CBRE și proprietarii de centre comerciale mari solicită guvernului reluarea activităților, invocând pierderi de aproximativ 750 mil. €
25 Mai 2020 BizLawyer
Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafețe de sub 15.000 de metri pătrați.
CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară, a transmis reprezentaților Guvernului României o scrisoare prin care solicită reluarea activităților de comercializare desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni. Scrisoarea a fost semnată de nouă proprietari de centre comerciale din București și 24 orașe regionale, care dețin în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 chiriași.
Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafețe de sub 15.000 de metri pătrați.
CBRE și proprietarii de centre comerciale care au semnat scrisoarea adresată Guvernului României solicită analizare și dispunerea cât mai curând posibil a reluării activităților de comercializare desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, unde activitățile sunt preponderent suspendate de aproape două luni și există riscul major ca această situație să atragă o criză economică prelungită.
Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafețe de sub 15.000 de metri pătrați.
CBRE și proprietarii de centre comerciale care au semnat scrisoarea adresată Guvernului României solicită analizare și dispunerea cât mai curând posibil a reluării activităților de comercializare desfășurate și în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, unde activitățile sunt preponderent suspendate de aproape două luni și există riscul major ca această situație să atragă o criză economică prelungită.
Măsurile de suspendare a activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale afectează aproximativ 3,7 milioane de metri pătrați de spațiu construit din România, potrivit estimărilor CBRE.
„Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectați. Pe plan social, estimam că aproximativ 89.000 de angajați sunt afectați direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activități aferente operațiunilor comercianților afectați, de la producție, distribuție, operațiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanțatori etc”, explică Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE.
Reprezentanții CBRE și ai celor opt proprietari de centre comerciale care au semnat scrisoarea deschisă adresată Guvernului României atrag atenția că există un risc real ca unele afaceri să nu se mai poată redresa financiar ca urmare a acestei situații, ceea ce va atrage consecința ca un mare număr de oameni vor fi în cele din urmă concediați.
Sănătatea clienților este prioritară pentru toate părțile implicate și proprietarii de centre sunt deschiși să colaboreze activ cu autoritățile pentru a identifica împreună soluții adecvate de prevenție, arătându-se pregătiți să implementeze aceste măsuri cu deplin profesionalism, astfel încât spațiile vor răspunde tuturor cerințelor din punct de vedere sanitar.
„În cursul ultimelor săptămâni, celelalte țări din Centrul și Estul Europei, cu rate de infecție similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Slovacia, au dispus deja reluarea activităților de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca și România să dea un semnal pozitiv și optimist investitorilor externi în acest sens”, a completat Luiza Moraru.
CBRE menționează că pe toată această perioadă, proprietarii centrelor comerciale au depus eforturi extinse și au implementat măsuri active de prevenire și limitare a răspândirii Covid-19 dispunând măsuri precum dezinfecții suplimentare, măsuri de conștientizare a riscurilor, distanțare socială, punere la dispoziție de dezinfectanți, creșterea aportului de aer proaspăt în clădiri, nebulizarea instalațiilor de climatizare etc.
Totodată, CBRE subliniază că impactul reluării activităților desfășurate în cadrul centrelor comerciale nu va putea fi, în niciun caz, unul imediat. Va mai fi nevoie de o bună perioadă de timp până când activitățile își vor intra în normalitate. Prin urmare, cu cât se va întârzia mai mult reluarea acestor activități de comercializare cu atât impactul economic și social menționat se va acutiza cu posibile consecințe iremediabile.
Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României a fost inițiată de CBRE și semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus Romania, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center și Veranda Asset Management, care dețin în România în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 de magazine.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 19346 / 21584 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





