Bogdan Chiriţoiu a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al ACER pentru un mandat de doi ani
22 Ianuarie 2026 Agerpres
Mandatul are o durată de doi, iar desfăşurarea activităţii implică, printre altele, prezenţa la şedinţele periodice ale Consiliului de Administraţie. Bogdan Chiriţoiu a fost numit membru al Consiliului de Administraţie de către Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Guvernului României.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), a anunţat joi, autoritatea de concurenţă.
Mandatul are o durată de doi, iar desfăşurarea activităţii implică, printre altele, prezenţa la şedinţele periodice ale Consiliului de Administraţie. Bogdan Chiriţoiu a fost numit membru al Consiliului de Administraţie de către Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Guvernului României.
"Decizia colegilor din Consiliul de Administraţie de a-mi încredinţa această funcţie oferă cadrul pentru continuarea proiectelor şi obiectivelor urmărite în cadrul agenţiei. Priorităţile mandatului meu sunt numirea unui nou director al ACER şi dezvoltarea unei pieţe energetice europene mai bine integrate, competitive şi eficiente" a declarat Bogdan Chiriţoiu, citat în comunicat.
Mandatul are o durată de doi, iar desfăşurarea activităţii implică, printre altele, prezenţa la şedinţele periodice ale Consiliului de Administraţie. Bogdan Chiriţoiu a fost numit membru al Consiliului de Administraţie de către Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Guvernului României.
"Decizia colegilor din Consiliul de Administraţie de a-mi încredinţa această funcţie oferă cadrul pentru continuarea proiectelor şi obiectivelor urmărite în cadrul agenţiei. Priorităţile mandatului meu sunt numirea unui nou director al ACER şi dezvoltarea unei pieţe energetice europene mai bine integrate, competitive şi eficiente" a declarat Bogdan Chiriţoiu, citat în comunicat.
Acesta consideră că este importantă consolidarea colaborării dintre ACER şi autorităţile naţionale de reglementare, esenţială pentru creşterea rezilienţei la şocuri externe, într-un context în care politicile energetice vor continua să reprezinte o provocare majoră pentru Uniunea Europeană - atât în ceea ce priveşte competitivitatea şi securitatea energetică, cât şi obiectivele de decarbonizare.
"Politica energetică va continua să reprezinte una dintre principalele provocări ale Uniunii Europene, atât din perspectiva rezilienţei şi competitivităţii economice, cât şi a obiectivelor de decarbonizare. Provin dintr-o instituţie naţională, autoritatea română de concurenţă, care a beneficiat în mod semnificativ de cooperarea cu agenţiile din celelalte state membre, sub coordonarea Comisiei Europene şi, ca urmare, sunt convins că multe autorităţi naţionale de reglementare ar avea de câştigat în egală măsură din consolidarea colaborării în diverse domenii, inclusiv - dar fără a se limita la - investigaţiile REMIT", a adăugat Bogdan Chiriţoiu.
REMIT (Regulamentul privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie) este actul normativ comunitar care are ca scop prevenirea manipulării pieţei şi a tranzacţiilor bazate pe informaţii privilegiate pe pieţele angro de energie (electricitate şi gaze naturale).
ACER este agenţia Uniunii Europene care contribuie la garantarea bunei funcţionări a pieţei europene a energiei electrice, hidrogenului şi a gazelor naturale. ACER sprijină autorităţile naţionale de reglementare în domeniul energiei în îndeplinirea funcţiei de reglementare la nivel european, oferindu-le un cadru în care acestea să poată coopera pentru a asigura un proces decizional eficient în chestiuni de relevanţă transfrontalieră.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 642 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





