Piața investițiilor imobiliare: Dintr-o piață de 1 miliard de euro, investitorii români și-au luat partea leului
18 Februarie 2019
T. S.• Volumul total al investițiilor imobiliare înregistrate în 2018 se ridică la 940 milioane euro, iar investitorii români au fost implicați în circa 25% dintre tranzacții; • Segmentul spațiilor de birouri a atras, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai mare volum tranzacțional: 55% din totalul acordurilor încheiate în 2018; • Cele mai importante două tranzacții ale anului au însumat 270 milioane euro și au vizat un proiect de clădiri de birouri și un centru comercial; • Valoarea medie a unei tranzacții a fost în 2018 de 29 milioane euro, în scădere cu 5% față de 2017.
Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania |
Potrivit CBRE, cele mai mari tranzacții din 2018 au avut loc în a doua jumătate a anului, pe segmentele spațiilor de birouri și spațiilor comerciale. Cea mai mare tranzacție a fost vânzarea proiectului de birouri The Bridge (I și II), care a trecut din posesia dezvoltatorului Forte Partners către Dedeman, în urma unui acord în valoare de 150 milioane euro. A doua tranzacție, ca valoare, a vizat schimbarea structurii acționariatului ParkLake Shopping Center și s-a ridicat la 120 milioane euro. Astfel, Sonae Sierra a devenit unic acționar al centrului comercial, prin achiziția participației de 50% deținute de Caelum Development.
Topul celor mai valoroase tranzacții din 2018 este completat de alte cinci acorduri:
• Vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park (I și II), dezvoltat de Portland Trust, către Lion’s Head Investment, pentru 110 milioane euro;
• Vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureștiului, către fondul de investiții sud-african, Mas Real Estate, cu 95 milioane euro;
• Vânzarea proiectului de birouri The Landmark, către fondurile de investiții Revetas Capital și Cerberus Capital Management, pentru 65 milioane euro;
• Vânzarea primei clădiri din complexul de birouri Campus 6, proiect al dezvoltatorului suedez Skanska, către compania austriacă CA Immo, cu 53 milioane euro;
• Vânzarea clădirii de birouri Crystal Tower, către compania cehă de investiții, PPF Real Estate, pentru 43 milioane euro.
În 2018, volumul tranzacțional total s-a menținut aproape la același nivel din 2017 și a atins 940 milioane euro, iar valoarea medie a tranzacțiilor a scăzut cu 5% față de anul precedent, până la 29 milioane euro. Birourile din capitală au suscitat cel mai mare interes, cu 97% din totalul tranzacțiilor înregistrate pe acest segment. În cazul spațiilor comerciale, 69% dintre acorduri au vizat proiecte din București, iar restul s-au desfășurat în alte orașe din România.
Randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) este în scădere pentru toate sectoarele analizate: industrial, birouri și retail. Evoluția randamentului prime pe plan local se aliniază trendului manifestat în Europa Centrală și de Est, ceea ce este un semn că piața este activă, cu un nivel bun al investițiilor și tranzacțiilor. Decalajul dintre România și alte țări din regiune, ca Ungaria și Slovacia, s-a diminuat, însă există loc pentru noi scăderi ale acestui randament în toate sectoarele pieței imobiliare autohtone. Astfel, cel mai mic randament prime a fost înregistrat de sectorul spațiilor comerciale, cu 6,5%, urmat de segmentul spațiilor de birouri, cu 7% și de spațiile industriale, cu 7,75%.
“Piața investițiilor imobiliare a avut un an bun, cu o dinamizare resimțită în cel de-al doilea semestru. Un semnal clar al maturizării pieței românești este interesul crescut manifestat de noii investitori. Astfel, mărimea și potențialul industriei imobiliare autohtone a atras jucători importanți, aflați la prima interacțiune cu piața locală, cum sunt Hagag Development, MAS Real Estate, ForeVest Capital Partners sau Lion’s Head, care au achiziționat în principal proiecte de clădiri de birouri și de retail. În 2019 ne așteptăm ca activitatea investițională să aibă un ritm similar cu cel din 2018, datorită unor acorduri importante care sunt momentan în diferite faze de negociere. Estimăm că randamentele prime vor continua să scadă ușor, în special pe piața spațiilor de birouri”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 18198 / 18378 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...