nefavorabile au pus presiune asupra ofertei, iar preţurile au rămas volatile în ultimele săptămâni.

Acţionar majoritar la JDE Peet's este grupul german JAB, care are o participaţie minoritară semnificativă şi la Keurig Dr Pepper.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 8881
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...