Analiză AEI: România, pe primul loc în UE la povara reală a preţului la energie electrică
06 Mai 2026 Agerpres
Analiză AEI: România, pe primul loc în UE la povara reală a preţului la energie electrică
România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în privinţa poverii reale a preţului la energie electrică, cu o valoare nominală cu 21% peste media europeană, arată o analiză de specialitate publicată, miercuri, de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
"În statisticile europene ale preţului la energie, România apare adesea ca "elevul modest" nominal (în euro) e sub media UE şi sub statele vestice. Dar când pui aceeaşi factură prin filtrul PPP (puterea de cumpărare), România se răstoarnă devine ţara cu costuri şi preţuri maximale. Nu e magie statistică. E diagnosticul cel mai simplu al ultimilor ani, nu doar cât plăteşti contează, ci cât de greu apasă plata aceea pe economia ta. România are preţul final al energiei electrice nominale cu 21% sub media UE a preţului nominal, dar în realitate este cu 15% peste în PPP la preţ final. Diferenţa nu vine dintr-o taxă "ascunsă", nici dintr-un tarif singular. Vine în primul rând din puterea scăzută de cumpărare a românilor, care "îngreunează" aceeaşi sumă în euro", susţine preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă.
Potrivit specialistului, deşi componentele care formează preţul nominal al energiei electrice arată că România este "sub nivelul UE" aproape la toate componentele (distribuţie, marjă, taxe), în raport cu puterea de cumpărare reiese faptul că cuantumul costurilor şi preţul final la energie electrică sare "peste" medie.
Analiză AEI: România, pe primul loc în UE la povara reală a preţului la energie electrică
De asemenea, raportat la Polonia, România are aproximativ acelaşi preţ nominal la preţul marfă şi are tarife de distribuţie a energiei electrice sub nivel.
"Preţul marfă al energiei electrice fără taxe şi tarife raportat la puterea de cumpărare plasează România pe locul 2 în topul ţărilor din UE, fiind depăşită doar de Bulgaria. Structura pieţei explică de ce marfa nu e ieftină (...) Piaţa românească a fost puternic influenţată de volatilitatea regională, iar mecanismele de protecţie au fost aplicate mai mult pe factura finală decât pe formarea preţului angro. Structura de producţie a României, hidro şi nuclear oferă costuri competitive, însă în perioadele cu hidraulicitate scăzută sau mentenanţă nucleară, preţul marginal este dictat de tehnologii mai scumpe (cărbune şi gaz), iar interconectările regionale transmit rapid şocurile externe. Pieţele vestice, precum Germania sau Olanda, au volum mult mai mare, lichiditate superioară şi mecanisme sofisticate de hedging. România are o piaţă mai mică şi mai volatilă, ceea ce poate amplifica preţurile marginale", explică şeful AEI.
Analiza de specialitate relevă faptul că tarifele medii de distribuţie a energiei electrice în România, raportate la puterea de cumpărare, plasează ţara noastră pe primul loc în topul statelor din UE.
"Distribuţia este o infrastructură cu costuri fixe mari. În România volumul distribuit per client este mic făcând să existe un costul unitar pe kWh crescut, o încărcare redusă a reţelei, o eficienţă economică redusă. România are un consum per capita mai mic decât economiile vestice, ceea ce înseamnă că aceleaşi costuri fixe se împart la mai puţini MWh. În România există o zonă urbană densă, dar şi o reţea rurală extinsă şi dispersată. Zonele cu densitate scăzută necesită kilometri mulţi de reţea, au puţini consumatori, aspect care ridică costul pentru unitate distribuită", este de părere Chisăliţă.
În viziunea expertului, tariful de distribuţie a energiei electrice poate fi scăzut prin creşterea gradului de încărcare a reţelelor de distribuţie, electrificare inteligentă (pompe de căldură, EV), racordări noi, reducerea gradului de "sub-utilizare" a reţelelor, ceea ce va duce la pierderi mai mici pe reţea, respectiv CAPEX (investiţii, n.r.) mai eficient prin investiţii ţintite şi digitalizarea care reduce OPEX (Operational Expenditure/Expense, n.r.).
Totodată, tarifele de transport a energiei electrice în România raportat la puterea de cumpărare face să ne clasăm pe locul 1 în clasamentul ţărilor din UE, notează analiza citată,
"Dimensiunea geografică şi topologia sistemului. În România există o reţea de transport întinsă pe o suprafaţă mare, variaţie de relief, zone de producţie departe de centre de consum un necesar de interconectare regională. Reţeaua de transport trebuie să acopere distanţe lungi şi să asigure stabilitatea sistemului într-un teritoriu complex. Costurile fixe sunt ridicate. Transportul este dominat de costuri fixe. Dacă volumul de tranzit nu este foarte mare, costul unitar per MWh creste, eficienţa economică scade. România nu are acelaşi volum de consum industrial ca economiile vestice. Astfel, infrastructura este împărţită la mai puţini MWh. Costurile de echilibrare şi stabilitate. Integrarea regenerabilelor şi a volatilităţii regionale cresc costurile serviciilor de sistem. Într-o piaţă mai mică, aceste costuri pot avea impact procentual mai mare decât în economii mari şi foarte lichide", afirmă Dumitru Chisăliţă.
Şi în acest caz, tariful de transport a energiei electrice, poate fi diminuat prin creşterea fluxurilor de energie electrică pe toată perioada anului prin reţele, respectiv mai multe volume tranzitate (producţie, export/import, consum industrial) poate reduce costul unitar, coroborate cu reducerea congestiilor şi reguli de piaţă care reduc costurile de echilibrare, creşterea flexibilităţii, a stocării, a capacităţii de agregare.
În ceea ce priveşte taxele percepute pentru energia electrică furnizată, România se situează pe poziţie 11 în rîndul statelor-membre ale Uniunii.
"Cum pot fi scăzute taxele energiei electrice - prin realizarea unei politici fiscale ţintită dacă vrei o scădere rapidă nominală, asta e pârghia. Preţuri mai mici "mâine", necesită o acţiune a Guvernului asupra tuturor componentelor care formează preţul energiei electrice (preţul marfă, taxe, eficienţe de reţea şi pierderi, costuri de echilibrare). Asta scade factura în euro. Eliminarea paradoxului "ieftin în euro, scump în PPP", trebuie să determine Guvernul să acţioneze în sensul stimulării creşterii productivităţii investiţiilor şi a muncii, creşterea veniturilor şi salariilor. Asta nu schimbă instant factura, dar schimbă înţelegerea privind greutatea facturii", subliniază preşedintele AEI.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5 / 21623 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





