China face apel la calm, dar pregăteşte planuri pentru a contracara taxele vamale americane (Bloomberg)
07 Aprilie 2025 Agerpres
Oficialii s-au întâlnit în weekend pentru a discuta măsuri de stabilizare a economiei şi a pieţelor, şi pentru a lua în considerare unele măsuri planificate înainte de anunţarea taxelor vamale, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
China a tras un semnal de alarmă privind panica provocată de taxele vamale impuse de preşedintele Trump, spunând că are disponibile o mulţime de instrumente pentru a proteja economia, dar nu a exclus negocieri cu Statele Unite, transmite Bloomberg.
"Cerul nu va cădea chiar dacă abuzul SUA de taxe vamale ne va afecta oarecum. Trebuie să transformăm presiunea în motivaţie", se arată în editorialul publicaţiei oficiale People's Daily.
Statul asiatic prezintă pe plan intern un mesaj de rezilienţă, în condiţiile în care China este afectată de taxe vamale americane de 34%, pe lângă cele de 20% impuse anterior anul acesta, astfel încât tarifele totale ajung la 54%. Fără a se întrevedea un compromis, un articol nesemnat din People's Daily prezintă planuri de contracarare a efectelor economice negative, prin sprijinirea cererii interne cu măsuri de stimulare, cum ar fi dobânzi mai scăzute. În plus, autorităţile locale şi centrale vor sprijini industriile şi afacerile afectate semnificativ de turbulenţe. Firmele vor fi sprijinite să-şi ajusteze strategiile de afaceri şi să se extindă pe piaţa internă şi în alte ţări, exceptând SUA.
"Cerul nu va cădea chiar dacă abuzul SUA de taxe vamale ne va afecta oarecum. Trebuie să transformăm presiunea în motivaţie", se arată în editorialul publicaţiei oficiale People's Daily.
Statul asiatic prezintă pe plan intern un mesaj de rezilienţă, în condiţiile în care China este afectată de taxe vamale americane de 34%, pe lângă cele de 20% impuse anterior anul acesta, astfel încât tarifele totale ajung la 54%. Fără a se întrevedea un compromis, un articol nesemnat din People's Daily prezintă planuri de contracarare a efectelor economice negative, prin sprijinirea cererii interne cu măsuri de stimulare, cum ar fi dobânzi mai scăzute. În plus, autorităţile locale şi centrale vor sprijini industriile şi afacerile afectate semnificativ de turbulenţe. Firmele vor fi sprijinite să-şi ajusteze strategiile de afaceri şi să se extindă pe piaţa internă şi în alte ţări, exceptând SUA.
Oficialii s-au întâlnit în weekend pentru a discuta măsuri de stabilizare a economiei şi a pieţelor, şi pentru a lua în considerare unele măsuri planificate înainte de anunţarea taxelor vamale, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Diminuarea perspectivelor unui acord între primele două economii mondiale a sporit turbulenţele de pe pieţele financiare şi au apărut speculaţii în rândul investitorilor că Beijingul ar putea decide să deprecieze agresiv yuanul faţă de dolar.
Indicele Hang Sang China Enterprises Index, care include acţiunile companiilor chineze listate la Bursa de la Hong Kong, a scăzut luni cu 10,8%, cel mai sever declin de la criza financiară globală, în timp ce yuanul s-a depreciat cu 0,4%.
"Măsurile de retorsiune ale Chinei vor avea probabil ca rezultat noi taxe vamale din partea SUA, ceea ce posibil Beijingul a anticipat şi s-a pregătit pentru următoarea rundă. Extinderea războiului comercial dintre primele economii mondiale va afecta şi mai mult evoluţia economiei mondiale", au apreciat Chang Shu, Eric Zhu şi Maeva Cousin de la Bloomberg Economics.
Conform planurilor prezentate de People's Daily, care este frecvent folosit pentru a exprima puncte de vedere oficiale, China pare mult mai angajată să majoreze cererea pe plan intern ca "strategie pe termen lung" şi să transforme consumul "în principalul motor al creşterii economice".
De asemenea, Guvernul vrea să sprijine majorarea cheltuielilor de consum prin reducerea dobânzilor şi pomparea de lichidităţi în sistemul bancar, oricând este nevoie. De asemenea, are marjă de manevră pentru a majora deficitul bugetar şi de a vinde mai multe obligaţiuni, pentru a majora cheltuielile publice, conform articolului.
Agenţia oficială chineză de presă Xinhua anunţa că Beijingul va continua "măsurile decisive" pentru a-şi apăra suveranitatea, securitatea şi alte interese.
Livrările către SUA au scăzut şi sunt responsabile pentru mai puţin de 15% din exporturile totale ale Chinei, de la peste 19% în 2018. "Există un imens potenţial de cooperare economică şi comercială cu pieţele emergente", conform People's Daily.
Indicele principal Shanghai Composite al Bursei din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 7,34%, ajungând la valoarea de 3.096,58 puncte.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut luni cu 2,75 dolari, ajungând la valoarea de 59,23 dolari, în timp ce la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 2,20 dolari, ajungând la valoarea de 63,40 dolari.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1857 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





