ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

JLL: Creșterea dobânzilor deschide oportunități pentru dezvoltarea proprietăților destinate închirierii

22 Martie 2023   |   BizLawyer

Contractarea cererii pentru locuințe este evidențiată prin scăderea cu aproape 20% a ipotecilor în București în luna februarie 2023 față de februarie 2022, de la aproximativ 4.800, la aproape 3.900 și de aproximativ 50% în Ilfov, de la aproape 2.000 în februarie 2022, la mai puțin de 1.000 în februarie 2023, potrivit datelor ANCPI.

Andreea Hamza, Senior Director Living în cadrul JLL Romania

 
 
Creșterea rapidă a dobânzilor bancare din ultimul an a redus simțitor accesibilitatea creditelor ipotecare. Există totuși și o veste bună, în sensul în care analiștii consideră că vârful creșterilor dobânzilor a fost deja depășit. Cu toate acestea, având în vedere că dobânzile la credite sunt actualizate cu întârziere, acestea se vor menține în următoarele luni la un nivel ridicat.

În decurs de un an, Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) a crescut cu 388%, de la 1,17% la sfârșitul trimestrului 3 din 2021, la 5,71% în trimestrul 3 din 2022, cel mai recent trimestru pentru care Banca Națională a României a publicat datele.

Pentru exemplificare, un credit în valoare de 85,000 Euro contractat în T3 2021 avea rată lunară de aproximativ 1.900 RON, în timp ce pentru aceeași suma împrumutată de la banca în T3 2022, rată lunară era de aproximativ 3.000 RON, deci a crescut cu mai mult de 50%.


Dacă ne uităm la IRCC zilnic, nivelul maxim, de 7,06%, a fost atins pe 24 octombrie 2022, începând ulterior să scadă, până la nivelul de 5,92%, înregistrat pe 13 martie 2023.

Același trend a fost urmat și de indicele ROBOR la 3 luni, care a crescut de la 1,77% la sfârșitul trimestrului 3 din 2021, până la 7,93% în trimestrul 3 din 2022, reprezentând așadar o creștere cu aproape 350% în decurs de numai un an.  Vârful pentru ROBOR la 3 luni a fost însă atins în 26 octombrie, la 8,21%, după care a scăzut până la un nivel de 6,90% pe 13 martie 2023.

Contractarea cererii pentru locuințe este evidențiată prin scăderea cu aproape 20% a ipotecilor în București în luna februarie 2023 față de februarie 2022, de la aproximativ 4.800, la aproape 3.900 și de aproximativ 50% în Ilfov, de la aproape 2.000 în februarie 2022, la mai puțin de 1.000 în februarie 2023, potrivit datelor ANCPI.

“Evoluția pieței creditelor ipotecare are un impact major asupra pieței rezidențiale. Cel mai probabil, prețurile locuințelor vor continuă să înregistreze o ușoară scădere în următoarea jumătate de an, în contextul menționat. Cu toate acestea, estimăm că prețurile vor reveni treptat pe termen mediu la nivelul anterior, pe măsură ce piață creditării se va reechilibra. Aceasta și în condițiile în care costurile de construcție se vor menține probabil la un nivel ridicat, pe fondul crizei energetice și a inflației, iar oferta va fi semnificativ redusă în următorul an”, a declarat Andreea Hamza, Senior Director Living în cadrul JLL Romania.

În privința închirierilor de locuințe, aceste segment de piață parcurge o perioada favorabilă, în detrimentul vânzărilor. Prin urmare, tendința de creștere a chiriilor începută din al doilea trimestru al anului 2022 în cazul locuințelor noi și din trimestrul 3 în cazul celor vechi va continua și anul acesta. La sfârșitul anului 2022, chiriile pentru apartamente noi au înregistrat o creștere medie de 8,5% într-un interval de 12 luni, iar apartamentele vechi au crescut în același interval cu 6,1%. Creșterea chiriilor a fost mai accentuată în cazul apartamentelor mari (3-4 camere) pe piața nouă, în timp ce pe piața veche au avut mai mult de câștigat unitățile mici (1-2 camere). Aceasta tendință poate fi explicată prin scăderea ofertei de apartamente mari la închiriere, în condițiile în care în ultimii ani locuințele preferate de micii investitori au fost locuințele mici, introduse după achiziție în circuitul de închiriere. Odată crescut nivelul chiriilor, cel mai probabil acesta se va menține la acest nivel.

În privința segmentului de cumpărători speculativi, majoritatea investitorilor mici a dispărut din piață. Cei care apelau la un credit bancar pentru investiție nu își mai permit acum ratele lunare ridicate, pe care le-ar fi acoperit în trecut din chirie. Pe de altă parte, potențialii cumpărători care dispun de lichidități și achiziționează locuințe în scop investițional, pe termen scurt, tind să fie atrași și de alte tipuri de plasamente, inclusiv depozitele bancare, în competiție cu randamentele de pe piața rezidențială.

“Raportat la cartierele din București, comparativ cu trimestrul precedent, în trimestrul al patrulea din 2022, cele mai mari creșteri ale chiriilor pentru apartamente noi au fost înregistrate în Giulești (+27%), Giurgiului (+21%), Rahova (+15%), Crângași (+12%), Moșilor (+9,2%), Bucureștii Noi (+9%). Au fost însă și cartiere în care chiriile au scăzut pe segmentul nou, pe fondul unei supraoferte punctuale în cartierele respective și în cele învecinate - Cotroceni (-11%), Ferdinand (-11%), Tei (-7%), Timpuri Noi (-7%) sau Dorobanți – Floreasca (-6%). În schimb, pe nișa apartamentelor vechi, creșterile au fost în general mai modeste, cu creșteri mai semnificative în zonele Giulești (+9,5%), Aviației (7,8%) și Unirii (+7,3%). Pe acest segment nu s-au înregistrat scăderi, cu exceptând zona Carol, care a înregistrat o scădere de doar 2%”, a declarat Alexandru David, Head of Research în cadrul JLL Romania.

Urmând modelul din Polonia, piață care trasează direcțiile mari în Europa Centrală și de Est, toate aceste mișcări ale pieței din România crează un cadru propice pentru intrarea pe piață a marilor investitori și dezvoltatori de apartamente destinate exclusiv închirierii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9160 / 22354
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...