
Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, devine și președinte al Genoa după ce, luna trecută, a devenit acționar majoritar al clubului italian de fotbal
13 Ianuarie 2025
AgerpresDan Șucu este principalul acționar al clubului de fotbal Rapid București.
Consiliul de administrație al clubului italian de fotbal Genoa CFC a aprobat luni numirea lui Dan Șucu în funcția de președinte al grupării, informează un comunicat.
Dan Șucu a declarat, potrivit comunicatului: 'Este o onoare să fiu președintele celui mai vechi club din Italia. Este o funcție care necesită o mare responsabilitate și intenționez să o îndeplinesc cât mai bine, cu tot timpul și energia necesare. Cu investiția noastră am intrat în club pentru a-l ajuta să atingă stabilitatea de care este nevoie și sunt sigur că vom funcționa eficient pentru a continua să creștem, lucrând zilnic cu cei care sunt în club de la început și au făcut lucruri excelente, în numele continuității.'
'Am avut ocazia să văd de aproape dragostea și căldura celor legați de Genoa și pot garanta că este o experiență de nedescris. Abia aștept să încep această călătorie într-o realitate atât de fascinantă și unică', a adăugat Dan Șucu, noul președinte al consiliului de administrație al clubului înființat în 1893.
Dan Șucu a declarat, potrivit comunicatului: 'Este o onoare să fiu președintele celui mai vechi club din Italia. Este o funcție care necesită o mare responsabilitate și intenționez să o îndeplinesc cât mai bine, cu tot timpul și energia necesare. Cu investiția noastră am intrat în club pentru a-l ajuta să atingă stabilitatea de care este nevoie și sunt sigur că vom funcționa eficient pentru a continua să creștem, lucrând zilnic cu cei care sunt în club de la început și au făcut lucruri excelente, în numele continuității.'
'Am avut ocazia să văd de aproape dragostea și căldura celor legați de Genoa și pot garanta că este o experiență de nedescris. Abia aștept să încep această călătorie într-o realitate atât de fascinantă și unică', a adăugat Dan Șucu, noul președinte al consiliului de administrație al clubului înființat în 1893.
Dan Șucu a devenit luna trecută acționar majoritar al clubului italian, iar duminică a fost prezent în premieră la un meci de pe stadionul Marassi, la victoria cu 1-0 în fața echipei Parma.
Dan Șucu este principalul acționar al clubului de fotbal Rapid București.
Alberto Zangrillo, fostul președinte al clubului, citat în comunicat, a afirmat că a acceptat invitația lui Șucu de a rămâne în consiliul de administrație al grupării.
Din consiliul de administrației al 'grifonului' mai fac parte doi români, Cosmin Golea și fostul internațional Răzvan Raț.
Consiliul de administrație este alcătuit din Dan Șucu (președinte), Andres Blazquez (membru executiv), Flavio Ricciardella (membru executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Răzvan Raț și Alberto Zangrillo.
Genoa este pe locul 11 în Serie A după 20 de etape, la cinci puncte de zona retrogradării.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1736 / 19992 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nyerges & Partners cooptează doi avocați cu experiență și practică de top: Horia Ispas devine Partener, iar Irina Moinescu se alătură firmei pe poziția de Counsel
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...