Războiul din Iran ar putea însemna stagflație pentru UE (Valdis Dombrovskis)
28 Martie 2026 Agerpres
Comisia previziona în noiembrie că PIB-ul UE va înregistra o creștere de 1,4% în 2026 și 1,5% în 2027, în timp ce zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,2% anul acesta și de 1,4% anul viitor. Inflația în zona euro ar urma să se situeze la 2% în 2026, în linie cu ținta BCE pe termen mediu.
Economia UE se confruntă cu riscul stagflației, ca rezultat al creșterii prețurilor energiei, în urma războiului din Iran, a afirmat vineri comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.
'Perspectivele sunt umbrite de incertitudinile profunde, dar este clar că ne confruntăm cu riscul șocului stagflației, cu alte cuvinte, o situație în care creșterea economică mai lentă coincide cu o inflație mai ridicată', a declarat Dombrovskis, după reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană pe tema creșterii prețului energiei.
'Acesta este cazul chiar și în cazul în care perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de scurtă durată. Într-un astfel de scenariu, analizele noastre sugerează că avansul economiei UE în 2026 ar putea fi cu aproximativ 0,4 puncte procentuale mai scăzut decât nivelul din previziunile de toamnă, iar inflația ar putea fi cu până la un punct procentual mai ridicată', a avertizat oficialul.
'Perspectivele sunt umbrite de incertitudinile profunde, dar este clar că ne confruntăm cu riscul șocului stagflației, cu alte cuvinte, o situație în care creșterea economică mai lentă coincide cu o inflație mai ridicată', a declarat Dombrovskis, după reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană pe tema creșterii prețului energiei.
'Acesta este cazul chiar și în cazul în care perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de scurtă durată. Într-un astfel de scenariu, analizele noastre sugerează că avansul economiei UE în 2026 ar putea fi cu aproximativ 0,4 puncte procentuale mai scăzut decât nivelul din previziunile de toamnă, iar inflația ar putea fi cu până la un punct procentual mai ridicată', a avertizat oficialul.
Comisia previziona în noiembrie că PIB-ul UE va înregistra o creștere de 1,4% în 2026 și 1,5% în 2027, în timp ce zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,2% anul acesta și de 1,4% anul viitor. Inflația în zona euro ar urma să se situeze la 2% în 2026, în linie cu ținta BCE pe termen mediu.
'Dacă perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de lungă durată și mai substanțiale, consecințele negative la adresa evoluției economiei vor fi mai accentuate. Creșterea ar putea fi cu aproximativ 0,6 puncte procentuale mai scăzută atât în 2026 cât și în 2027', a afirmat Dombrovskis.
Kyriakos Pierrakakis, președintele Eurogrupului, a anunțat că oficialii prezenți la reuniunea de la Bruxelles au convenit ca, pe baza experienței avute în criza energetică cu care s-a confruntat Europa după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, orice măsuri naționale pentru atenuarea impactului prețurilor ridicate ale combustibililor să fie temporare.
'Măsurile pe care le luăm acum trebuie să fie orientate, corecte și eficiente, prioritizând cele mai vulnerabile gospodării și firme. Ele trebuie implementate rapid dar să rămână temporare, rezolvând criza fără a crea în viitor probleme mai mari', a declarat șeful Eurogrupului (miniștrii de Finanțe din zona euro).
Dombrovskis a adăugat că orice răspuns al autorităților va avea impact asupra bugetelor și a tras atenția că majoritatea statelor membre UE au spațiu limitat de manevră, în urma precedentelor șocuri și a necesității majorării cheltuielilor din domeniul apărării.
O creștere semnificativă a inflației ar putea forța Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânzile, iar traderii și-au sporit pariurile că o astfel de mișcare va fi decisă în acest an. Următoarea ședință de politică monetară la BCE este programată pentru 19 martie, dar analiștii nu se așteaptă la o schimbare cu această ocazie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 64 / 21435 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





