ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PSD vrea să plafoneze preţul energiei, dar ANRE spune că este nevoie de avizul Comisiei Europene

13 Octombrie 2021   |   Agerpres

Comisiile economice reunite din Parlament s-au întrunit miercuri pentru raportul final asupra legii.

 
 
Senatorul PSD Daniel Zamfir a iniţiat o lege privind plafonarea preţului final al energiei pentru şase luni şi a profitului furnizorilor la 5%, însă Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) susţine că acest lucru nu poate fi aplicat fără acordul Comisiei Europene, fiind ajutor de stat.
 
Comisiile economice reunite din Parlament s-au întrunit miercuri pentru raportul final asupra legii.
 
"Propunem plafonarea pentru şase luni a preţului energiei, iar profitul furnizorilor să fie de maximum 5%. Preţul se va reduce la jumătate, 460 lei pe MWh la energie electrică - cât plăteşte şi ministrul Energiei la curent, iar cel la gaze cu mai mult de jumătate, va fi 135 lei plus TVA, azi e 300-350, deci ca atare se va reduce mai mult decât dublu, ceea ce cred că este o reducere semnificativă. Nu intervenim în piaţă, în schimb reaşezăm lucrurile, luăm banii de unde a existat un profit speculativ şi îl ducem în zona consumatorilor casnici", a precizat Zamfir.
 
După aceste şase luni, guvernul poate stabili mai departe ce este de făcut, dar acum în prag de iarnă este obligatoriu să intervenim, a adăugat el.
 
Această propunere de lege abrogă OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie, întrucât acea OUG acordă o compensare de 25%, care nu este suficientă, susţine senatorul PSD. Diferenţa dintre preţul plătit de consumatori şi costurile furnizorilor va fi acoperită din bugetul de stat, din banii strânşi din supraimpozitarea producătorilor de gaze.
 
La rândul său, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, prezent la şedinţa comisiilor, a arătat că acordarea unor sume din bani publici către furnizorii de energie reprezintă ajutor de stat, iar măsura nu poate fi aplicată fără notificarea şi avizul Comisiei Europene.
 
"Ce notificare? Păi până notificăm Comisia Europeană şi primim răspunsul trece iarna", a răspuns Zamfir.
 
Totodată, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, prezent de asemenea la şedinţă, a arătat că impunerea marjei de 5% pentru profitul furnizorilor raportat la costuri ar putea determina furnizorii să umfle artificial costurile.
 
"Dacă reglementăm o rată a profitului să nu fie mai mare de 5% raportată la costurile de furnizare, ne putem imagina că un furnizor poate să-şi crească costurile artificial", a arătat Niculescu.
 
În replică, Zamfir i-a precizat că ANRE trebuie să verifice aceste lucruri, însă Zoltan Nagy-Bege a răspuns că instituţia pe care o reprezintă nu are capacitatea de a verifica acest lucru la aproape 300 de companii.
 
"Dacă cineva are pretenţia de la ANRE să verifice acest 5% la 125 de companii din energie electrică şi la peste 150 de furnizori de gaze naturale, vă spun de acum că nu avem capacitatea de a aplica această marjă reglementată la aproape 300 de companii", a subliniat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.
 
Totodată, acest plafon de profit de 5% ar putea distorsiona piaţa, consideră Ministerul Energiei.
 
"Este posibil ca furnizorii să nu-şi mai facă strategii de achiziţii, bazându-se pe faptul că statul va deconta diferenţa dintre preţul de achiziţie până la cel mult 460 de lei", a spus secretarul de stat.
 
"În plus, având în vedere faptul că importul de energie este foarte mare, această măsură poate duce la subvenţionarea din bugetul României a unor producători de energie din alte state", a adăugat Niculescu.
 
Votul privind raportul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11852 / 18691
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...