ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Autoritatea pentru Reformă Feroviară reia licitaţia pentru cele 16 locomotive electrice

23 Martie 2023   |   Agerpres

Preţul variază între 702.453.762,18 lei şi 1.036.568.887,80 lei.

 
 
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a reluat miercuri licitaţia pentru cele 16 locomotive electrice noi, după ce aceasta a fost suspendată, în urma contestaţiei depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de Alstom Transport SA.

Miercuri, CNSC s-a pronunţat şi a respins contestaţia producătorului francez care viza modul de plată a avansului. Alstom Transport a considerat că plata unui avans de 15% la semnarea contractului, urmată de plata locomotivelor la livrare, reprezintă o măsură disproporţionată, a precizat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Potrivit anunţului din SEAP, achiziţia vizează 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h - 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, precum şi achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi reparaţii pentru o perioadă de 20 de ani, necesare funcţionării în condiţii optime de siguranţă şi confort a respectivelor locomotive.


"Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, actualizată, privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 72, alin (1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE şi concluziile studiului de fezabilitate în contractul de achiziţie va fi prevăzută o Clauză de Revizuire, posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani (20 ani +20 ani), conform cerinţelor din CS; Suplimentarea cantităţilor achiziţionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unor acte adiţionale la contractul de achiziţie", se spune în anunţ.

Preţul variază între 702.453.762,18 lei şi 1.036.568.887,80 lei.

Tipul procedurii este licitaţie deschisă, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate - cost.

Durata contractului va fi de 275 de luni.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21.11.2022, ora 15:00.

Finanţarea contractului este asigurată prin PNRR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9169 / 22373
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...