ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bloomberg: Pieţele bursiere din Europa de Est ar putea fi afectate de taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump

10 Februarie 2025   |   Agerpres

Regiunea este un fel de teren de testare a opiniei potrivit căreia bunăvoinţa lui Trump poate amortiza efectele turbulenţelor din alte zone asupra pieţelor valutare şi bursiere ale unei ţări.

 
 
Lăudat ca fiind "dur" şi "isteţ" de preşedintele Donald Trump, premierul Ungariei, Viktor Orban, este printre liderii din Europa de Est care speră că devotamentul faţă de SUA va avea ca rezultat tranzacţii şi câştiguri economice, transmite Bloomberg.

În schimb, ei ar putea afla că pieţele lor financiare nu pot scăpa de turbulenţele provocate de efectele războiului comercial din SUA şi Europa.

Regiunea este un fel de teren de testare a opiniei potrivit căreia bunăvoinţa lui Trump poate amortiza efectele turbulenţelor din alte zone asupra pieţelor valutare şi bursiere ale unei ţări. Astfel de speranţe au dus la creşteri record la Bursa de la Budapesta, imediat după victoria în alegeri a lui Trump, în timp ce acţiunile firmei de telecomunicaţii 4iG Nyrt au urcat după ce directorul ei general l-a însoţit pe Viktor Orban în vizita lui la reşedinţa privată a lui Trumo din Mar-a-Lago (Florida).


Până acum, efectul Trump încă se menţine. Pieţele bursiere din Europa de Est beneficiază de pe urma angajamentului preşedintelui SUA de a pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina, iar cei care se aşteaptă la efecte benefice pentru Ungaria au fost încântaţi vineri, după ce Orban s-a lăudat cu o investiţie americană "semnificativă".

Totuşi, pe fondul divergenţelor dintre UE şi SUA privind taxele vamale, câştigurile de pe pieţele bursiere par precare. Taxele vamale, despre care Trump a spus că "vor fi cu siguranţă impuse", ar putea duce la pierderi economice semnificative, o taxă de 10% va şterge 0,5 puncte procentuale din PIB-ul anual, estimează Deutsche Bank AG. Ţintele vizate ar putea include maşini şi bunuri industriale, care sunt deseori asamblate în ţări ca Ungaria şi Slovacia.

Forintul ungar şi coroana cehă sunt printre monedele de pe pieţele emergente cele mai vulnerabile la taxele vamale, apreciază analiştii de la Barclays.

"Ceea ce contează pentru regiune este dacă vor fi taxe vamale drastice impuse Europei, care ar putea provoca o recesiune unei economii europene deja slăbită", a avertizat Tamas Cser, care gestionează active la firma Hold Alapkezelo Zrt. din Budapesta.

Acesta a adăugat că, deşi raporturile personale ale lui Orban cu Trump l-ar putea ajuta din punct de vedere politic, nu vede cum ar putea ajuta Ungaria să nu fie afectată economic, în contextul efectelor taxelor vamale asupra regiunii.

Orban nu este singurul politician din regiune care se bazează pe relaţia specială cu Trump. Slovacia şi Serbia au lideri naţionalişti asemănători, în timp ce la viitoarele alegeri s-ar putea înregistra derive ale României şi Cehiei spre Trump. Liderul american îşi dezvoltă, de asemenea, legăturile de afaceri în Balcani, printr-o firmă condusă de ginerele său, Jared Kushner.

Situaţia politică este clar un motiv de îngrijorare pentru managerii de fond, de exemplu firma Hold Alapkezelo Zrt, care vede un risc la adresa forintului ungar în urma cheltuielilor guvernamentale dinaintea alegerilor. Majoritatea ţărilor au de asemenea deficite bugetare ridicate, ceea ce provoacă dificultăţi în cazul unui război comercial.

Şi mai mult, în condiţiile în care UE pregăteşte un front unit împotriva tarifelor vamale americane, statul membru UE Ungaria are marjă limitată de manevră pentru a impulsiona legăturile sale cu Trump, susţine Marcus Weyerer, analist la Franklin Templeton Investment Management.

O relaţie strânsă cu liderul american ar putea avea efecte benefice pentru unele economii emergente, cum ar fi Turcia, India şi Argentina, care nu sunt constrânse de reglementările privind apartenenţa la UE. Premierul Indiei, Narendra Modi, a redus unele taxe vamale pentru a se pune bine cu Trump, înainte de călătoria sa în SUA de săptămâna viitoare.

Un alt beneficiar ar putea fi Ucraina. Obligaţiile sale denominate în dolari au avut evoluţii bune după ce Bloomberg a anunţat că în curând SUA vor anunţa un plan pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Între timp, în cadrul UE, Polonia este văzută ca o favorită a investitorilor. Cser a anunţat că Hold Alapkezelo Zrt şi-a majorat expunerea la acţiunile tranzacţionate la Bursa de la Varşovia, care anul acesta au înregistrat un avans de 13%. Zlotul polonez este printre monedele cu cea mai bună performanţă de pe pieţele emergente. Unul din motive este că noul Guvern de la Varşovia a obţinut acces la fondurile europene, în timp ce pentru Ungaria cea mai mare parte a fondurilor a fost îngheţată. De asemenea, investitorii au observat că administraţia SUA ar putea privi favorabil majorarea cheltuielilor de apărare ale Poloniei.

"În pofida oricăror divergenţe între actualul Guvern de la Varşovia şi Trump, cele două ţări împărtăşesc un teren comun în câteva domenii, inclusiv cooperarea militară", a apreciat Nenad Dinic, analist la Bank Julius Baer.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1452 / 19890
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...