ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ISF a certificat sau a recertificat peste 20.000 de persoane în piaţa asigurărilor în 2020

18 Noiembrie 2021   |   Agerpres

El a afirmat că trebuie să ştim la cel nivel suntem în ceea ce priveşte educaţia financiară în România, iar pentru a cunoaşte acest nivel ASF calculează bianual indicatorul de incluziune financiară.

 
 
Institutul de Studii Financiare a certificat sau a recertificat peste 20.000 de persoane în piaţa asigurărilor în 2020, a declarat, joi, Valentin Ionescu, preşedintele ISF, la a VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale ISF "Calitatea în serviciile financiare. Cum putem avea consumatori mai informaţi?".
 
"Supraveghem 550 de de entităţi la Autoritate, peste 40.000 de angajaţi în aceste entităţi, majoritatea în piaţa asigurărilor. Pe de altă parte, avem Institut de Studii Financiare care numai anul trecut, în 2020, a certificat sau a recertificat peste 20.000 de persoane în piaţa asigurărilor. Avem foarte multe programe la Institutul de Studii Financiare facultative. Institutul investeşte resurse, alături de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi alături de companiile cu care Institutul de Studii Financiare este partener în toate eforturile de educaţie financiară. Educaţia financiară se face pentru toate categoriile de vârstă, pentru şcolile gimnaziale, primare, licee, universităţi. Avem programe intense cu marile centre universitare din ţară. De asemenea, sunt programe şi pentru adulţi, pentru companiile private din România şi pentru profesorii din România având în vedere că de anul acesta o materie obligatorie la clasa a VIII-a este manualul de educaţie financiară", a spus Valentin Ionescu.
 
El a afirmat că trebuie să ştim la cel nivel suntem în ceea ce priveşte educaţia financiară în România, iar pentru a cunoaşte acest nivel ASF calculează bianual indicatorul de incluziune financiară.
 
"Când vorbim de incluziune financiară vorbim de accesul populaţiei la instrumentele financiare, la pieţele financiare. Cu cât este mai facil, cu cât diversitatea instrumentelor este mai mare şi digitalizarea crescută această incluziune financiară ar trebui să fie mai mare. Calculând acest indicator, am avut în vedere mai multe variabile cum ar fi gradul de penetrare al asigurărilor în Produsul Intern Brut, penetrarea pensiilor private în Produsul Intern Brut, activele fondurilor de investiţii ca procent în Produsul Intern Brut, numărul de sucursale bancare la 100.000 de locuitori şi numărul de bancomate la 100.000 de locuitori. Calculând indicatorul pentru cele 3 pieţe: piaţa de capital, asigurări, pensii private, rezultatul a fost o valoarea a acestui indicator de incluziune financiară de 0,13 procente. Menţionez că o valoare între 0 şi 0,3 arată o incluziune financiară scăzută în acea ţară. Din acest punct de vedere România se află în a doua parte a clasamentului. E adevărat că mai sunt câteva ţări după noi în Uniunea Europeană", a declarat Valentin Ionescu.
 
El a menţionat că pe piaţa de capital acest indicator este de 0,18, pe pensiile private este de 0,19, însă piaţa asigurărilor este codaşă. 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11119 / 18445
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...