BCR continuă finanţarea prin Bursă şi listează o nouă emisiune de obligaţiuni verzi la Bursa de Valori Bucureşti
22 Iunie 2022 Agerpres
Este a doua emisiune de obligaţiuni verzi listată de BCR la BVB, după cea din octombrie anul trecut, în valoare de 500 milioane lei.
Banca Comercială Română (BCR) listează miercuri o nouă emisiune de obligaţiuni verzi, în valoare de 702 milioane lei, sub simbolul bursier BCR27A, potrivit unui comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Este a doua emisiune de obligaţiuni verzi listată de BCR la BVB, după cea din octombrie anul trecut, în valoare de 500 milioane lei.
"Mă bucur că, datorită eforturilor colegilor mei, reuşim să arătăm consecvenţă şi să extindem angajamentul nostru de a emite obligaţiuni verzi. Aceste emisiuni, alături de toate iniţiativele noastre similare, se înscriu în viziunea BCR de transformare sustenabilă şi pe termen lung a economiei româneşti. Investitorii sunt din ce în ce mai atenţi la resursele pe care aleg să le susţină şi suntem încântaţi să vedem această preocupare tot mai prezentă în România. Este un semn de responsabilitate şi, totodată, de încredere în piaţa de capital, chiar şi într-un context internaţional
dificil", a declarat Sergiu Manea, director general al BCR.
Obligaţiunile verzi de tip senior nepreferenţiale care urmează a fi listate au o maturitate de 5 ani şi o dobândă fixă anuală de 9,079%. Noua emisiune de obligaţiuni verzi se înscrie în demersurile băncii de aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance). Obligaţiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea agenţiei de rating Fitch.
"BCR utilizează în mod activ piaţa de capital din România pentru a obţine finanţare, iar proiectele verzi încep să capete tot mai multă consistenţă la Bursa de Valori Bucureşti. După ce, anul trecut, echipa BCR a listat prima emisiune de obligaţiuni verzi ale grupului pe piaţa locală, acum o nouă emisiune de peste 700 de milioane de lei va fi folosită pentru finanţarea unor proiecte verzi din economia românească. Succesul acestor emisiuni demonstrează capacitatea pieţei de capital din România de a acoperi finanţări semnificative şi arată faptul că bursele de valori au o responsabilitate cheie în promovarea tranziţiei spre o economie verde prin încurajarea şi dezvoltarea finanţărilor responsabile şi a produselor financiare sustenabile", a afirmat Adrian Tănase, director general BVB.
Emisiunea de obligaţiuni care intră pe 22 iunie la tranzacţionare este a 6-a emisiune a băncii listată la BVB, valoarea totală a obligaţiunilor BCR disponibile la tranzacţionare fiind de peste 3,7 miliarde de lei.
Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2956 / 9193 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





