ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Doar 25% dintre companii intenţionează să crească investiţiile de capital în următoarele 12 luni (indice FIC)

03 Noiembrie 2025   |   Agerpres

În ceea ce priveşte aşteptările privind veniturile, doar 46% dintre respondenţi preconizează o creştere a veniturilor din operaţiunile din România în 2026, în scădere faţă de 55% în ediţia anterioară.

 
 
Sentimentul investitorilor rămâne rezervat, iar multe companii amână alocarea de noi resurse de capital până la apariţia unor semnale mai clare privind direcţia economică şi stabilitatea reglementărilor din România, conform "Business Sentiment Index (BSI)", ediţia de toamnă, al Consiliului Investitorilor Străini (FIC).

Astfel, potrivit sursei citate, doar 25% dintre companii intenţionează să crească investiţiile de capital în următoarele 12 luni, în scădere de 10% faţă de ediţia de primăvară şi cel mai redus nivel înregistrat în ultimul deceniu. Între timp, 49% vor menţine nivelurile actuale de investiţii, iar 26% intenţionează să le reducă.


În ceea ce priveşte aşteptările privind veniturile, doar 46% dintre respondenţi preconizează o creştere a veniturilor din operaţiunile din România în 2026, în scădere faţă de 55% în ediţia anterioară.

"Deşi această evoluţie indică o tendinţă descendentă, reflectă totuşi o perspectivă relativ pozitivă asupra potenţialului pieţei din România, mai ales în comparaţie cu aşteptările mai rezervate din alte pieţe regionale", se menţionează într-un comunicat al FIC.

Pe piaţa internă, 40% din respondenţi anticipează o creştere şi 47% se aşteaptă la stagnare. Aşteptările privind exporturile sunt mai modeste, doar 29% prognozând o creştere şi 62% aşteptându-se la stagnare.

Indicele mai semnalează că România este percepută ca fiind necompetitivă în mai multe domenii: birocraţie (78%), povara de reglementare (78%), transparenţa şi consecvenţa aplicării politicilor (73%), povara fiscală (58%) şi infrastructură (53%). Disponibilitatea forţei de muncă adecvate este singurul domeniu considerat competitiv (64%).

Referitor la managementul costurilor şi planurile forţei de muncă, 83% dintre companii iau în considerare reducerea costurilor. Doar 16% intenţionează să îşi mărească echipele, marcând cea mai mică intenţie de extindere de la pandemia COVID-19.

În ceea ce priveşte percepţia asupra climatului de afaceri, 68% dintre respondenţi consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat, o uşoară îmbunătăţire de 4 puncte procentuale faţă de ediţia de primăvară, iar legat de predictibilitate legislativă 69% dintre membrii FIC consideră mediul legislativ mai puţin previzibil. Cu toate acestea, 9% consideră acum că este mai previzibil - o schimbare modestă, dar pozitivă în comparaţie cu ultimele patru ediţii.

Cele mai presante provocări sunt considerate incertitudinea legislativă (76%), inflaţia şi ratele dobânzilor (70%). Instabilitatea politică este, de asemenea, menţionată de 58% dintre respondenţi ca un obstacol major în planificarea afacerilor şi a investiţiilor.

Analiza FIC mai arată că pachetele fiscale recente au crescut impozitarea, au adăugat complexitate conformării şi au introdus modificări legislative frecvente. Acestea au crescut costurile operaţionale, au redus profitabilitatea şi cererea, forţând companiile să acorde prioritate lichidităţilor şi să amâne proiectele de creştere pe termen lung.

Totuşi, în pofida provocărilor, companiile identifică potenţial de creştere în exporturi şi în extinderea pieţei, dezvoltarea şi tranziţia sectorului energetic, agricultură şi apărare. Totodată, eficienţa operaţională şi serviciile orientate către client - inclusiv reducerea costurilor, procesele de restructurare şi soluţiile inovatoare - se regăsesc printre principalele avantaje menţionate. Acestea reflectă o orientare clară către rezilienţă şi adaptabilitate prin inovaţie.

La fiecare şase luni, Consiliul Investitorilor Străini publică Business Sentiment Index. Cea mai recentă ediţie reflectă perspectivele a 55 de companii membre, printre cei mai mari investitori din România, oferind o imagine relevantă şi cuprinzătoare asupra climatului de afaceri din sectoarele esenţiale ale economiei.

Sondajul este realizat în rândul directorilor generali ai companiilor membre FIC, care oferă informaţii despre aşteptările lor legate de evoluţia afacerilor proprii şi a economiei româneşti pe termen scurt şi mediu. Profilul companiilor respondente - ediţia de toamnă 2025: mai mult de jumătate dintre respondenţi au raportat cifre de afaceri anuale de peste un miliard de lei, iar 44% angajează peste 1.000 de persoane. 95% dintre respondenţi sunt activi în sectoarele de servicii, producţie şi retail, consolidând relevanţa indicelui pentru structura economică de bază a României.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care îi aduce împreună pe cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, aproximativ 110 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă aproximativ o cincime din produsul intern brut şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12 / 20315
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...