ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fratele şefului UniCredit, Riccardo Orcel, a intermediat vânzarea subsidiarei grupului bancar italian din Rusia

18 Iunie 2026   |   Agerpres

Riccardo Orcel, fost bancher de top la banca rusă de stat VTB Group, şi fratele directorului general al UniCredit, Andrea Orcel, a ajutat la negocierile din cadrul recentului acord de vânzare a subsidiarei din Rusia a grupului bancar italian, transmite Reuters.

 
 

Riccardo Orcel, fost bancher de top la banca rusă de stat VTB Group, şi fratele directorului general al UniCredit, Andrea Orcel, a ajutat la negocierile din cadrul recentului acord de vânzare a subsidiarei din Rusia a grupului bancar italian, transmite Reuters.

Implicarea sa, anunţată prima dată de Reuters, oferă o perspectivă a modului în care creditorul italian a ajuns la acordul privind vânzarea afacerii sale din Rusia folosind experienţa fostului director al VTB, odată unul din cei mai cunoscuţi bancheri occidentali din Moscova. De atunci, Riccardo Orcel a plecat de la VTB, care acum este afectată de sancţiunile occidentale.

"UniCredit confirmă că Riccardo Orcel a prezentat o propunere privind subsidiara rusă şi a fost numit consilier independent de către Consiliul de Administraţie al UniCredit pentru realizarea acestui proces. Tranzacţia anunţată luna trecută a fost rezultatul activităţii sale", a precizat banca într-un comunicat către Reuters.

Riccardo Orcel nu a dorit să facă comentarii.

Mult timp UniCredit a fost una din cele mai mari bănci occidentale din Rusia, menţinându-şi afacerea de acolo în timpul războiului, în pofida presiunilor autorităţilor de reglementare de a părăsi ţara.

În mai, UniCredit SpA a anunţat că semnat un acord cu caracter neobligatoriu cu un investitor privat din Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru vânzarea subsidiarei sale din Rusia. De asemenea, grupul italian a informat că se va concentra în principal pe plăţile internaţionale în euro şi dolari pentru clienţii de pe segmentul corporate din Occident şi Rusia care nu sunt afectaţi de sancţiuni.

Nu se cunosc prea multe informaţii legate de tranzacţie, decât faptul că investitorul are sediul în Emiratele Arabe Unite. După impunerea sancţiunilor occidentale, Dubaiul a devenit un centru important pentru a face afaceri cu Rusia, înlocuind locurile tradiţionale, cum ar fi Viena.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 22050
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...