TikTok neagă în faţa Parlamentului European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu
03 Decembrie 2024 Agerpres
Într-o scrisoare consultată de Politico.eu joia trecută, reţeaua de socializare TikTok - deţinută de compania chineză ByteDance - a respins acuzaţiile conform cărora şi-ar fi folosit influenţa în alegerile din România.
Platforma TikTok şi-a apărat marţi în Parlamentul European (PE) măsurile pe care le-a adoptat pentru a combate dezinformarea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi a negat că l-ar fi favorizat pe candidatul Călin Georgescu, care s-a clasat pe locul întâi, cu 22,94% din voturi, relatează agenţia EFE.
Vorbind în faţa Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European, reprezentanţii companiei au subliniat că "toţi candidaţii au fost luaţi în considerare în sistem fără diferenţiere între independenţi şi cei care făceau parte dintr-un partid", prin urmare s-au confruntat "cu aceleaşi restricţii".
Este ceea ce a explicat directoarea globală pentru Produs, Autenticitate şi Transparenţă a TikTok, Brie Pegum, care a dat asigurări că dintre reţelele blocate în ultimele luni pentru conţinut politic nepermis numai una îl susţinea pe Georgescu şi aceasta avea mult mai puţini urmăritori decât altele care susţineau alţi candidaţi.
Vorbind în faţa Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European, reprezentanţii companiei au subliniat că "toţi candidaţii au fost luaţi în considerare în sistem fără diferenţiere între independenţi şi cei care făceau parte dintr-un partid", prin urmare s-au confruntat "cu aceleaşi restricţii".
Este ceea ce a explicat directoarea globală pentru Produs, Autenticitate şi Transparenţă a TikTok, Brie Pegum, care a dat asigurări că dintre reţelele blocate în ultimele luni pentru conţinut politic nepermis numai una îl susţinea pe Georgescu şi aceasta avea mult mai puţini urmăritori decât altele care susţineau alţi candidaţi.
"În general, am lucrat neîntrerupt pentru a încerca să evităm dezinformarea şi să coordonăm un comportament autentic", a mai spus reprezentanta TikTok.
Ea a subliniat că platforma TikTok a eliminat peste 66.000 de conturi false în România, circa şapte milioane de "like-uri" false, aproximativ zece milioane de urmăritori falşi şi circa 1.000 de conturi care imitau profiluri ale candidaţilor.
La rândul său, directoarea TikTok pentru Politici Publice şi Relaţii Guvernamentale, Caroline Greer, a explicat faptul că platforma a aplicat normele sale interne pentru procesele electorale în timpul alegerilor din România şi a precizat că în lunile anterioare alegerilor a avut reuniuni cu diferite autorităţi ale ţării, inclusiv cu mai multe partide politice şi cu autoritatea electorală română.
Mai mult, ea a menţionat că TikTok are peste 6.000 de moderatori de conţinut în limbile Uniunii Europene, dintre care 95 moderează conţinuturile în limba română.
Algoritmul utilizat de reţeaua de socializare pentru afişarea conţinutului pentru utilizatori "răspunde semnalelor activităţii" acestora, astfel încât favorizează apariţia conţinuturilor pe care fiecare utilizator se opreşte pentru a le vizualiza, a mai explicat reprezentanta TikTok.
Răspunsurile reprezentanţilor TikTok nu i-au convins pe eurodeputaţii prezenţi la dezbatere şi respectiva comisie a Parlamentului European va studia posibilitatea de a transmite în scris întrebări suplimentare platformei.
Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) a audiat reprezentanţii TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE.
Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act - DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.
România a cerut Comisiei Europene după primul tur al alegerilor prezidenţiale să lanseze o investigaţie oficială asupra platformei TikTok, în baza regulilor comunitare privind social media.
Într-o scrisoare consultată de Politico.eu joia trecută, reţeaua de socializare TikTok - deţinută de compania chineză ByteDance - a respins acuzaţiile conform cărora şi-ar fi folosit influenţa în alegerile din România.
"Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei Operaţiuni Acoperite de Influenţă pe platforma noastră în ultimele câteva săptămâni pentru alegerile prezidenţiale aflate în desfăşurare în România, precum şi nicio dovadă a unei influenţe străine", afirmă platforma TikTok, potrivit publicaţiei citate, într-o scrisoare adresată autorităţilor române.
TikTok adaugă că a "eliminat peste 150 de conturi impersonale atribuite" candidatului Călin Georgescu şi peste 650 de conturi atribuite altor candidaţi. "Relatările puternic speculative despre alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare", a declarat un purtător de cuvânt al TikTok, Paolo Ganino, citat de Politico.eu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4282 / 22373 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





