Cinci investitori strategici au achiziționat caietul de sarcini în cadrul licitației pentru Combinatul Siderurgic Galați
12 Martie 2026 BizLawyer
În perioada următoare, procedura de licitație va continua conform etapelor stabilite, iar administratorii concordatari vor menține dialogul cu investitorii interesați și vor continua promovarea activului pentru identificarea investitorului optim.
Licitația pentru valorificarea Combinatului Siderurgic Galați și a secției Tubular, organizată de consorțiul administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, s-a încheiat astăzi, după un amplu proces de promovare și de dialog cu investitori strategici din industria siderurgică la nivel internațional.
În urma procedurii, cinci investitori strategici din Europa și Asia au achiziționat caietul de sarcini, o parte dintre aceștia efectuând deja vizite la combinat.
Procesul de valorificare a activului a fost susținut de o campanie extinsă de promovare și identificare a potențialilor investitori strategici. În acest sens, au fost prezentate oportunitățile investiționale către jucători relevanți din industria siderurgică și către investitori instituționali la nivel global. Demersurile au inclus contactarea directă a 13 investitori care își manifestaseră anterior interesul, precum și transmiterea de informații către ambasadele cu care România are relații economice. Totodată, oportunitatea investițională a fost prezentată principalelor 40 de fonduri de investiții active în domeniul siderurgic și celor mai mari 30 de companii siderurgice din India, regiunea EMEA și America, precum și principalelor organizații siderurgice din SUA și EMEA.
În urma procedurii, cinci investitori strategici din Europa și Asia au achiziționat caietul de sarcini, o parte dintre aceștia efectuând deja vizite la combinat.
Procesul de valorificare a activului a fost susținut de o campanie extinsă de promovare și identificare a potențialilor investitori strategici. În acest sens, au fost prezentate oportunitățile investiționale către jucători relevanți din industria siderurgică și către investitori instituționali la nivel global. Demersurile au inclus contactarea directă a 13 investitori care își manifestaseră anterior interesul, precum și transmiterea de informații către ambasadele cu care România are relații economice. Totodată, oportunitatea investițională a fost prezentată principalelor 40 de fonduri de investiții active în domeniul siderurgic și celor mai mari 30 de companii siderurgice din India, regiunea EMEA și America, precum și principalelor organizații siderurgice din SUA și EMEA.
Campania a inclus apariții în media din România și din afara granițelor, dar și o promovare internațională prin platforme de social media, targetată către executivi de top din companii siderurgice majore și investitori specializați, generând milioane de afișări și contribuind la creșterea vizibilității activului pe piețele internaționale.
„În ultimul an, compania a fost stabilizată astfel încât să nu intre în faliment, iar astăzi vorbim despre un activ bine conservat, pregătit pentru a fi preluat de un investitor strategic care să îi valorifice potențialul industrial. În plus, interesul concret al celor cinci investitori care au achiziționat caietul de sarcini ne arată că există premise reale ca acest proces să se finalizeze cu succes și într-un calendar rezonabil, astfel încât combinatul să-și recapete rolul de pilon economic important pentru regiune. Sunt convins că următoarele etape vor confirma acest potențial”, a declarat Remus Borza, președinte Euro Insol.
„Interesul manifestat de investitori confirmă că acest activ industrial rămâne relevant la nivel european. Dincolo de infrastructura și capacitățile industriale, unul dintre cele mai valoroase atuuri ale combinatului este forța de muncă specializată care există aici. Competențele tehnice, experiența acumulată în ani de activitate și cultura industrială a acestei echipe reprezintă un capital strategic pentru orice investitor care dorește să repornească și să dezvolte producția. Tocmai de aceea, în dialogul pe care l-am avut cu investitorii, interesul pentru resursa umană a fost constant menționat ca un element esențial al potențialului combinatului”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
În perioada următoare, procedura de licitație va continua conform etapelor stabilite, iar administratorii concordatari vor menține dialogul cu investitorii interesați și vor continua promovarea activului pentru identificarea investitorului optim. Totodată, Comitetul Interministerial va fi informat cu privire la demersurile realizate și la concluziile rezultate în urma procesului de promovare și licitație.
În luna februarie, modificarea Planului de restructurare al Liberty Galați, propusă de consorțiul administratorilor concordatari Euro Insol și CITR, a fost aprobată de Tribunalul Galați, decizie care a deschis calea către valorificarea activelor combinatului siderurgic și către atragerea unui investitor strategic.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5 / 21256 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





