ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mastercard şi Autoritatea pentru Digitalizarea României colaborează pentru diversificarea platformei Ghiseul.ro

18 August 2025   |   Agerpres

Proiectul vizează și stimularea adoptării în rândul persoanelor juridice, care, deşi cunosc platforma (89% notorietate), o utilizează într-o pondere mult mai redusă (47%).

 
 
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) cooperează cu Mastercard pentru extinderea şi diversificarea utilizării platformei Ghiseul.ro, cu scopul de a accelera digitalizarea serviciilor publice din România.

Potrivit unui comunicat de presă al emitentului de carduri, transmis luni AGERPRES, platforma va beneficia de o serie de recomandări personalizate dezvoltate de Mastercard, bazate pe date tranzacţionale anonimizate şi agregate şi cercetare de piaţă, menite să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor şi să crească gradul de adopţie la nivel naţional.

"Platforma Ghiseul.ro reprezintă un exemplu elocvent de transformare digitală cu impact real şi imediat. În prezent, oferim posibilitatea de a plăti peste 500 de taxe şi servicii publice într-un mod simplu, rapid şi sigur, inclusiv prin intermediul aplicaţiei mobile, fără comision. Acum, colaborarea cu Mastercard ne-a permis să înţelegem mai profund nevoile cetăţenilor şi să definim direcţii strategice pentru dezvoltarea platformei Ghiseul.ro. Folosind date şi analize avansate, putem construi o platformă mai intuitivă, mai accesibilă şi mai aproape de nevoile reale ale utilizatorilor, accelerând astfel transformarea digitală a serviciilor publice. Acesta este mai mult decât un obiectiv administrativ - este un angajament faţă de cetăţeni", a declarat Alexandra-Maria Chivu, vicepreşedintă ADR, citată în comunicat.


Colaborarea dintre Mastercard şi ADR a dus la definirea unor direcţii strategice clare pentru viitorul Ghiseul.ro, respectiv: creşterea notorietăţii, extinderea funcţionalităţilor, îmbunătăţirea experienţei digitale şi centralizarea serviciilor într-un punct unic de acces.

În paralel, proiectul vizează stimularea adoptării în rândul persoanelor juridice, care, deşi cunosc platforma (89% notorietate), o utilizează într-o pondere mult mai redusă (47%). Printre cauzele identificate se numără percepţia că platforma este destinată exclusiv persoanelor fizice şi lipsa unor funcţionalităţi adaptate nevoilor companiilor. În acelaşi timp, nivelul ridicat de satisfacţie al utilizatorilor actuali este confirmat de faptul că 99% dintre aceştia intenţionează să continue folosirea platformei, odată ce au intrat în ecosistem.

"Acest proiect este un exemplu concret al modului în care datele şi tehnologia pot fi folosite în beneficiul cetăţenilor. Pentru Mastercard, implicarea în digitalizarea serviciilor publice este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu consecvenţă. Suntem parteneri ai platformei Ghişeul.ro încă din 2011, iar în 2023 am susţinut dezvoltarea aplicaţiei mobile. Astăzi, este firesc să construim mai departe, aplicând expertiza noastră pentru a susţine o transformare digitală autentică, ghidată de nevoi reale. Suntem mândri să contribuim la conturarea unei administraţii publice moderne, centrate pe experienţa utilizatorului şi accesibilitate", a afirmat Cosmin Vladimirescu, general manager la Mastercard România & Croaţia, citat în comunicat.

În ceea ce priveşte acest parteneriat, Mastercard a contribuit cu expertiză analitică avansată, date tranzacţionale anonimizate şi agregate proprii şi o cercetare complexă, cantitativă şi calitativă, pentru a identifica barierele, motivaţiile şi aşteptările utilizatorilor platformei. Astfel, în baza acestor date, au fost formulate recomandări concrete pentru atragerea de noi utilizatori, diversificarea serviciilor oferite şi dezvoltarea unor strategii de comunicare personalizate pentru segmentele-cheie de utilizatori precum familii, profesionişti, expaţi şi IMM-uri.

"Analiza a fost construită pornind de la modele internaţionale de succes, precum cele implementate de guvernele din Danemarca, Estonia şi Singapore, recunoscute la nivel global pentru eficienţa şi accesibilitatea serviciilor publice digitale. Prin comparaţie, România ocupă locul 47 din 67 de economii analizate la nivel global în clasamentul IMD World Digital Competitiveness 2024, ceea ce evidenţiază nevoia de accelerare a transformării digitale în sectorul public. Una dintre principalele concluzii ale cercetării este că utilizatorii apreciază eficienţa platformei şi posibilitatea de a evita cozile şi interacţiunile fizice cu ghişeele. Printre cele mai utilizate funcţionalităţi se numără plata impozitelor pentru locuinţe, terenuri şi vehicule, însă există un interes în creştere pentru extinderea portofoliului de servicii către domenii precum parcări, utilităţi, transport public şi programări online", se menţionează în comunicatul de presă.

Conform datelor oficiale, la începutul lunii august 2025, platforma Ghiseul.ro înregistra 2,68 milioane de utilizatori activi, care au realizat peste 3,8 milioane de tranzacţii, în valoare totală de 4,9 miliarde de lei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1981 / 21709
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...