Investimental: Conflictul din Iran și lecția primului Război din Golf pentru petrol și bursa americană
09 Martie 2026 BizLawyer
Experiența primului Război din Golf de acum trei decenii și jumătate sugerează că aprecierea prețului petrolului, chiar dacă e amplă, afectează doar marginal economia, cu condiția ca episodul să se consume repede.
După primele trei zile ale actualului război din Iran, cotația țițeiului West Texas Intermediate (WTI) s-a apreciat cu aproximativ 11%, cu un vârf intraday de până la 16%.
Prin comparație, benchmark-ul crescuse deja cu 30% doar în primele trei zile după ocuparea Kuweitului de către Irak, pe 2 august 1990, pentru ca până la maximele din octombrie 1990, atinse înainte de intervenția efectivă a alianței militare conduse de Statele Unite, să urce cu peste 170%.
Dacă luăm în considerare maximele din ziua a șasea de tranzacționare de la începutul conflictului, creșterea prețului petrolului a fost mai consistentă acum față de perioada similară din 1990. Astfel, prin raportare la maximele atinse intraday, acum prețul futures al petrolului WTI a urcat cu peste 75%, în timp ce în urmă cu trei decenii și jumătate aprecierea a fost de sub 35%.
Prin comparație, benchmark-ul crescuse deja cu 30% doar în primele trei zile după ocuparea Kuweitului de către Irak, pe 2 august 1990, pentru ca până la maximele din octombrie 1990, atinse înainte de intervenția efectivă a alianței militare conduse de Statele Unite, să urce cu peste 170%.
Dacă luăm în considerare maximele din ziua a șasea de tranzacționare de la începutul conflictului, creșterea prețului petrolului a fost mai consistentă acum față de perioada similară din 1990. Astfel, prin raportare la maximele atinse intraday, acum prețul futures al petrolului WTI a urcat cu peste 75%, în timp ce în urmă cu trei decenii și jumătate aprecierea a fost de sub 35%.
În 1990, saltul petrolului, care a început, la fel ca în prezent, înainte de izbucnirea războiului, a antrenat o accelerare pe termen scurt a inflației. La nivelul întregului an însă, saltul nu a fost major: de la puțin sub 5% în 1989 la aproximativ 5,5% în 1990.
La nivelul bursei americane, după primele trei zile ale conflictului actual din Orientul Mijlociu, indicele reprezentativ S&P 500 se tranzacționa foarte aproape de nivelurile de vinerea trecută, ultima zi de pace. Iar, după o săptămână, declinul era de doar 2%.
În schimb, în primele trei zile ale primului Război din Golf, indicele s-a depreciat cu aproximativ 6%, pentru ca până la minimul din octombrie – atins simultan cu maximul petrolului – declinul să ajungă la circa 20%.
”În scenariul pozitiv că actualul conflict nu se trasformă într-un nou „forever war”, două reduceri suplimentare de dobândă rămân încă posibile pentru anul acesta, deși probabilitatea lor s-a diminuat. Federal Reserve ar putea temporiza ciclul de relaxare monetară, piețele anticipând la acest moment că prima reducere va avea loc în iulie, nu în iunie, cum se estima anterior.
Însă, în ipoteza că războiul se va prelungi sau se va complica prin implicarea mai multor actori, datele problemei se schimbă. Dacă prețul petrolului va continua să crească și inflația va depăși anumite niveluri critice, banca centrală americană se va vedea nevoită să adopte o atitudine precaută, în sensul că va pune pe hold procesul de relaxare monetară și chiar, într-un scenariu extrem, ar putea lua în calcul și creșterea dobânzilor”, decalră Gabriel Aldea, Director General Adjunct, Investimental.
Federal Reserve are încă în vedere episodul din februarie 2022. Războiul din Ucraina, cel mai recent conflict major cu efecte profunde asupra piețelor, a izbucnit într-un context în care bancherii centrali americani ezitau să majoreze dobânzile, deși inflația urcase la 7,5% față de 1,4% cu un an înainte.
În 2022, scăderea din maxim în minim a indicelui S&P 500 a fost de peste 27%. Spre deosebire însă de anul începerii războiului din Ucraina, acum nivelul inflației în Statele Unite ale Americii este semnificativ mai jos – sub 3% – și într-o evoluție stabilă în ultimele luni, iar perspectiva înăspririi politicii monetare este mai îndepărtată și condiționată de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.
În aceste condiții, o evaluare mai clară a implicațiilor actualului conflict asupra economiei și piețelor va fi posibilă în următoarele săptămâni, pe măsură ce elementele cu adevărat relevante se vor sedimenta.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 21219 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





