Cum te poți alătura firmei Mitel & Asociații ca tânăr stagiar și ce te așteaptă după | Magda Dima, Partener: ”Vrem să atragem jucători de echipă determinați și pasionați, viitori profesioniști ai Dreptului compatibili cu cerințele, standardele și principiile societății. Ne dorim alături avocați deschiși, care se pot adapta la situații neprevăzute, sunt proactivi, competitivi și conștienți de responsabilitatea pe care o au față de clienți”
28 Septembrie 2023 Ștefania Enache
Cei care își doresc să facă parte din echipa firmei trebuie să aibă în vedere faptul că profilul tânărului avocat stagiar la Mitel & Asociații trebuie să fie orientat spre calitate.
| |
|
Magda Dima, Partener Mitel & Asociatii |
Tinerii aflați pe punctul de a accesa piața muncii au nevoie de sprijin pentru a putea porni cu dreptul în carieră.În avocatură, firmele de profil au dezvoltat diferite instrumente menite să vină în ajutorul viitorilor specialiști.Mitel & Asociații organizează an de an, pe timpul verii, stagii de practică pentru studenții din ani terminali, firma primind studenți care se remarcă prin CV, rezultate academice, dar și prin implicarea în cât mai multe proiecte practice care să vizeze Dreptul. „Tinerii selectați au dobândit cunoștințe legate de activitatea profesională a avocaților, atât în domeniul consultanței juridice, cât și în domeniul litigiilor”, spune Magda Dima, Partener Mitel & Asociații.
Programele de internship pentru studenți organizate de Mitel & Asociații reprezintă o oportunitate de aprofundare a cunoștințelor teoretice asimilate în facultate. Totodată, oferă posibilitatea de a experimenta punerea în practică a acestor cunoștințe prin implicarea în diverse activități care sunt abecedarul profesiei de avocat.
„Studenții au acces la resursele societății, sunt implicați în proiecte și primesc task-uri reale, ce-i drept din cele mai simple, fiind supervizați îndeaproape de avocații noștri. Practic, pe perioada internship-ului, studenții se bucură de experiența de a „cocheta”cu viața de avocat, astfel încât, la finalul stagiului, studenții au o imagine destul de conturată despre ce presupune profesia de avocat”, detaliază Magda Dima.
Experiența este benefică pentru ambele părți, iar experții Mitel & Asociații implicați în acest program au descoperit, de-a lungul timpului, tineri foarte bine pregătiți, cu potențial, care au manifestat un real interes pe toată perioada desfășurării stagiului de practică. „În general, aceștia au fost proactivi, au pus întrebări, și-au dat silința să răspundă solicitărilor avocaților noștri. Avem exemple de foști studenți care s-au remarcat prin cunoștințe juridice, seriozitate și dorința de muncă pe parcursul stagiilor de practică și care au fost cooptați ca avocați după promovarea examenului de primire în profesie”, precizează Partenerul Mitel & Asociații.
Tinerii aspiră la un mediu de lucru prietenos
Generațiile care acum sunt pe punctul de a-și face debutul în carieră vin cu așteptări specifice. Tinerii sunt deschiși către mediile de lucru prietenoase, în care să nu le fie teamă să greșească. Ei vor să învețe, să descopere profesia, iar pentru a putea face acest lucru au nevoie de sprijin. „Așteptările tinerilor sunt diferite și în directă legătură cu modul în care aceștia percep profesia de avocat. Din interacțiunile cu studenții care au desfășurat un stagiu de practică în cadrul firmei noastre, am observat că ei aspiră la un mediu de lucru prietenos în care să nu le fie frică să greșească. Tocmai această abordare i-a făcut să fie mai îndrăzneți, mai curioși și să se implice mai mult”, arată interlocutoarea BizLawyer.
Faptul că Mitel & Asociații a dezvoltat o structură internă în care munca de echipă este cea care dictează cursul activităților de zi cu zi a oferit posibilitatea tinerilor veniți în practică să intre în acest mediu și să simtă că fac parte din el. De altfel, firma de avocatură acordă o atenție deosebită modalității de desfășurare a stagiilor de practică, astfel încât feedback-ul din partea studenților este fie o formă de recunoaștere a muncii depuse, fie o metodă de îmbunătățire permanentă, tocmai pentru ca stagiile acestea să corespundă nevoilor reale ale studenților. „Din discuțiile cu tinerii veniți în practică, am aflat că sunt atrași de modalitatea în care a fost gândit acest program. Ei sunt implicați în proiectele pe care societatea le gestionează la momentul respectiv, sunt provocați să învețe să analizeze și să găsească doctrina, jurisprudența, soluții juridice pe spețe aplicate”, subliniază Magda Dima.
Oportunități de carieră
Participarea la astfel de stagii de practică reprezintă o oportunitate extraordinară pentru viitorii avocați de a-și găsi un loc de muncă. Firmele profită de ele pentru a-și lărgi bazinul de recrutare, iar studenții care le trec pragul sunt foarte atent analizați, mulți dintre ei fiind ulterior ofertați pentru un job.
„Ca în fiecare an, avem poziții deschise pentru absolvenții care promovează examenul de primire în profesie și care consideră că împărtășesc valorile noastre. Nu avem un număr prestabilit, ne dorim să atragem tineri cu potențial, bine pregătiți, curioși profesional, cu dorință de muncă, determinați și perseverenți”, amintește Partenerul Mitel & Asociații.
Cei care își doresc să facă parte din echipa firmei trebuie să aibă în vedere faptul că profilul tânărului avocat stagiar la Mitel & Asociații trebuie să fie orientat spre calitate.
„Ne dorim tineri care dețin cunoștințe juridice temeinice dobândite în timpul facultății, sunt serioși, cu rezistență la efort și dețin abilități interpersonale. Formarea unui avocat nu este completă după terminarea stagiaturii, astfel că ne dorim în echipă avocați deschiși, care se pot adapta la situații neprevăzute, sunt proactivi, competitivi și conștienți de responsabilitatea pe care o au față de clienți”, mai spune Magda Dima.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Referitor la procesul de recrutare, trebuie menționat că include interviuri susținute de candidați și un test scris privind cunoștințele juridice. Mitel & Asociații își dorește jucători de echipă determinați și pasionați, viitori profesioniști ai Dreptului compatibili cu cerințele, standardele și principiile societății. Prin procesul de recrutare, firma încearcă să le cunoască motivațiile pentru alegerea profesiei de avocat, dar și capacitatea de adaptare la munca în echipă.
„Formarea unui avocat este, fără doar și poate, un proces de durată. Avocații stagiari recrutați au posibilitatea de a activa atât în zona litigioasă, cât și în cea de consultanță. Aceștia vor fi integrați în echipe specializate în ariile de practică principale ale societății: Drept Societar și Comercial, Dreptul Muncii, Fuziuni și Achiziții, Litigii și Arbitraj, Drept Imobiliar, Restructurare și Insolvență, GDPR, Concurență, Drept Bancar. Odată ce au parcurs procesul de recrutare cu succes, avocații stagiari trec printr-o perioadă de integrare în societate. Aceștia se familiarizează cu activitatea curentă din cadrul firmei, cu echipele existene și ariile de practică acoperite. Tinerii stagiari lucrează în echipe și sunt coordonați și susținuți îndeaproape de colegii mai mari, tocmai pentru ca tinerii să fie sprijiniti în procesul de integrare”, explică avocatul.
Mitel & Asociații continuă să atragă tinerii avocați printr-un mediu de lucru prietenos, care să le asigure un cadru propice pentru dezvoltarea lor profesională.
Magda Dima îi încurajează pe proaspeții absolvenți să intre în lumea avocaturii cu inima deschisă, să-și păstreze entuziasmul și curiozitatea juridică pe tot parcursul carierei și să fie orientați către calitate și responsabilitate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 796 / 2299 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS
.jpg)





