ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Riscurile geopolitice rămân pe primul plan în rândul riscurilor care pot afecta România în următorii 10 ani (CFA)

27 Martie 2024   |   AGERPRES

Conform răspunsurilor participanţilor, după riscurile geopolitice, pe al doilea loc sunt plasate riscurile economice, iar dintre acestea se remarcă riscul de lipsă de forţă de muncă precum şi riscul de ne-sustenabilitate a datoriei publice.

 
 
Riscurile geopolitice rămân pe primul plan în rândul riscurilor care pot afecta România pe un orizont de 10 ani, în special dezinformarea, conflictele armate între state precum şi atacurile cibernetice, consideră analiştii Asociaţiei CFA România.

"Ulterior şocului fiscal din ianuarie, care a redus încrederea în economie, în februarie încrederea în economie a revenit către trendul din a doua parte a anului anterior. În privinţa riscurilor pe un orizont de 10 ani, pe primul plan rămân tot riscurile geopolitice, în special dezinformarea, conflictele armate între state precum şi atacurile cibernetice", a declarat Adrian Codirlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.


În exerciţiul din luna februarie a fost continuat sondajul privind riscurile care pot afecta România, însă de data aceasta orizontul a fost de 10 ani. Conform răspunsurilor participanţilor, după riscurile geopolitice, pe al doilea loc sunt plasate riscurile economice, iar dintre acestea se remarcă riscul de lipsă de forţă de muncă precum şi riscul de ne-sustenabilitate a datoriei publice. Riscurile climatice sunt încă plasate pe ultimul loc, fiind în creştere puternică în ceea ce priveşte intensitatea. Dintre acestea se remarcă riscul de climă extremă precum şi poluarea, se precizează în comunicatul CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut în luna februarie cu 8,6 puncte, până la valoarea de 60,7 puncte, situaţie care s-a datorat majorării ambelor componente ale indicatorului.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2025) a scăzut marginal faţă cea înregistrată în exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 5,46%, cea mai mică valoare din noiembrie 2021. În acelaşi timp, peste 83% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0029 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0500 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, cea mai mare parte dintre participanţi, 54%, anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 58% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 38% consideră că acestea sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 5,5% (valoare în creştere faţă de exerciţiul anterior), iar anticipaţiile de creştere economică s-au redus şi se situează la 2,5%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 52% în următoarele 12 luni.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobânda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 170 de societăţi membre ale CFA Institute iar în prezent are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4075 / 20686
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...