![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Noile norme privind comerţul electronic în UE vor simplifica viaţa comercianţilor şi vor creşte transparenţa
28 Iunie 2021
AGERPRESÎncepând cu 1 iulie 2021, vor fi introduse o serie de modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă consumatorii cumpără de la comercianţi din interiorul sau din afara UE.
Noi norme privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru cumpărăturile online vor intra în vigoare marţi, ca parte a eforturilor de a asigura condiţii de concurenţă mai echitabile pentru toate societăţile, de a simplifica comerţul electronic transfrontalier şi de a introduce o mai mare transparenţă pentru cumpărătorii din UE în ceea ce priveşte preţurile şi opţiunile pe care le au la dispoziţie, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Sistemul de TVA al UE a fost actualizat ultima dată în 1993 şi nu a ţinut pasul cu creşterea în amploare a comerţului electronic transfrontalier, care a transformat sectorul comerţului cu amănuntul în ultimii ani. Noile norme vor afecta vânzătorii şi pieţele/platformele online, atât din interiorul, cât şi din afara UE, operatorii poştali şi curierii, administraţiile vamale şi fiscale, precum şi consumatorii.
Sistemul de TVA al UE a fost actualizat ultima dată în 1993 şi nu a ţinut pasul cu creşterea în amploare a comerţului electronic transfrontalier, care a transformat sectorul comerţului cu amănuntul în ultimii ani. Noile norme vor afecta vânzătorii şi pieţele/platformele online, atât din interiorul, cât şi din afara UE, operatorii poştali şi curierii, administraţiile vamale şi fiscale, precum şi consumatorii.
Începând cu 1 iulie 2021, vor fi introduse o serie de modificări ale modului în care se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă consumatorii cumpără de la comercianţi din interiorul sau din afara UE. De exemplu, în cadrul sistemului actual, bunurile cu o valoare mai mică de 22 de euro importate în UE de către societăţi din afara UE sunt scutite de TVA. Începând de marţi, această scutire este suspendată, astfel încât TVA să fie percepută pentru toate bunurile care intră în UE - la fel ca în cazul bunurilor vândute de întreprinderile din UE.
În prezent, vânzătorii online trebuie să fie înregistraţi în scopuri de TVA în fiecare stat membru în care au o cifră de afaceri care depăşeşte un anumit prag general, care variază de la o ţară la alta. De la 1 iulie, aceste praguri diferite vor fi înlocuite cu un prag comun la nivelul UE de 10.000 euro, iar dacă pragul este depăşit, TVA trebuie plătită în statul membru în care sunt livrate bunurile.
Pentru a simplifica viaţa acestor societăţi şi pentru a le facilita vânzarea în alte state membre, comercianţii online se pot înregistra acum pe un portal electronic denumit "Ghişeul unic", unde îşi pot îndeplini toate obligaţiile în materie de TVA pentru vânzările lor în întreaga UE. Acest prag de 10.000 euro se aplică deja din 2019 pentru serviciile electronice vândute online.
În loc să se confrunte cu proceduri complicate în alte ţări, societăţile se pot înregistra în propriul stat membru şi în propria lor limbă. Odată înregistrat, comerciantul cu amănuntul online poate notifica şi plăti TVA-ul la ghişeul unic pentru toate vânzările sale în UE printr-o declaraţie trimestrială. Ghişeul unic se va ocupa de transferarea TVA către statul membru respectiv.
Introducerea unui ghişeu unic pentru importuri destinat vânzătorilor din afara UE le va permite acestora să se înregistreze cu uşurinţă în scopuri de TVA în UE şi să se asigure că suma corectă reprezentând TVA ajunge la statul membru în care este exigibilă în cele din urmă. Pentru consumatori, aceasta înseamnă mult mai multă transparenţă: atunci când cumpăraţi de la un vânzător sau pe o platformă din afara UE înregistrată la ghişeul unic, TVA-ul ar trebui să facă parte din preţul pe care îl plătiţi vânzătorului. Aceasta înseamnă că nu mai există apeluri din partea serviciilor vamale sau de curierat prin care se solicită o plată suplimentară atunci când bunurile ajung în ţara dumneavoastră, deoarece TVA-ul a fost deja plătit.
Normele actuale ale UE în materie de TVA au fost actualizate ultima dată în 1993 - cu mult înainte de era digitală - şi sunt neadecvate nevoilor societăţilor, consumatorilor şi administraţiilor într-o epocă a cumpărăturilor transfrontaliere online. Între timp, explozia cumpărăturilor online a transformat comerţul cu amănuntul în întreaga lume şi s-a accelerat şi mai mult în timpul pandemiei.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12705 / 18434 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...