ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BERD: Creşterea economică ar putea încetini în urma majorării preţurilor energiei

26 Martie 2026   |   Agerpres

Luna trecută, BERD anunţa că se aşteaptă la o creştere de 3,6% anul acesta şi de 3,7% anul viitor în cele 40 de ţări în care investeşte, ambele cifre reprezentând o revizuire în creştere de 0,2 puncte procentuale a proiecţiilor din septembrie.

 
 
Previziunile de creştere pentru anumite pieţe în curs de dezvoltare vor fi probabil înrăutăţite cu 0,4 puncte procentuale în viitorul raport "Regional Economic Prospects", care va fi publicat în iunie, dacă preţurile energiei rămân ridicate, iar impactul economic va depinde de durata războiului din Iran şi de nivelul pagubelor cu care se confruntă infrastructura energetică, a apreciat joi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), transmit Reuters şi publicaţia Daily Sabah. 

Luna trecută, BERD anunţa că se aşteaptă la o creştere de 3,6% anul acesta şi de 3,7% anul viitor în cele 40 de ţări în care investeşte, ambele cifre reprezentând o revizuire în creştere de 0,2 puncte procentuale a proiecţiilor din septembrie.


Într-o analiză intitulată "Potenţialul impact economic al conflictului din Orientul Mijlociu", BERD consideră că efectele directe negative asupra creşterii PIB-ului în urma creşterii costurilor cu energia, cu îngrăşămintele şi produsele alimentare, a perturbărilor asupra lanţurilor de aprovizionare şi turismului vor fi agravate de inflaţia mai ridicată, de presiunile mai mari asupra bugetelor guvernelor şi de înăsprirea condiţiilor de finanţare, ca răspuns la majorarea inflaţiei.

Dacă perturbările din lanţurile de aprovizionare şi o cotaţie a barilului de ţiţei de peste 100 de dolari se menţin o perioadă mai lungă, inflaţia ar putea creşte cu peste 1,5 puncte procentuale iar economia ar putea scădea cu cel puţin cu 0,4 puncte procentuale. Dintre cele 40 de ţări în care investeşte BERD, cele mai afectate ar urma să fie Liban, Iordania, Irak, Egipt, Ucraina, Mongolia, Senegal, Tunisia, Republica Moldova, Kenya, Turcia şi Macedonia de Nord.

Impactul tensiunilor geopolitice se va resimţi asupra producţiei agricole şi a lanţurilor de aprovizionare din industrie. De asemenea, economiile dependente de turism din Orientul Mijlociu ar urma să se confrunte cu un declin al numărului vizitatorilor, iar turbulenţele vor duce la înăsprirea condiţiilor de finanţare. Ieşirile de capital din unele economii au rămas până acum gestionabile, dar ele ar putea accelera dacă condiţiile lor financiare globale se deteriorează şi mai mult, avertizează BERD.

Măsura în care economiile pot absorbi şocurile în domeniul comerţului va depinde de soliditatea rezervelor lor externe şi fiscale suplimentare. BERD crede că în cazul restricţionării aprovizionării cu petrol din Golf, din cauza cererii neflexibile pe termen scurt, cotaţia barilului de ţiţei ar ajunge la 180 de dolari.

Tensiunile din Orientul Mijlociu arată cât de rapid şocurile politice se pot extinde prin pieţele energetice, lanţurile de aprovizionare şi condiţiile financiare, a afirmat economistul şef al BERD, Beata Javorcik.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 70 / 21434
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...