ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Suspendări de contribuții aferente lui 2024 pentru ambalajele SGR

07 Februarie 2025   |   BizLawyer

Modificările aduse de OUG 154/2024 clarifică nelămuririle producătorilor de ambalaje nereutilizabile intrate în sistemul SGR pentru care aceștia au plătit tarifele de administrare si pentru care nu era clar de ce trebuie sa achite și taxa de 2 lei/kg.

 
 
Deși RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a anunțat colectarea a peste 3,36 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR până la sfârșitul lui 2024, anul s-a încheiat cu o ordonanță de urgență care aduce, printre altele, facilități financiare pentru cantitățile de ambalaje nereciclate.


Într-un interviu acordat la jumătatea lunii decembrie, Anca Severin, Director de Marketing și Comunicare RetuRO, declara că obiectivul de colectare a ambalajelor SGR va crește în 2025 de la 65% la 85% pe fondul succesului înregistrat în primul an de activitate de instituția pe care o reprezintă.

Totodată, un comunicat de presă dat publicității aproximativ în aceeași perioadă de către administratorul Sistemului de Garanție-Returnare menționa colectarea a peste 3 miliarde de astfel de ambalaje în primul an de la lansarea sistemului, la 30 noiembrie 2023.

În ciuda acestor cifre de succes anunțate de reprezentanții RetuRO, la data de 30 decembrie 2024 intră în vigoare Ordonanța de Urgență 154 care dispune atât modificări în funcționarea Sistemului de Garanție-Returnare pentru eficientizarea acestuia, cât și unele suspendări de contribuții ale operatorilor economici pentru ambalajele SGR nereciclate aferente 2024. Această modificare se aplică pentru cantitățile de ambalaje rezultate până la data de 31 decembrie 2024.

„Implementarea SGR a fost, încă de la început, un proiect ambițios, având în vedere faptul că obținerea rezultatelor dorite a presupus atât organizare logistică pentru RetuRO, producători și comercianți, cât și informarea și educarea populației. În decursul anului 2024, deși a existat o mobilizare generală, nu au fost atinse obiectivele stabilite și mai sunt aspecte care, încă, trebuie puse la punct. Decizia de anulare a plății contribuției de 2 lei de către  producători pentru nerealizarea obiectivelor de valorificare este una binevenită întrucât pune mai puțină presiune pe costuri și, astfel, avem un impact mai mic asupra prețului final al produselor.” - Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, companie specializată în servicii de mediu.
 
Ce modificări importante mai aduce OUG 154/2024 în funcționarea SGR:
  • Administratorul SGR trebuie să prezinte un plan de investiții pentru 2025-2029, cu un buget anual de minimum 70 milioane lei.
În 2024, RetuRO a investit 60 de milioane de euro din bugetul alocat exclusiv pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii, stabilind o rețea de șapte centre operaționale de numărare și sortare a ambalajelor SGR.
  • Contribuția de 2 lei/kg o să fie achitată Fondului de Mediu prin intermediul administratorului SGR
În mod normal, această contribuție era datorată de operatorii economici direct Fondului de Mediu, reprezentând o plată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor minime anuale (privind valorificarea sau incinerarea în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificare prin reciclare) și cantitățile care intră efectiv în instalațiile de valorificare/reciclare.
  • Operatorii economici care nu au raportat cantitățile de ambalaje primare nereutilizabile în sistemul SGR începând cu 1 ianuarie 2024 vor trebui sa achite contribuția de 2 lei/kg către Administratorul Fondului pentru Mediu.
  • Administratorul SGR va declara semestrial către Administrația Fondului pentru Mediu cantitățile de ambalaje gestionate.

Concret, RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, va declara până la data de 25 a lunii următoare semestrului de raportare cantitățile de ambalaje, respectiv cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate în numele producătorilor cu care are contract.

Astfel, modificările aduse de OUG 154/2024 clarifică nelămuririle producătorilor de ambalaje nereutilizabile intrate în sistemul SGR pentru care aceștia au plătit tarifele de administrare si pentru care nu era clar de ce trebuie sa achite și taxa de 2 lei/kg.
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1473 / 19901
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...