ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Doar trei din zece români cu vârsta peste 55 de ani mai preferă modelul clasic de banking (studiu)

09 August 2023   |   Agerpres

Potrivit unui studiu realizat în iulie 2023 de compania Dynata, pe un eşantion de 1.000 de adulţi români, reprezentativ după gen, vârstă şi distribuţie geografică, digital banking-ul se bucură tot mai multă încredere printre români, indiferent că e vorba de GenZ, Mileniali, GenX sau Baby boomers.

 
 
Aproximativ 39% dintre respondenţi au declarat că preferă să folosească băncile digitale, în primul rând pentru flexibilitate (26%) şi pentru controlul sporit asupra propriilor fonduri (13%), arată un studiu publicat miercuri de aplicaţia financiară Revolut.

Conform sursei citate, doar 4% dintre respondenţi au indicat că preferă băncile cu prezenţă fizică deoarece au mai multă încredere în acestea decât în băncile digitale. De asemenea, 9% dintre respondenţi au spus că preferă băncile cu prezenţă fizică deoarece pot cere sfatul unui consultant.

Potrivit unui studiu realizat în iulie 2023 de compania Dynata, pe un eşantion de 1.000 de adulţi români, reprezentativ după gen, vârstă şi distribuţie geografică, digital banking-ul se bucură tot mai multă încredere printre români, indiferent că e vorba de GenZ, Mileniali, GenX sau Baby boomers.


"Diferenţe există şi la nivelul comunităţilor regionale. Cei mai mari susţinători ai băncilor digitale sunt rezidenţii din vestul ţării (49%), în timp ce în sudul ţării (Muntenia), modelul mixt de bancă cu prezenţă fizică, dublată de o aplicaţie de digital banking, este mai popular (44%). Locuitorii din nord-vestul ţării sunt fani ai modelului clasic de banking la ghişeu (15%), în timp ce, la polul opus, bucureştenii şi locuitorii din Ilfov sunt cei mai mari opozanţi ai acestui model (5%)", susţin autorii studiului.

Studiul mai arată că Milenialii au cel puţin două conturi bancare. Cei mai mulţi români (42%) au două conturi bancare, dar campioni în această secţiune sunt milenialii (53%). GenX se remarcă prin numărul mai mare de conturi bancare - 28% declară că au între 3-5 conturi bancare.

"Doar 3% dintre respondenţi spun că nu au niciun cont bancar, iar procentul este identic atât în rândul femeilor, cât şi printre bărbaţi. Cei mai mulţi consumatori care nu au niciun cont bancar se regăsesc printre reprezentanţii GenZ (8%), un procent superior mediei naţionale, în timp ce la segmentul de vârstă 35-44 de ani a fost identificat cel mai mic procent de răspunsuri "niciun cont bancar" (0,9%)", precizează cercetarea.

Totodată, unul din doi români din Generaţia Z preferă banca din smartphone celei cu prezenţă fizică. Circa 35% dintre aceştia consideră că este preferabilă banca digitală deoarece oferă mai multă flexibilitate, iar 13% pentru controlul sporit asupra banilor.

Preferinţa faţă de digital banking este mult mai evidentă în rândul generaţiilor Z, Mileniali şi parţial GenX, cu procente care variază între 45% şi 50%. Respondenţii cu vârste peste 45 de ani sunt în favoarea unei soluţii mixte - serviciile bancare clasice combinate cu o aplicaţie de digital banking (cea mai mare valoare, 49%, se remarcă la categoria de vârstă 55-64 de ani).

"Revolut întotdeauna a vrut să audă părerea consumatorilor în legătură cu tendinţele din domeniul financiar-bancar. Dacă ne uităm la preferinţele publicului sub 45 de ani, vom vedea că băncile din telefonul mobil devansează ca preferinţă modelul clasic al serviciilor financiar-bancare şi tind să devină principalul furnizor de astfel de servicii pentru aceşti clienţi. Flexibilitatea, controlul crescut asupra fondurilor, la îndemâna oricui, instrumentele de analiză şi bugetare sau de monitorizare a cheltuielilor sunt ceea ce caută consumatorii activi ai zilelor noastre. Şi vor să poată face asta de oriunde, oricând", a explicat Gabriela Simion, General Manager Revolut Bank Sucursala România şi Italia.

Potrivit acesteia, atunci când o bancă digitală oferă o experienţă excelentă clientului, nu este nevoie de o interacţiune fizică, faţă în faţă, sau de o deplasare într-un oficiu real al unei bănci.

"De aceea, şi după ce sucursala Revolut Bank din România va deveni operaţională, vom continua să le oferim clienţilor aceeaşi experienţă - 100% digitală. În schimb, clienţii vor putea să îşi vireze fără dificultate salariile direct în contul Revolut în lei, vor putea beneficia de şi mai multe produse clasice bancare (depozite de economii, credite ), vor putea face plăţi către diverse instituţii ale statului, vor putea schimba bani în peste 30 de valute, fără să fie nevoie să se deplaseze la un oficiu bancar, să îşi modifice programul zilnic, să completeze diverse formulare. Ca şi până acum, îşi vor rezolva toate problemele legate de bani direct în aplicaţie, doar cu telefonul mobil", a adăugat ea.

Potrivit studiului, aplicaţiile şi băncile digitale ajută la o mai bună monitorizare a cheltuielilor.

"Asta e inclusiv pe placul generaţiei Baby Boom. Aproape opt români din zece (78%) cred că ţinerea unei evidenţe a cheltuielilor îi poate ajuta să îşi gestioneze mai bine bugetele personale. 41% fac deja asta acest lucru şi apelează la aplicaţii şi la instrumente de digital banking pentru a-şi urmări cheltuielile. Totuşi, 15% dintre respondenţi susţin că nu îşi monitorizează cheltuielile, fie pentru că nu cred că astfel şi-ar îmbunătăţi situaţia financiară (10%), fie pentru că îşi propun să reducă achiziţiile (5%), fără a le mai urmări", precizează cercetarea.

Generaţia Z şi Milenialii recurg la tehnologie pentru a face mai uşoară monitorizarea bugetelor personale. Cea mai mare rată de utilizare (50%) se observă în rândul categoriei de vârstă 25-34 de ani. Pe măsură ce înaintează în vârstă, românii preferă să calculeze manual bugetul personal, pe hârtie (18% pentru GenX şi 20% pentru generaţia Baby Boom).

"Deoarece au unele dintre cele mai mici venituri din ţară, consumatorii de peste 65 de ani, care sunt pensionari, arată şi cel mai ridicat nivel de scepticism (21%) faţă de ideea îmbunătăţirii situaţiei financiare personale prin utilizarea unor instrumente de analiză a cheltuielilor", precizează studiul.

În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, 30 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 3 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 400 de milioane de tranzacţii pe lună.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7244 / 21709
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...