Chisăliţă: România începe să fie privită de NATO ca posibil centru logistic pentru regiunea Mării Negre

NATO analizează extinderea sistemului său de conducte către flancul estic, iar România începe să fie privită nu doar ca stat de frontieră, ci ca un posibil centru logistic pentru întreaga regiune a Mării Negre, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, într-o analiză publicată joi.

"Invazia Rusiei în Ucraina nu a modificat doar arhitectura de securitate a Europei, ci şi modul în care NATO îşi redefineşte priorităţile logistice. În ultimele trei decenii, accentul Alianţei s-a concentrat pe interoperabilitatea armatelor, tehnologia militară şi mobilitatea rapidă a trupelor. Astăzi, însă, planificatorii militari redescoperă o lecţie veche de când există războaiele moderne: fără combustibil, nici cele mai performante tancuri, avioane sau nave nu valorează mare lucru. Logistica a redevenit coloana vertebrală a puterii militare", scrie specialistul în energie.

El spune că experienţa războiului din Ucraina a demonstrat că transportul combustibilului cu cisterne rutiere sau feroviare este vulnerabil, costisitor şi greu de susţinut în cazul unui conflict de mare intensitate şi, astfel, conductele petroliere dedicate produselor rafinate redevin astfel infrastructuri de importanţă strategică.

"Puţini europeni cunosc existenţa NATO Pipeline System (NPS), deşi acesta reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri logistice ale Alianţei. Sistemul nu transportă ţiţei brut, ci combustibili rafinaţi - kerosen pentru aviaţie, motorină şi benzină - necesari funcţionării bazelor aeriene, unităţilor terestre şi operaţiunilor militare. Cea mai importantă componentă este Central Europe Pipeline System (CEPS), care traversează Europa Occidentală şi conectează rafinării, porturi maritime, depozite strategice şi baze aeriene. Reţeaua însumează aproximativ 5.300 km de conducte şi deserveşte zeci de facilităţi logistice", subliniază Chisăliţă.

Potrivit acestuia, la nivelul NATO Pipeline System, infrastructura depăşeşte 10.000 km de conducte şi aproximativ patru milioane de metri cubi de capacităţi de stocare. "Nu este doar un sistem de transport. Este o infrastructură concepută pentru a permite desfăşurarea rapidă şi susţinerea pe termen lung a operaţiunilor militare", menţionează specialistul.

El adaugă că, până în 2022, centrul de greutate al sistemului logistic al NATO era situat în Europa Occidentală, dar, în prezent, ameninţările s-au mutat. Flancul estic - de la Marea Baltică până la Marea Neagră - găzduieşte cea mai mare concentrare de trupe aliate din ultimele decenii. În Polonia, România şi statele baltice au fost create noi grupuri de luptă, iar baza aeriană Mihail Kogălniceanu este în curs de extindere pentru a deveni una dintre cele mai importante facilităţi NATO din Europa de Est.

"Toate aceste baze au nevoie de un lucru aparent banal, alimentare continuă şi sigură cu combustibil. În prezent, mare parte din această logistică se bazează pe transport rutier, feroviar şi naval. În timp de pace, acest lucru este suficient. În cazul unui conflict major, însă, vulnerabilitatea acestor mijloace de transport devine evidentă. De aici apare necesitatea extinderii reţelei de conducte către est", explică specialistul.

El a menţionat, în context, că România moşteneşte o infrastructură "construită pentru un alt război". Paradoxal, unul dintre avantajele României provine chiar din perioada comunistă. În anii Războiului Rece, România a construit un sistem complex de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere. Acesta deservea atât economia naţională, cât şi necesităţile armatei.

Conform analistului, România a avut un sistem strategic de conducte şi depozite de combustibili construit în perioada comunistă, conceput pentru a asigura alimentarea armatei şi a economiei în caz de război. Acesta includea: reţele de conducte pentru ţiţei şi produse petroliere; numeroase depozite militare şi civile dispersate; legături cu rafinăriile din zona Ploieşti, porturile petroliere şi bazele aeriene.

De asemenea, au existat depozite semi-îngropate şi subterane, "însă nu există dovezi publice că România ar fi construit un sistem naţional de cavităţi subterane comparabil cu cele din unele state NATO sau cu depozitele în caverne saline ca în alte ţări". Au existat însă: rezervoare îngropate sau protejate cu valuri de pământ; depozite militare camuflate şi dispersate; instalaţii proiectate să reziste mai bine bombardamentelor decât rezervoarele de suprafaţă.

Chisăliţă previzează că o parte din infrastructură încă există, dar: unele conducte sunt utilizate de CONPET; unele depozite militare sunt încă folosite; alte tronsoane şi depozite au fost scoase din uz, conservate sau privatizate după 1990.

"Aceasta este diferenţa fundamentală dintre România şi multe alte state din regiune, România nu porneşte de la zero", evidenţiază preşedintele AEI.

El afirmă că, din perspectiva NATO, cea mai importantă infrastructură românească este reprezentată de legătura dintre Portul Constanţa şi zona rafinăriilor. Oil Terminal, Petrobrazi, Petrotel şi Petromidia formează unul dintre cele mai importante noduri energetice din Europa de Sud-Est.

Conductele care conectează aceste facilităţi pot reprezenta fundamentul unui viitor coridor logistic destinat alimentării bazelor NATO din România şi, ulterior, din Bulgaria şi Turcia.

Estimările indică faptul că între 250 şi 500 km din infrastructura existentă ar putea avea valoare strategică după evaluări tehnice şi modernizare.

În opinia specialistului, pentru integrarea într-un sistem logistic aliat ar fi necesare: conducte noi către frontiera cu Bulgaria; conexiuni directe cu baza Mihail Kogălniceanu; noi staţii de pompare; terminale moderne de încărcare rutieră şi feroviară; depozite strategice de mare capacitate în Dobrogea; sisteme moderne de automatizare şi monitorizare.

În funcţie de scenariul tehnic ales, între 300 şi 400 km de conducte noi ar putea completa infrastructura deja existentă. Deşi costurile ar fi considerabile, există posibilitatea finanţării prin programele NATO şi ale Uniunii Europene dedicate mobilităţii militare şi infrastructurii critice.

"Beneficiile economice pot depăşi componenta militară. Discuţia este adesea prezentată exclusiv în termeni de securitate. În realitate, impactul economic ar putea fi la fel de important. Construcţia unei asemenea infrastructuri ar genera lucrări de sute de milioane euro", apreciază Chisăliţă.

Acesta ar însemna: contracte pentru industria românească; lucrări de construcţii şi montaj; producţie de echipamente; automatizări industriale; sisteme de securitate; servicii de mentenanţă; noi locuri de muncă.

"Dacă statul ar păstra proprietatea asupra conductelor şi ar opta pentru concesionare sau operare în parteneriat, ar putea obţine venituri recurente de 20-30 milioane de euro pe an, în timp ce costurile modernizării ar putea fi suportate în mare măsură din fonduri europene şi aliate.

Portul Constanţa poate deveni poarta energetică a flancului estic. Importanţa Portului Constanţa a crescut spectaculos după izbucnirea războiului din Ucraina. Traficul de mărfuri a crescut, iar portul a devenit una dintre principalele rute logistice pentru exporturile ucrainene şi pentru aprovizionarea regiunii. Integrarea sa într-o reţea NATO de transport al combustibililor i-ar conferi o dimensiune suplimentară. Constanţa nu ar mai fi doar un mare port comercial, ci unul dintre principalele noduri logistice energetice ale Alianţei. În jurul său s-ar putea dezvolta noi terminale, depozite, facilităţi industriale şi servicii logistice cu efecte economice pe termen lung", subliniază specialistul.

El susţine, pe de altă parte, că vor exista şi costuri inerente.

"Orice infrastructură strategică devine automat infrastructură critică. Conductele şi depozitele ar trebui protejate permanent împotriva sabotajului, atacurilor cibernetice şi ameninţărilor hibride. Aceasta presupune investiţii suplimentare în securitate, supraveghere şi intervenţie. În plus, dezvoltarea unei asemenea reţele poate genera dificultăţi administrative, exproprieri şi controverse politice interne. Aceste provocări nu trebuie ignorate, dar nici exagerate. Ele fac parte din orice proiect major de infrastructură", remarcă Chisăliţă.

Conform acestuia, interesul naţional ar impune câteva condiţii clare: proprietatea asupra infrastructurii să rămână românească; utilizarea să se facă prin concesiuni sau acorduri de operare; modernizarea să fie finanţată preponderent din fonduri externe; firmele româneşti să participe la lucrări şi mentenanţă; investiţiile să includă şi infrastructură civilă - porturi, căi ferate şi drumuri.

"România dispune de un avantaj pe care puţine state din regiune îl au simultan, un port strategic la Marea Neagră, rafinării importante, o reţea naţională de conducte, o industrie energetică cu experienţă şi una dintre cele mai mari baze NATO din Europa. Aceste elemente există deja. Provocarea este transformarea lor într-un sistem coerent. Dacă acest lucru se va realiza, România nu va mai fi doar un beneficiar al securităţii oferite de NATO, ci unul dintre furnizorii infrastructurii logistice fără de care apărarea flancului estic nu poate funcţiona eficient", susţine preşedintele AEI.