Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
12 Aprilie 2024 Ștefania Enache
Cele mai importante mandate de fuziuni și achiziții, aflate în derulare, vizează industria auto, segmentul healthcare și lanțuri distribuție.
| |
Instabilitatea geo-politică va genera, în continuare, provocări pe piața locală de fuziuni și achiziții. Totodată, vor exista influențe ca urmare a faptului că suntem într-un an electoral, cu alegeri atât la nivel național, cât și european. De asemenea, previziunile referitoare la inflație, dar și instabilitatea legislativă vor avea impact și ar putea temporiza apetitul de investiții al unor jucători regionali/globali.
Avocații Mitel & Asociații apreciază că anul 2024 a debutat pe fondul unui optimism temperat, justificat în mare parte de evoluția bună a pieței locale din 2023, precum și de tranzacțiile care se regăseau în stadiu incipient la sfârșitul anului trecut și care își vor urma cursul în acest an.
Avocații Mitel & Asociații apreciază că anul 2024 a debutat pe fondul unui optimism temperat, justificat în mare parte de evoluția bună a pieței locale din 2023, precum și de tranzacțiile care se regăseau în stadiu incipient la sfârșitul anului trecut și care își vor urma cursul în acest an.
De altfel, după primul trimestru al anului în curs, se poate observa că interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt (atât fonduri de investiții/private equity, cât și investitori strategici), majoritatea acestora provenind din regiuni clasice pentru piața locală (Polonia, Spania, SUA, Germania). „Totuși, se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia (China sau Singapore), care își fac tot mai mult simțită prezența în România”, punctează Sorin Mitel, Senior Partner al firmei Mitel & Asociații.
La nivelul firmei de avocatură, portofoliul de clienți în materie de M&A este generat atât de mandatele directe primite din partea partenerilor tradiționali pe care avocații îi au, cât și de colaborări cu firme din străinătate.
În acest moment, Departamentul de M&A din cadrul Mitel & Asociații include zece colaboratori, avocați cu o vastă experiență în această arie de practică.
Cele mai multe mandate vizează industria auto, sănătatea și distribuția
Echipa de avocați din cadrul firmei Mitel & Asociații, dedicată practicii de M&A, este implicată într-un număr semnificativ de proiecte. Cele mai importante mandate de fuziuni și achiziții, aflate în derulare, vizează industria auto, segmentul healthcare și lanțuri distribuție.
Fiecare dintre aceste dosare implică echipe formate din trei până la zece avocați, coordonate de Sorin Mitel, Mădălina Mitel sau Șerban Suchea, parteneri în cadrul acestei arii de practică. Consultanții anticipează că tranzacțiile acestea vor fi finalizate în a doua jumătate a anului curent.
Firma de avocatură a lucrat, pe parcursul anului trecut, într-un număr de zece tranzacții de tip M&A, principalele mandate venind din domeniul medical (expansiunea locală a Grupului Medlife sau investițiile strategice ale fondului de tip mezzanine AMC Capital), domeniul securității și managementul riscului (intrarea grupului Avante în acționariatul NSSG România) sau energie. „Am acordat, de asemenea, asistență la vânzarea participației deținute de GED Eastern Fund II în Infopress, cea mai mare tipografie din Europa de sud-est, către compania olandeză Keesing Media Group. Anumite elemente ale tranzacțiilor nu au fost finalizate în întregime, astfel încât nu putem oferi detalii cu privire la ținte sau valoarea investițiilor”, menționează Sorin Mitel.
Pentru fiecare dintre aceste tranzacții, onorariile au fost negociate în mod flexibil pentru a răspunde cerințelor și particularităților fiecărui client/proiect.
Aspectele fiscale sunt în vizorul investitorilor
Atunci când este luată decizia de implicare într-o tranzacție, cumpărătorii (companii sau fonduri de investiții urmăresc) sunt atenți la mai multe aspecte relevante pentru ei. Aceste aspecte diferă în funcție de industria în care este realizată investiția, de structura afacerii, dar și de riscul pe care investitorul este dispus să și-l asume. Există însă o zonă către care se uită toți cu mare interes, și anume cea care vizează aspectele fiscale.
„Considerentele cheie diferă relativ semnificativ de la un proiect la altul, în funcție de domeniul de activitate al societății țintă, de natura tranzacției și de profilul (inclusiv apetitul de risc) al investitorului. Totuși, în majoritatea tranzacțiilor se poate remarca o importanță sporită acordată aspectelor fiscale”, subliniază coordonatorul Mitel & Asociații.
Avocatul mai spune faptul că nu există o „rețetă” fixă pentru clauzele unei tranzacții, iar importanța oricăror tipuri de clauze este relativă, în funcție de rolul fiecărei părți (investitor, vânzător etc). „Cu titlu de generalitate, se menține interesul părților pentru clauze tip MAC, pentru aspecte fiscale, limitarea răspunderii vânzătorilor/fondatorilor sau limitări convenționale ale termenelor de prescripție pentru răspundere”, nuanțează Sorin Mitel.
Analizând evoluția pe care piața de fuziuni și achiziții a avut-o la acest început de an, reprezentanții Mitel & Asociații sunt de părere că este de estimat apetitul investitorilor pentru 2024. „Totuși, credem că domeniul medical și IT & tehnologie vor păstra în continuare o pondere semnificativă în piața de M&A locală”, a conchis interlocutorul BizLawyer.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 486 / 2166 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP și Schoenherr, alături de cumpărător în tranzacția prin care Skanska vinde clădirea Equilibrium 2 către Magyar Posta Takarék Real Estate Investment Fund. Ce alți consultanți au mai fost implicați
Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway. Echipa a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





