Bulboacă & Asociații a oferit consultanță in finanțarea destinată expansiunii internaționale pentru o companie cu capital românesc | Avocații au asistat atât clientul, cât fi finanțatorii, în acordarea unei facilități de credit de achiziții de aproape 200 mil. EUR pentru o companie orientată pe tehnologie, ce va fi folosită și în extinderea operațiunilor sale la nivel mondial
06 Iunie 2024
B. A.Consultanța a fost de asemenea, oferită și părții creditorilor, fenomen extrem de rar în arealul finanțărilor.
Bulboacă & Asociații a asistat o companie cu capital românesc într-o facilitate de achiziție de aproape 200 de milioane de euro, care sprijină expansiunea acesteia la nivel mondial. Consultanța a fost de asemenea, oferită și părții creditorilor, fenomen extrem de rar în arealul finanțărilor.
Pe la sfârșitul lunii mai 2024, Bulboacă & Asociații și-a finalizat rolul de consultanță în legătură cu o facilitate de credit de achiziții de aproape 200 de milioane EUR, aceasta avand, printre alte scopuri, si pe acela a finanta clientul român – o companie orientată pe tehnologie – în extinderea operațiunilor sale la nivel mondial, de data aceasta peste mări.
Înființată ca urmare a unui spin-off al biroului din București al unei firme Magic Circle, Bulboacă și Asociații are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu o mentalitate de tipul băncilor de investiții si cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii.
Pe la sfârșitul lunii mai 2024, Bulboacă & Asociații și-a finalizat rolul de consultanță în legătură cu o facilitate de credit de achiziții de aproape 200 de milioane EUR, aceasta avand, printre alte scopuri, si pe acela a finanta clientul român – o companie orientată pe tehnologie – în extinderea operațiunilor sale la nivel mondial, de data aceasta peste mări.
Înființată ca urmare a unui spin-off al biroului din București al unei firme Magic Circle, Bulboacă și Asociații are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu o mentalitate de tipul băncilor de investiții si cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii.
Bulboacă și Asociații este implicată în unele din cele mai sensibile și solicitante tranzacții sau spețe, adeseori foarte greu de realizat sau soluționat, unde stăruința, pasiunea și determinarea avocaților, alături de know-how-ul juridic și de business specific, joacă un rol absolut fundamental. Firma oferă consultanță instituțiilor financiare, fondurilor, companiilor, structurilor lor de conducere sau acționarilor cu privire la situații esențialmente critice. Când clienții Bulboacă & Asociații întâmpină o dificultate majoră, de neimaginat sau de nesurmontat, experiența avocaților firmei arată că și atunci există șanse reale pentru a se face o tranzacție sau pentru a se soluționa o speță.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 456 / 8489 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...