ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Interesul candidaţilor pentru joburi în turism şi HoReCa se menţine temperat, pe fondul salariilor mici (platformă)

27 Martie 2024   |   AGERPRES

Conform datelor Salario, comparatorul de salarii eJobs, 70% dintre angajaţii din domeniu câştigă sub salariul mediu net pe economie, care, în luna ianuarie, a fost de 4.859 de lei.

 
 
Turismul şi HoReCa se numără printre domeniile cu cele mai multe joburi noi scoase în piaţă în această perioadă, însă interesul candidaţilor se menţine temperat, pe fondul salariilor mici pe care cele două domenii le oferă, potrivit unei platforme de recrutare.

Astfel, 4.000 de joburi noi au fost postate pentru aceste domenii în ultima lună, în condiţiile în care angajatorii, atât cei din România, cât şi cei din străinătate, au început să se pregătească pentru vârful de activitate din sezonul cald, precizează eJobs.

Conform datelor Salario, comparatorul de salarii eJobs, 70% dintre angajaţii din domeniu câştigă sub salariul mediu net pe economie, care, în luna ianuarie, a fost de 4.859 de lei. În funcţie de numărul de aplicări, turismul se află pe locul al şaptelea în topul celor mai atrăgătoare domenii pentru candidaţi, în ultima lună adunând peste 80.000 de aplicări.


Cei mai mulţi angajaţi din turism şi HoReCa (36,9%) câştigă salarii cuprinse între 1.900 de lei şi 3.000 de lei, iar 33,3% între 3.000 şi 4.500 de lei, mai arată datele Salario. În acelaşi timp, 22,1% obţin venituri cuprinse între 4.500 şi 7.000 de lei, 5,6% între 7.000 şi 10.000 de lei pe lună şi doar 2%, ajung să depăşească suma de 10.000 de lei lunar. Cu o medie salarială de 3.700, respectiv 3.800 de lei net, turismul şi HoReCa se plasează în rândul celor mai slab plătite sectoare din economie, alături de call-center / BPO, confecţii, saloane de înfrumuseţare şi sport / wellness, subliniază sursa citată.

"Argumentul câştigurilor, dar şi faptul că au la dispoziţie un număr mare de oportunităţi similare în afara ţării, pe salarii de trei, patru sau chiar cinci ori mai mari au adâncit deficitul de candidaţi cu care se confruntă angajatorii din turism şi HoReCa. În plus, sunt două sectoare afectate şi de un nivel ridicat de fluctuaţie a personalului. În acest context, au fost printre primii care au apelat la soluţia importului de candidaţi, în special din ţările asiatice", a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs.ro, potrivit comunicatului citat.

Un agent de turism câştigă în medie 3.300 lei net pe lună, conform datelor introduse până în acest moment în Salario de către specialiştii care activează în domeniu. Totuşi, la veniturile acestuia se mai adaugă comisionul din vânzări sau diverse bonusuri de performanţă. În perioada estivală, când şi activitatea este mai intensă, aceştia pot chiar să-şi dubleze salariul. În plus, ei pot beneficia de reduceri semnificative la achiziţionarea unor pachete de vacanţă. "De altfel, aceeaşi regulă se aplică pentru multe dintre poziţiile specific acestor domenii, în condiţiile în care, la salariul de bază, se adaugă bacşişul sau comisioanele de vânzări", mai spune Roxana Drăghici.

Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajaţii din turism şi HoReCa sunt pentru joburile cameristă - 2.600 de lei, barman - 2.800 de lei, ospătar - 2.900 de lei, ajutor de bucătar - 3.100 de lei şi brutar / patiser / cofetar - 3.100 de lei.

Judeţele cu cele mai mici salarii medii nete din Turism şi HoReCa sunt Bistriţa - 2.500 de lei, Gorj - 2.700 de lei, Prahova - 2.900 de lei, Călăraşi - 3.000 de lei şi Caraş-Severin - 3.000 lei.

Pe de altă parte, chiar şi în judeţele în care vorbim de valori maxime ale salariului mediu, acestea se situează sub media pe economie: Bucureşti - 4.400 de lei, Timiş - 4.100 de lei, Cluj - 3.700 lei, Braşov - 3.700 de lei şi Constanţa - 3.600 lei.

În ceea ce priveşte joburile postate de angajatorii din străinătate pentru aceste domenii, media netă salarială este de 8.000 de lei pe lună.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 25.000 de locuri de muncă. Peste 750.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs.

Pentru recrutori şi angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4072 / 20684
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...