ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa de curierat din România se află în creştere, dar este încetinită din cauza procedurilor birocratice (specialişti)

03 Aprilie 2025   |   AGERPRES

În această industrie se observă o creştere importantă, după pandemie.

 
 
Piaţa de curierat din România se află într-o creştere constantă, datorită e-commerce şi investiţiilor realizate de către companii, chiar dacă se constată o încetinire a business-ului din cauza procedurilor birocratice ale autorităţilor centrale şi locale, în special, în privinţa reglementărilor şi autorizaţiilor, este principala concluzie a conferinţei Courier & Postal Services Forum 2025, organizată, joi, de Govnet Conferences.

"În industria noastră observăm o creştere importantă, după pandemie. La FAN Courier, creştem mai mult datorită seller-ilor internaţionali, datorită e-commerce-ului şi nu datorită seller-ilor interni. Piaţa de e-commerce din România este destul de polarizată. Este un jucător principal care a reuşit să-şi depăşească condiţia şi face lucruri extraordinare. Distanţa faţă de urmăritorii săi este una teribil de mare. Există consum în România şi asta ne bucură", a declarat Cornel Morcov, Chief Commercial Officer, FAN Courier.


Potrivit acestuia, activitatea de curierat a crescut în special datorită volumelor foarte mari de colete provenite din China, valoarea coşului de cumpărături a scăzut în medie per expediţie, dar a crescut numărul de comenzi.

Reprezentantul FAN Courier a arătat că statul român nu a făcut nimic să crească infrastructura în zona de cargo, deşi România are un potenţial foarte mare în această privinţă.

"Noi am făcut o investiţie de curând. Am anunţat achiziţia unui comisionar vamal tocmai pentru că ne dorim să îmbunătăţim aceste procese operaţionale, să oferim clienţilor din România o experienţă foarte bună pe zona de livrare. Cel mai mare efort îl facem noi, companiile private. Suportul pe care îl primim din partea autorităţilor este limitat", a menţionat Cornel Morcov.

Ca şi ceilalţi antreprenori, reprezentantul FAN Courier a admis că există, în prezent, o presiune foarte mare pe costurile companiilor de curierat, mai ales în zona de investiţii şi în cea a relaţiei cu clienţii şi furnizorii, care încearcă să obţină profituri cât mai bune.

"Dacă n-am fi investit sute de milioane în automatizări, hub-uri, sisteme de sortare, lockere şi altele, n-am fi avut capacitatea de a rezista. Ca să faci investiţii ai nevoie de bani, pe care trebuie să îi iei din piaţă sau să te finanţezi, cu o marjă de profit. Avem speranţa că ne vom putea aşeza cumva, ca şi industrie, să putem să gestionăm în continuare business-ul la standardele pe care ni le dorim", a mai spus Cornel Morcov.

Conform acestuia, sunt anumite primării, autorităţi locale, care au început să pună frână în zona de amplasare a lockerelor. "Pe partea de autorizaţie de construcţie pentru depozitele noastre nu s-a schimbat absolut nimic. Măsurăm în ani timpul de la depunerea documentelor până la obţinerea avizelor necesare", a mai afirmat reprezentantul FAN Courier.

El a criticat autorităţile din Timişoara pentru că interzic plasarea lockerelor pe domeniul public din motive de neînţeles. "Noi investim într-un astfel de device zeci de mii de euro, scoatem poluarea din oraş, aducem plus valoare consumatorului, sunt multe avantaje, mai ales că scădem costurile, inclusiv la consumator. Autorităţile consideră că lockerele arată urât, că au o anumită culoare într-o zonă urbanistică. Cert e că nu primim suport din partea autorităţilor", a conchis reprezentantul firmei de curierat.

La rândul său, Alin Abălaşei, VP Country Leadership RO&BG, Sameday Group, a spus că, în 2024, s-a constatat o creştere de aproximativ 25% a trimiterilor la easybox.

Roxana Babatie, Head of Domestic Sales, Cargus, a precizat că investiţiile companiei din 2024 s-au concentrat pe cât mai multă automatizare, digitalizare şi tehnologizare. Aceasta a arătat că o presiune foarte mare pe costurile de transport vine cel mai mult din partea seller-ilor chinezi, care vor să negocieze costuri extraordinar de mici la volume mari de colete aduse.

Schimbarea comportamentului cumpărătorului român a fost remarcată şi de către Marian Şeitan, CEO, Mediaposte Hit Mail, care a menţionat că "oamenii nu prea mai cumpără produse de calitate, ci cumpără mai multe produse de calitate mai proastă, cu aceeaşi bani". "Concurenţa din partea chinezilor este directă şi la retailul clasic şi la retailul online, ceea ce reprezintă o tendinţă spectaculoasă", a explicat CEO Mediaposte Hit Mail.

Aflat la cea de-a 12-a ediţie, Courier & Postal Services Forum 2025 şi-a propus să aducă la aceeaşi masă de discuţii furnizori de servicii de curierat şi postale, fast delivers, dar şi retaileri online şi furnizori de servicii şi produse adresate industriei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1832 / 20638
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...