
Estimare KeysFin & RetailZoom: Retailul alimentar din România ar putea crește până la 108 miliarde de lei în 2022
19 Aprilie 2023
BizLawyerComerțul local a înregistrat descreștere din punct de vedere numeric în ultimii ani, dar a consolidat bune reprezentări și ponderi semnificative ale vânzărilor prin rețelele și magazinele independente mari, regionale.
![]() |
Cifra de afaceri a retailului alimentar a crescut cu aproape 11,7% față de 2020 și a fost cu 48% peste nivelul din 2017, la 93 de miliarde de lei în 2021. Pentru 2022 analiștii KeysFin & RetailZoom estimează apropierea de pragul de 108 miliarde de lei pe fondul avansului consumului, dar mai ales al accentuării presiunilor inflaționiste.
„Este o premieră pentru piața locală, prin parteneriatul cu RetailZoom am creat primul studiu complet bazat atât pe datele financiare și de localizare a punctelor de lucru ale companiilor, dar și pe date la nivel de categorii de produse, branduri, care surprind dinamica sezonieră a prețurilor. Momentul este unul oportun, având în vedere presiunile inflaționiste din prezent, care deși estimăm să se tempereze în acest an, ne așteptăm să rămână semnificative pe termen mediu”, a declarat Diana Florescu, analist KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
„Este o premieră pentru piața locală, prin parteneriatul cu RetailZoom am creat primul studiu complet bazat atât pe datele financiare și de localizare a punctelor de lucru ale companiilor, dar și pe date la nivel de categorii de produse, branduri, care surprind dinamica sezonieră a prețurilor. Momentul este unul oportun, având în vedere presiunile inflaționiste din prezent, care deși estimăm să se tempereze în acest an, ne așteptăm să rămână semnificative pe termen mediu”, a declarat Diana Florescu, analist KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
FOCUS PE LANȚURILE DE MAGAZINE LOCALE ȘI DE PROXIMITATE
Comerțul local a înregistrat descreștere din punct de vedere numeric în ultimii ani, dar a consolidat bune reprezentări și ponderi semnificative ale vânzărilor prin rețelele și magazinele independente mari, regionale.
Contribuția acestui canal de retail aduce o pondere semnificativă la nivel național, de aproximativ 10% din totalul vânzărilor de retail alimentar național.
„Ne-am obișnuit să numim comercianții locali - retail tradițional, iar abordarea noastră de segmentare a acestui canal propune două tipuri de afaceri: pe de o parte lanțurile de magazine locale ce concurează direct cu jucătorii internaționali, cu lanțurile mari de retail, iar pe de altă parte magazinele mici, majoritatea independente, ce asigură acces de proximitate pentru cumpărături zilnice, populației din toate zonele țării.”, a declarat Bogdana Gheorghe, director general al companiei RetailZoom.
Comerțul local reprezentat de rețelele si supermarketurile locale numite de noi Local Key Accounts construiesc un retail de proximitate ce concurează din ce in ce mai serios rețelele internaționale de retail. Numeric, acest univers este reprezentat de peste 400 de firme la nivel național, ce fac management pentru aproximativ 2.040 de magazine. Comerțul local reprezentat de magazinele mici, tradiționale este mult mai larg, având un univers de 31.600 de companii la nivel național ce operează aproximativ 42.000 de puncte de vânzare, incluzând toate tipurile de magazine – profil alimentar, universal, cu (zone de) vânzare specializată, potrivit analiștilor KeysFin & RetailZoom.
Conform monitorizărilor RetailZoom, vânzările magazinelor de tip LKA au înregistrat în 2022 o creștere valorică de +11.6% față de 2021, nivel aflat sub valoarea medie a inflației – aspect regăsit și în descreșterea ușoară a vânzărilor în bucăți, de -1.6% versus 2021. Chiar dacă performanța vânzărilor din comerțul local a fost inferioară comerțului internațional din România pentru 2022 (+17.2% versus 2021), „rețelele locale își consolidează poziția în retail printr-un profil accentuat de proximitate – specific nu doar prin topul produselor din coșul de cumpărături, cât și prin sortimentul local ori regional”, spune Bogdana Gheorghe.
COȘUL DE CUMPĂRĂTURI ALIMENTAR AL ROMÂNULUI: LANȚURILE LOCALE VERSUS CELE INTERNAȚIONALE
Coșul de cumpărături alimentar din magazinele comerțului local, deși este relativ similar cu cel din magazinele comerțului organizat de rețelele internaționale, prezintă câteva diferențe notabile în topul categoriilor de produse vândute – oferindu-i acestuia un profil accentuat de proximitate. Între similaritățile din top 20 de categorii de produse găsim carnea crudă (proaspătă și congelată), berea, băuturile răcoritoare, cafeaua, apa îmbuteliată, laptele & iaurturile, vinul - categorii ce se află în topul alegerilor în ambele canale de retail.
În comerțul local, însă, între prioritățile din coșul de cumpărături se află într-o poziție superioară mezelurile și brânza cu greutate variabilă, pâinea preambalată, alunele & semințele, chipsurile. În partea de diferențiere pentru comerțul modern IKA, uleiul, brânza preambalată, ouăle și zahărul sunt în poziții superioare, arătând preferința cumpărătorilor pentru ofertele pe care le regăsesc în acest canal, se arată în studiul KeysFin & RetailZoom: „Evoluția retailului alimentar din România, nivel record în 2022”.
Pentru produsele nealimentare, după top 10 produse similare în comerțul local față de cel internațional (detergenți de rufe, hârtie igienică, deodorant, prosoape de hârtie, balsam de rufe, produse de curățenie, șampon, produse pentru igiena intimă), alegerile cumpărătorilor arată o poziție superioară în vânzări pentru detergentul de vase și săpun, pentru bureți & lavete și insecticide.
Tipurile de produse ce au crescut cel mai mult in vânzări pe parcursul anului 2022, în rețelele locale independente, sunt produsele pentru hrana animalelor de companie, produsele de băcănie și cafeaua & băuturile cu cafea.
PREȚURILE ALIMENTELOR, DIN CE ÎN CE MAI MARI
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul cu excepția celui cu autovehicule și motociclete (serie brută) a crescut cu 4,4% în 2022 față de 2021 (pentru comerțul de mărfuri alimentare, băuturi și tutun la nivel agregat s-a înregistrat un avans de peste 3 ori mai mic, de 1,4% în 2022 față de 2021). Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata s-a majorat în 2022 cu 22% față de anul anterior, iar cel cu produse alimentare, băuturi și tutun a avansat cu 16,9%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.
Potrivit ultimelor date de la INS, indicele prețurilor de consum al mărfurilor alimentare, care reprezintă aproximativ 33% din coșul de consum al românilor, a crescut în martie 2023 cu 21,6% față de aceeași lună din 2022. Cele mai mari scumpiri anuale din martie 2022, de peste 30% din categoria mărfurilor alimentare, au fost la zahăr (61%), unt (38%), cartofi (36.5%) și ouă, cu 34% peste nivelul din martie 2022.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6429 / 19907 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...