ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenței va monitoriza prețurile produselor din zonele inundate

25 Septembrie 2024   |   BizLawyer

În cazul în care, autoritatea de concurență va constata încălcare a legii concurenței sau a legii privind combaterea concurenței neloiale (legea speculei), va interveni utilizând instrumentele pe care le are la dispoziție.

 
 
Consiliul Concurenței va monitoriza prețurile produselor ce pot fi achiziționate de persoanele și familiile afectate de inundații din fondurile de sprijin alocate de către Guvern.

”Vom monitoriza îndeaproape evoluțiile pieței pentru a identifica companiile care profită de această situație de criză  pentru a crește prețurile fără o justificare obiectivă, pentru a face înțelegeri anticoncurențiale sau pentru a-și folosi poziția superioară de negociere” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În cazul în care, autoritatea de concurență va constata încălcare a legii concurenței sau a legii privind combaterea concurenței neloiale (legea speculei), va interveni utilizând instrumentele pe care le are la dispoziție.


Reamintim că Executivul a aprobat ca familiile și persoanele singure afectate de inundații să primescă suplimentar încă 15.000 de lei, pe lângă ajutorul deja acordat în valoare de 10.000 de lei. Cu aceste sume pot fi achiziționate bunuri folosință îndelungată și combustibil solid și petrolier necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde și a hranei.

Bunuri de folosință îndelungată reprezintă mobilier de strictă necesitate, obiecte sanitare, materiale de construcții și aparate electrocasnice (mașină de spălat rufe, aragaz/mașină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 813 / 18434
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...