ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiect rectificare | Veniturile bugetului de stat se majorează cu 2,25 miliarde lei; cheltuielile cresc cu 285,7 milioane lei

06 August 2019   |   AGERPRES

În ceea ce priveşte veniturile bugetului general consolidat, acestea se majorează, pe sold, cu suma de 3,752 miliarde lei.

 
 
Ministerul Finanţelor Publice prevede, în proiectul de rectificare bugetară, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei şi a cheltuielilor cu 285,7 milioane lei.

Conform proiectului, publicat marţi dimineaţa pe site-ul MFP, în cazul veniturilor, influenţa se reflectă în principal pe următoarele categorii de venituri: impozit pe profit plus 1,608 miliarde lei, ca urmare a unor măsuri asumate de ANAF, dar şi a unei colectări mai bune a impozitului pe profit de la bănci; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice plus 86,2 milioane lei; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane fizice plus 130,8 milioane lei; impozite şi taxe pe proprietate plus 352,9 milioane lei, ca urmare a introducerii în buget a veniturilor estimate din taxa pe activele bancare.


Taxa pe valoarea adăugată va fi menţinută la nivelul programului de la lege, ca urmare a măsurilor întreprinse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea creşterii gradului de colectare şi conformare, dar şi a efectelor măsurii de restructurare financiară, cu minus 2,9 miliarde lei reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2019 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale, precizează Nota de fundamentare a proiectului.

În cazul accizelor, este prevăzut un plus de 481,7 milioane lei, ca urmare a majorării accizei totale pentru ţigarete şi a introducerii băuturilor răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate, iar la alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii un plus de 271,5 milioane lei.

La capitolul taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi este prevăzut un minus de 65,2 milioane lei, la impozitul pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale un plus de 67,3 milioane lei, la contribuţii de asigurări sociale un plus de 79,8 milioane lei, la venituri nefiscale un plus de 1,495 miliarde lei.

Sumele primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020 sunt în scădere cu 1,155 miliarde lei, în timp ce alte sume primite de la UE pentru programe operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă sunt în creştere cu 1,8 miliarde lei.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului de stat anul 2019 se majorează, pe sold, cu suma de 285,7 milioane lei, influenţele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat fiind: cheltuielile de personal se diminuează cu 136,5 milioane lei; cheltuielile cu bunuri şi servicii cresc cu 88 milioane lei; cheltuielile cu subvenţiile se diminuează cu 381,3 milioane lei; transferurile între unităţi ale administraţiei publice se majorează cu 1,345 miliarde lei; alte transferuri se majorează cu 1,222 miliarde lei; proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare se diminuează cu 170,9 milioane lei; cheltuielile cu asistenţa socială se diminuează cu 421,4 milioane lei; proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 scad cu 1,867 miliarde lei; alte cheltuieli cresc cu 62,3 milioane lei; fondurile de rezervă se majorează cu 566,4 milioane lei; cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă se diminuează cu 59,9 milioane lei; cheltuielile de capital scad cu 32,3 milioane lei; rambursările de credite externe şi interne cresc cu 70,6 milioane lei.

În ceea ce priveşte veniturile bugetului general consolidat, acestea se majorează, pe sold, cu suma de 3,752 miliarde lei.

Astfel, bugetele componente ale bugetului general consolidat care înregistrează majorări ale veniturilor sunt: bugetul de stat +2,251 miliarde lei, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale +3,719 miliarde lei, bugetul asigurărilor pentru şomaj +834,3 milioane lei, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate +45,1 milioane lei. Diminuări ale veniturilor s-au înregistrat la bugetul asigurărilor sociale de stat -1,442 miliarde lei şi bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii -415,6 milioane lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 3,959 miliarde lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menţine la nivelul de 2,76% din PIB cât s-a stabilit iniţial, se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17541 / 18424
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...