ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chiriţoiu, despre tranzacţia MVM-E.ON: Cred că va fi sesizat CSAT

06 Februarie 2025   |   Agerpres

La acest moment, referitor la tranzacţia dintre E.ON şi MVM, se aşteaptă trei avize: unul de la Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe (CEISD), unul de la Consiliul Concurenţei şi unul de la Comisia Europeană. Însă, potrivit preşedintelui autorităţii de concurenţă, Comisia Europeană va da cazul Consiliului Concurenţei.

 
 
Tranzacţia prin care compania de stat ungară MVM vrea să achiziţioneze de la E.ON societatea E.ON Energie România probabil că va ajunge să fie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), este de părere preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Probabil că la această investigaţie se va ajunge la CSAT. Eu cred că se va ajunge. Aş fi surprins dacă ea trece, că e văzută ca neproblematică. Adică, la CSAT când ajungem? Când spunem: 'Domnule, noi credem că e un caz mai complicat şi trebuie să intre în procedură aprofundată'. Şi atunci asta o facem, cu ok-ul CSAT. Mi-e greu să cred că această operaţiune va fi considerată din punct de vedere al siguranţei naţionale, văzând şi unele exprimări publice ale unor membri ai Comisiei (Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe - n. r.), mi-e greu să cred că va fi considerată neproblematică şi nu necesită o cercetare aprofundată. Deci, cred că va fi sesizat CSAT-ul, da", a afirmat joi Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă.


La acest moment, referitor la tranzacţia dintre E.ON şi MVM, se aşteaptă trei avize: unul de la Comisia de Examinare a Investiţiilor Străine Directe (CEISD), unul de la Consiliul Concurenţei şi unul de la Comisia Europeană. Însă, potrivit preşedintelui autorităţii de concurenţă, Comisia Europeană va da cazul Consiliului Concurenţei.

"Comisia Europeană cu noi e acelaşi aviz. E pe concurenţă şi asta e noutatea. Mi-au spus că ne dau nouă cazul. După prag era suficient de mare tranzacţia cât să fie analizată de ei, dar, pentru că părţile au cerut să ne fie trimisă şi noi am zis că suntem de acord să o preluăm, atunci Comisia ne-o dă nouă", a explicat Bogdan Chiriţoiu.

La rândul său, Alexandra Văcaru, membru al Plenului Consiliului Concurenţei, a explicat că există dispoziţii europene care stabilesc cum se alocă cazurile între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă, în funcţie de oportunitate şi criterii juridice stricte.

"În această situaţie, înţelegem, Comisia ar prefera să fie avizată tranzacţia la nivelul statului membru, prin autoritatea de concurenţă română", a precizat ea.

Practic, a continuat Chiriţoiu, este o situaţie similară ca la tranzacţia Mega - Profi.

"Mega şi Profi erau în aceeaşi situaţie. După cifre, era suficient de mare (tranzacţia - n. r.) cât să fie autorizată de Comisie. Dar pentru că totuşi impactul era în special pe România şi pentru că noi am vrut operaţiunea, atunci Comisia ne-a transferat nouă Mega-Profi şi la fel ne-a spus că va face acum cu MVM", a susţinut şeful de la Concurenţă.

Acesta a precizat că la nivelul CEISD instituţiile membre au 21 de zile calendaristice "să reacţioneze".

"Pe partea de investiţii străine, instituţiile membre au 21 de zile să reacţioneze. Deci, procedura asta este: se notifică la noi la secretariat. Secretariatul, în momentul când e mulţumit că are toate informaţiile, că-i completă acea cerere de aprobare, o trimite la toate instituţiile membre care sunt în esenţă cele din CSAT şi aceste instituţii au 21 de zile să spună un punct de vedere. Punctul acela de vedere poate să fie 'mai vrem informaţii, ne mai trebuie nu ştiu ce'. Depinde cât de bună e aplicaţia. Dacă e prost făcută şi lipsesc informaţii şi compania nu-ţi dă informaţii, poate să dureze", a transmis Bogdan Chiriţoiu.

Întrebat dacă tranzacţia a ajuns să fie discutată la nivelul CEISD, el a răspuns: "N-a fost, că sunt şi eu membru în comisie, n-a ajuns să fie discutată la nivelul comisiei. Deci, este încă în interiorul instituţiilor, deci în pregătire".

La jumătatea lunii ianuarie 2025, Ministerul Energiei a anunţat că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România.

Într-un comunicat transmis pe 15 ianuarie, Ministerul Energiei a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacţii asupra securităţii naţionale a României. Astfel, principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federaţia Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acţiunilor E.ON Energie România către entităţi non UE, riscuri asupra datelor companiei şi a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar şi probleme de transparenţă a cumpărătorului.

Referitor la legăturile cu Federaţia Rusă, Ministerul Energiei aminteşte că MVM Zrt. are relaţii comerciale extinse cu Gazprom şi Rosatom, companii ruseşti aflate sub sancţiuni internaţionale, prin care Ungaria îşi menţine o dependenţă ridicată de gazele naturale şi tehnologia nucleară din Rusia.

"Au fost identificate elemente de 'decisive influence, shadow control, influence by economic dependence şi effective control', atât în cadrul MVM Grup, cât şi al societăţii prin intermediul căreia se intenţionează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România", se arată în comunicatul citat.

Totodată, Ministerul Energiei susţine că, din analiza documentaţiei depuse de MVM, rezultă că structura contractuală şi clauzele aferente tranzacţiei generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participaţiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entităţi din afara Uniunii Europene sau către alte entităţi care nu figurează ca părţi iniţiale ale tranzacţiei. Astfel, Ministerul Energiei avertizează că această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile şi standardele de conformitate impuse de legislaţia europeană în domeniul energetic şi transparenţă a tranzacţiilor.

Pe de altă parte, instituţia precizează că a fost identificată lipsa unor garanţii legale şi contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România şi ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienţi români.

În plus, ME sesizează conflictul cu strategiile energetice naţionale arătând că informaţiile din documentaţia MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României şi Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populaţiei la reţelele de gaz şi valorificarea resurselor interne.

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat, în luna decembrie a anului trecut, un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România.

Conform acordului, MVM va achiziţiona o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, se menţiona într-un comunicat al grupului ungar.

Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în 2025, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacţiei.

Directorul MVM, Karoly Matrai, a declarat joi, pentru portalul Portfolio.hu, că Grupul de stat ungar estimează că va finaliza tranzacţia referitoare la preluarea pachetului majoritar de acţiuni la divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie.

Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, care ocupă locul şase în Europa Centrală.

E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale şi energie electrică din ţară, deserveşte aproximativ 3,4 milioane de clienţi. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluţii pentru instalarea şi întreţinerea infrastructurii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1666 / 10847
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...