ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica, susţin auditorii europeni

30 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Totodată, auditorii au identificat lacune în statisticile privind sănătatea, care rămân incomplete deoarece unele sunt facultative şi nu toate statele membre transmit către Eurostat toate datele convenite. De asemenea, Eurostat se confruntă cu dificultăţi în a obţine datele necesare de la unele state membre în domenii precum întreprinderile. În consecinţă, acesta aplică incorect definiţia întreprinderilor mici şi mijlocii.

 
 
Fonduri în valoare de sute de miliarde de euro sunt alocate de Uniunea Europeană pe baza unor date furnizate de guvernele statelor membre UE, date pe care Oficiul european de statistică Eurostat nu le poate verifica, se arată într-un nou raport al Curţii de Conturi Europene publicat marţi.
 
Auditorii dau o notă de trecere Comisiei cu privire la statisticile europene dar avertizează totuşi cu privire la o serie de deficienţe. Statisticile europene ar trebui să fie mai utile pentru utilizatorii lor şi mai bine adaptate la nevoile acestora. Părţi interesate precum mediul academic şi comunitatea de cercetare în ansamblu ar trebui să fie consultate în mod corespunzător cu privire la planurile şi la priorităţile legate de statisticile europene. În plus, există lacune la nivelul datelor în domenii statistice importante precum forţa de muncă, întreprinderile şi sănătatea.
 
Între 2013 şi 2020, aproape o jumătate de miliard de euro din banii contribuabililor au fost cheltuiţi din bugetul UE pentru producerea statisticilor europene. Auditorii au verificat dacă Comisia luase măsuri pentru a asigura un nivel ridicat de calitate şi au examinat în profunzime domeniul forţei de muncă, pe cel al întreprinderilor şi pe cel al sănătăţii.
 
"Producţia de statistici nu este un scop în sine. Statisticile sunt un bun public şi trebuie să fie generate ţinând seama, în primul rând, de utilizatori. Într-o epocă a dezinformării şi a crizelor în serie, este extrem de important ca statisticile europene oficiale să fie de o calitate ridicată, să răspundă nevoilor utilizatorilor şi să exploreze căi inovatoare de producţie ", a declarat doamna Ildiko Gall-Pelcz, membra Curţii care a condus acest audit.
 
Eurostat, oficiul de statistică al UE legat direct de Comisie, consultă utilizatorii pentru a identifica ce nevoi ar trebui să abordeze în activitatea sa viitoare. Cu toate acestea, auditorii au constatat că principalul organism reprezentativ al utilizatorilor de statistici - Comitetul consultativ european pentru statistică - nu reuşise să reprezinte toţi utilizatorii într-un mod echilibrat şi eficace. Auditorii consideră că acest organism ar trebui să fie mai inclusiv pentru a asigura un punct de vedere colectiv. În prezent, societatea civilă, ONG-urile care reprezintă grupuri vulnerabile şi organizaţiile internaţionale nu sunt deloc implicate.
 
Totodată, auditorii au identificat lacune în statisticile privind sănătatea, care rămân incomplete deoarece unele sunt facultative şi nu toate statele membre transmit către Eurostat toate datele convenite. De asemenea, Eurostat se confruntă cu dificultăţi în a obţine datele necesare de la unele state membre în domenii precum întreprinderile. În consecinţă, acesta aplică incorect definiţia întreprinderilor mici şi mijlocii.
 
O altă lacună subliniată de auditori priveşte faptul că Eurostat nu are competenţe de verificare în anumite domenii. De exemplu, acesta nu are dreptul de a verifica datele statelor membre privind forţa de muncă şi populaţia şi, prin urmare, nu le poate verifica fiabilitatea. Aceste statistici stau la baza diferitelor contribuţii din partea UE, inclusiv a finanţării pentru redresare în urma pandemiei. Există astfel riscul ca alocarea fondurilor să se facă pe baza unor date care nu sunt exacte.
 
Actualitatea statisticilor reprezintă o altă preocupare, în special în domeniul sănătăţii şi în cel al întreprinderilor. Lăsând la o parte faptul că statele membre pot transmite unele date către Eurostat chiar şi după doi ani de la momentul de referinţă, ceea ce le reduce deja beneficiile pentru utilizatori, s-a observat că, în unele cazuri, datele au fost comunicate de statele membre fie cu mult după termenul-limită, fie numai parţial sau chiar deloc. De asemenea, sistemul statistic european nu este suficient de flexibil pentru a reacţiona rapid cu noi seturi de date atunci când apar nevoi noi. Acest lucru a devenit evident în contextul pandemiei de COVID-19, când a fost necesar să se găsească metode alternative de calculare a ratei mortalităţii.
 
Auditorii au constatat că finanţarea pentru statisticile europene nu era asigurată în mod corespunzător şi nu acorda suficientă prioritate proiectelor inovatoare. Aceştia atrag de asemenea atenţia asupra accesului la statistici înainte de publicare acordat de Eurostat pentru anumite grupuri de utilizatori. Această practică implică riscul ca cei care beneficiază de acces anticipat să obţină profituri economice. Opţiunea de acces anterior publicării ar putea da naştere unor oportunităţi de beneficiu economic care riscă să denatureze în mod grav pieţele. Comisia ar trebui să îşi reconsidere practica actuală în materie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6432 / 18380
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...