ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Majorarea ţintei de deficit bugetar pentru acest an corespunde noii realităţi economice (economişti)

20 Septembrie 2024   |   Agerpres

Ministerul Finanţelor a publicat joi proiectul de Ordonanţă privind rectificarea bugetară, care prevede o creştere cu 1,94 puncte procentuale a deficitului bugetar în acest an, de la 5% din PIB iniţial, la 6,94% din PIB.

 
 
Majorarea ţintei de deficit bugetar la 6,94% din PIB aduce o perspectivă mai apropiată de realitate, au susţinut mai mulţi economişti din bănci, la solicitarea AGERPRES.

Aceştia pledează, totodată, pentru a menţine investiţiile publice pe lista de priorităţi.

"Majorarea deficitului bugetar cu 1,94 puncte procentuale, până la 6,94% din PIB, corespunde noii realităţi economice. Este o decizie avută în vedere în piaţă încă din vara acestui an. Chiar dacă este vorba de o majorare a deficitului bugetar, câtă vreme fundamentul este unul de natură investiţională putem spune că decizia este benefică. Din câte am înţeles este vorba de investiţii în sectoare esenţiale precum sănătate, educaţie, transporturi şi dezvoltare regională. Investiţiile primenesc proiecţiile de PIB potenţial şi este de aşteptat să vedem în viitor o consolidare a nivelului de trai. Trebuie însă să fim consecvenţi", a declarat Florian Libocor, economistul şef al BRD.


La rândul său, Lucian Anghel, director general adjunct Libra Internet Bank, susţine că este foarte important ca investiţiile publice să rămână pe lista de priorităţi în acest an, întrucât creşterea sectorului construcţiilor depinde de lucrările de infrastructură. Acest sector generează 6-7% din PIB în România.

"Creşterea economică anticipată de Guvern este uşor optimistă, însă ceea ce contează la calculul procentului de deficit bugetar este valoarea nominală a PIB care va fi influenţat în acest an de creşterea generalizată a preţurilor", susţine Lucian Anghel.

De asemenea, Valentin Tătaru, macroeconomist ING Bank România, a subliniat că noua ţintă de deficit este mai apropiată de realitate.

"Având în vedere avansul rapid către ţinta inţială de 5% deficit înregistrat deja din prima jumătate a anului, rectificarea bugetară devenea un proces din ce în ce mai necesar. Credem că, deşi noua ţintă de deficit de 6,94% aduce o perspectivă mai apropiată de realitate, ea se încadrează totuşi într-unul din scenariile relativ optimiste. Scenariul nostru de baza include un deficit de 7%, apropiat de noua ţintă a Guvernului, însă evaluăm riscurile prognozei ca fiind în sus. Pe scurt, estimăm şansele ca deficitul să iasă peste 7% ca fiind mai mari decât sub acest nivel. La acest moment însă, potenţialul de îmbunătăţire de la anul începe să devină mult mai relevant faţă de deficitul din acest an, iar principalul factor de urmărit aici este reprezentat de negocierile în desfăşurare de ajustare a deficitului cu Comisia Europeana", a declarat Valentin Tătaru.

Ministerul Finanţelor a publicat joi proiectul de Ordonanţă privind rectificarea bugetară, care prevede o creştere cu 1,94 puncte procentuale a deficitului bugetar în acest an, de la 5% din PIB iniţial, la 6,94% din PIB.

Potrivit documentului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii dar şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale, vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară din luna septembrie, în timp ce Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse vor avea diminuate creditele bugetare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 647 / 18239
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
INTERVIURI 2+1 | Povestea lui “Timi”, numele de alint al biroului NNDKP din Nord-Vestul țării, înființat acum 20 de ani într-o perioadă fără smartphone, Google sau LinkedIn, spusă de doi avocați care au trăit intens toate etapele devenirii sale ca furnizor pentru mediul de afaceri local, standard de etică și membru al comunității academice: ”Vineri la prânz încă nu se născuse ideea; luni, la 10:15, era aprobată”. Mai apoi, ”cu profesionalism, corectitudine și smerenie” a devenit ”un organism viu și adaptabil, care se modelează după viața afacerilor din regiune în fiecare moment”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Băiculescu & Asociații continuă extinderea. Alți doi avocați se alătură firmei, întărind departamentele de Drept Penal și Litigii | Vasile Băiculescu (Managing Partner): ”Fundația unei societăți de avocatură este formată din echipe solide, orientate spre soluții și dedicare pentru client. Continuăm să creștem pentru a oferi un serviciu de calitate”
Insolvență ̸ Restructurare | În spatele scenei, alături de echipa NNDKP, într-o discuție cu trei dintre coordonatorii acestui segment de practică ce a generat venituri de cca. 11 % din total, anul trecut. Debt-recovery rămâne în continuare o parte importantă din activitatea echipei. Focusul tinde să migreze spre procedurile de pre-insolvență, iar componenta de turnaround și restructurare crește în mod constant. Numărul procedurilor de insolvență va crește cu 10-12% în următorii doi ani, estimează avocații
Bondoc și Asociații obține o clarificare importantă la ÎCCJ cu privire la stabilirea competenței pentru soluționarea litigiilor în legătură cu încheierea contractelor finanțate din fonduri alocate prin PNRR, de către beneficiari privați care nu au obligația aplicării procedurilor de achiziție publică
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...