ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa imobiliară, influenţată negativ de încetinirea economiei, instabilitatea politică şi slăbirea cererii externe (raport)

16 Decembrie 2025   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, vulnerabilitatea economiei la cererea externă, deficitul fiscal ridicat şi instabilitatea politică s-au confirmat, toate acestea amplificând încetinirea economică.

 
 
Încetinirea economiei, instabilitatea politică şi slăbirea cererii externe au influenţat negativ anumite segmente ale pieţei imobiliare din România, în timp ce alte zone, în special piaţa industrială, au depăşit prognozele şi se îndreaptă spre un posibil nivel-record, potrivit raportului "Top 10 predicţii 2025" al unei companii de consultanţă imobiliară, publicat marţi.

"În aşteptarea raportului deja tradiţional privind tendinţele noului an, pe care urmează să îl lansăm în aproximativ o lună, ne-am propus să evaluăm cât de bine s-au aliniat previziunile noastre cu evoluţiile reale ale anului 2025. Per ansamblu, direcţia anticipată a fost corectă, chiar dacă amploarea unor schimbări a depăşit aşteptările iniţiale - în bine sau în rău. De exemplu, estimam o temperare a dinamicii economiei, la puţin peste 2%, însă pare că vom încheia anul mai degrabă în jurul valorii de 1%. Această evoluţie a fost influenţată de un context politic intern instabil, de cererea externă destul de slabă şi de măsurile de corecţie fiscală - factori pe care îi anticipasem încă de la începutul anului", a explicat Laurenţiu Lazăr, managing partner la Colliers România, într-un comunicat de presă.


Potrivit sursei citate, vulnerabilitatea economiei la cererea externă, deficitul fiscal ridicat şi instabilitatea politică s-au confirmat, toate acestea amplificând încetinirea economică.

În schimb, infrastructura a evoluat mai slab decât se anticipa: ritmul lucrărilor a încetinit considerabil, pe fondul întârzierilor administrative şi al resurselor financiare mai reduse cauzate în special de întârzierile legate de atragerea banilor europeni, ceea ce a deviat semnificativ de la scenariul iniţial.

Pentru piaţa de birouri, consultanţii au anticipat un an complicat, o previziune care s-a confirmat în mare parte.

"Incertitudinile economice şi politice, alături de prudenţa companiilor în luarea deciziilor pe termen lung, au limitat cererea nouă şi au menţinut un ritm mai lent al tranzacţiilor. În acelaşi timp, diferenţele dintre clădirile moderne, eficiente şi bine amplasate şi cele cu specificaţii tehnice învechite au devenit tot mai evidente, mai ales în contextul în care în lipsa unor livrări noi, spaţiile existente în clădiri competitive sunt tot mai rar întâlnite. Sectorul industrial se confirmă astfel ca sectorul cel mai dinamic al pieţei imobiliare, susţinut de cererea solidă, de relocările de activitate şi de interesul companiilor pentru extindere în România - tendinţe prefigurate deja în raportul din ianuarie", notează specialiştii.

De asemenea, piaţa de retail a evoluat, cu aproximativ 200.000 de metri pătraţi de spaţii noi livraţi în 2025, peste media ultimului deceniu. Astfel, stocul total de retail modern a depăşit pragul de 5 milioane de metri pătraţi şi a marcat un moment important în maturizarea pieţei.

În acelaşi timp, piaţa rezidenţială a evoluat în linie cu previziunile, înregistrând o cerere stabilă şi o continuare a creşterii preţurilor, în pofida dobânzilor ridicate şi a unui context economic mai slab. Datele centralizate în raport relevă faptul că, în marile oraşe, locuinţele s-au scumpit cu 60% - 100% în ultimii şase ani, ceea ce face ca opţiunile accesibile să fie tot mai rare în zonele centrale.

"În Bucureşti, înjumătăţirea autorizaţiilor de construire limitează oferta de locuinţe noi şi pune presiune suplimentară asupra preţurilor. Deşi accesul la creditare rămâne dificil iar creşterea TVA începând cu lunile de vară scade gradul de accesibilitate, volumul tranzacţiilor a rămas relativ ridicat, iar în oraşe precum Cluj s-au raportat chiar creşteri. Cererea de închiriere a crescut, fiind tot mai mulţi cumpărători care amână achiziţia în speranţa unei stabilizări a condiţiilor de finanţare. Pe termen mediu, o eventuală reducere a dobânzilor ar putea reaprinde ritmul de creştere într-o piaţă deja tensionată de deficitul structural de locuinţe", notează sursa citată.

Conform experţilor, singura tendinţă care nu s-a confirmat în 2025 este cea privind revenirea românilor din diaspora. Astfel, datele din 2024 arată că numărul celor care îşi stabilesc domiciliul în ţară a scăzut, evoluţie influenţată, cel mai probabil, de calitatea redusă a serviciilor publice şi administrative comparativ cu ţările occidentale.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 30 / 20665
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...