Unicredit: BNR ar putea începe reducerea dobânzii de politică monetară în 2027, pe fondul temperării inflaţiei
10 Iulie 2026 Agerpres
Banca Naţională a României (BNR) ar putea începe reducerea ratei dobânzii de politică monetară în 2027, în condiţiile în care inflaţia este estimată să coboare la aproximativ 5,5% până la finalul acestui an, de la aproape 10% în prezent, a afirmat Eszter Gargyan, strateg FX pentru Europa Centrală şi de Est (CEE) în cadrul Unicredit.
Banca Naţională a României (BNR) ar putea începe reducerea ratei dobânzii de politică monetară în 2027, în condiţiile în care inflaţia este estimată să coboare la aproximativ 5,5% până la finalul acestui an, de la aproape 10% în prezent, a afirmat Eszter Gargyan, strateg FX pentru Europa Centrală şi de Est (CEE) în cadrul Unicredit.
"În Serbia şi în România, ne aşteptăm ca băncile centrale să menţină neschimbată dobânda de politică monetară în acest an, întrucât inflaţia rămâne peste nivelul-ţintă. În România, însă, acest şoc inflaţionist este determinat în principal de factori de ofertă, ceea ce înseamnă că reflectă parţial majorările de taxe şi ajustarea preţurilor la energia electrică pentru gospodării. Pe măsură ce efectele majorărilor de taxe şi ale ajustării preţurilor la energia electrică vor dispărea din baza de comparaţie a indicelui preţurilor de consum, inflaţia este aşteptată să coboare spre 5,5% până la sfârşitul acestui an, de la aproape 10% în prezent. Ulterior, în 2027, se vor manifesta mai puternic factorii dezinflaţionişti, pe fondul contracţiei consumului populaţiei şi al diminuării presiunilor inflaţioniste interne. Acest context ar trebui să permită Băncii Naţionale a României să înceapă reducerea ratei dobânzii de politică monetară în cursul anului viitor", a afirmat Eszter Gargyan, cu ocazia lansării raportului macroeconomic Trimestrial, T2, 2026 - cu focus pe evoluţiile din zona ECE şi AI.
În ceea ce priveşte contextul global, ne îndreptăm către un mediu mai favorabil după şocul iniţial din luna martie, consideră analistul băncii.
"Acesta a fost scenariul nostru de bază, respectiv că fluxurile de transport prin Strâmtoarea Ormuz vor începe să se normalizeze treptat începând din această vară. În ceea ce priveşte preţul petrolului, cotaţiile se situează deja semnificativ sub nivelurile maxime înregistrate în perioada martie-mai. Cu toate acestea, situaţia rămâne fragilă, pe fondul negocierilor încă în desfăşurare dintre Statele Unite şi Iran şi al perturbărilor ocazionale ale traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz. În consecinţă, fluxurile de transport prin această rută sunt încă departe de a reveni la normal.", a adăugat specialistul.
În plus, cea mai mare parte a rezervelor-tampon de petrol a fost deja epuizată, a adăugat reprezentantul Unicredit.
"Prin urmare, estimăm că preţul petrolului se va menţine în intervalul 77-80 de dolari pe baril în a doua jumătate a acestui an, urmând să se normalizeze treptat spre 70 de dolari pe baril pe parcursul anului viitor. Acest lucru creează un context mai favorabil pentru economiile din Europa Centrală şi de Est", a adăugat Eszter Gargyan.
În opinia sa, această evoluţie creează un context mai favorabil şi din perspectiva balanţelor comerciale, dar şi a presiunilor asupra preţurilor, care au frânat cererea de consum şi care încep să se diminueze.
"Acest lucru oferă un sprijin suplimentar procesului de dezinflaţie. În ansamblu, transmiterea scumpirii energiei în inflaţie a fost mai limitată în Europa Centrală şi de Est, datorită măsurilor de reglementare adoptate pe scară largă de guverne. În unele state, precum Ungaria, Polonia şi Serbia, au fost introduse plafoane pentru preţurile carburanţilor", a precizat specialistul Unicredit.
Alte ţări s-au bazat în principal pe reduceri de taxe, a subliniat ea.
"Cel mai puternic impact inflaţionist s-a înregistrat în România şi Bulgaria, unde majoritatea măsurilor au constat fie în plafonarea marjelor comerciale, fie în acordarea unor subvenţii ţintite pentru gospodăriile cu venituri reduse. Estimăm că impactul inflaţionist generat de scumpirea carburanţilor se va diminua treptat în a doua jumătate a acestui an, ceea ce va conduce la o ameliorare a perspectivelor privind inflaţia în 2027", a adăugat analistul băncii.
În opinia sa, acest context oferă băncilor centrale mai multă încredere. "După cum se poate observa, toate ţările din Europa Centrală şi de Est care nu fac încă parte din zona euro sunt sunt aşteptate să readucă inflaţia în intervalul-ţintă până la sfârşitul anului 2027. Excepţiile sunt Ungaria şi Cehia, unde inflaţia este estimată să crească pe acest orizont de prognoză", a mai spus aceasta.
Ea a subliniat că, în cazul Ungariei, această evoluţie este legată de eliminarea treptată a diverselor plafoane de preţ introduse de guvernele anterioare, proces anticipat pentru a doua jumătate a acestui an. În Cehia, creşterea inflaţiei este determinată în principal de presiunile inflaţiei de bază şi de efectele de bază statistice, motiv pentru care banca centrală cehă este singura din regiune care a trecut la înăsprirea politicii monetare şi la majorarea dobânzilor.
În ceea ce priveşte perspectivele, considerăm că evoluţia favorabilă anticipată a inflaţiei înseamnă, în general, că băncile centrale vor rămâne prudente şi vor menţine, pentru moment, dobânzile neschimbate, a mai spus Eszter Gargyan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 22372 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





