ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei

20 August 2024   |   Ștefania Enache

Firma de avocatură investește în formarea tinerilor care sunt la început de drum în carieră, oferindu-le un mediu de lucru care încurajează învățarea și dezvoltarea lor profesională.

 
 
Școala de vară, pe care NNDKP o organizează an de an, este în plină desfășurare. Este programul tradițional de practică al firmei de avocatură la care au acces studenții absolvenți ai anului III de la facultățile de drept.  „În acest an, avem în practică 14 studenți de la facultățile de drept din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Începutul a fost unul promițător, iar studenții, avocații, mentorii și trainerii au pus suflet în toate acțiunile întreprinse în cadrul programului până la acest moment.  Concluziile privind programul de practică încă nu s-au conturat pe deplin, însă evaluarea activității studenților de către mentori și feedback-ul tinerilor privind experiența în cadrul firmei vor reprezenta instrumente utile în acest sens”, menționează Adina Chilim-Dumitriu, Partener NNDKP.


Tinerii care au acces la acest program au fost aleși de mai mult timp, echipa firmei de avocatură comunicând cu ei încă din primăvară, momentul în care a fost finalizat procesul de selecție. „A fost un proces de cunoaștere îndelungat, în care am ținut legătura cu ei, am încercat să le înțelegem nevoile și așteptările. Internship-ul propriu-zis include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate care constituie componenta teoretică a Școlii de vară”, explică Ruxandra Teodorescu, Director Resurse Umane NNDKP.

Interacțiunea pe care avocații NNDKP au avut-o cu noile generații s-a dovedit și anul acesta una foarte bună. Adina Chilim-Dumitriu subliniază faptul că mentorii se declară mulțumiți de evoluția studenților veniți în practică, sperând totodată că și tinerii vor aprecia toată experiența pe care o trăiesc în urma participării la acest program. „Vorbim despre tineri aflați la început de drum, când orice poate fi dezvoltat sau îmbunătățit dacă există dorință și constanță. Pentru noi, ca firmă, este mai degrabă important feedback-ul lor, pentru ca noi să le oferim generațiilor următoare programe și experiențe din ce în ce mai bune. Suntem la ediția a nouăsprezecea a Școlii de vară, privim deja cu entuziasm către organizarea ediției cu numărul douăzeci și învățăm, an de an, de la fiecare generație de studenți”, nuanțează interlocutoarea BizLawyer.  

La rândul său, Ruxandra Teodorescu amintește faptul că programul NNDKP de practică are o existență îndelungată, a cunoscut în fiecare an mici modificări, ajustări sau îmbunătățiri, astfel încât să corespundă nevoilor studenților. „Este și pentru noi o provocare permanentă să înțelegem așteptările noilor generații, pentru că în acest fel putem pregăti integrarea avocaților tineri în echipele existente și putem forma acel mix de experiență, colaborare și conexiune care să fie eficient și motivant pentru toate generațiile de avocați”, precizează Directorul Resurse Umane al firmei de avocați.




Nouă avocați stagiari se pregătesc să intre în echipa NNDKP

Așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor să se alăture echipei sunt unele pe care le are orice angajator: firma își dorește tineri bine pregătiți din punct de vedere juridic, care sunt motivați, deschiși să învețe și care se adaptează ușor. „Contează să fie buni colegi, să lucreze bine în echipă și să aibă idei noi. Suntem în căutare de viitori avocați care să contribuie la succesul echipei și al activității acesteia prin propria viziune”, punctează Partenerul NNDKP.

Avocatul mai spune că, în prezent, se știe că nouă avocați stagiari se vor alătura firmei, toți fiind selectați dintre cursanții școlilor de vară, edițiile 2023 și 2022. „Doi dintre aceștia au urmat un program de masterat de un an în străinătate și sunt pregătiți să își înceapă activitatea profesională alături de noi. Este posibil ca la începutul toamnei să identificăm noi oportunități de recrutare, urmând să promovăm eventualele poziții deschise în cadrul firmei atât în baza noastră de date de studenți, cât și pe plan extern”, detaliază interlocutoarea BizLawyer.

De altfel, firma de avocatură investește în formarea tinerilor care sunt la început de drum în carieră, oferindu-le un mediu de lucru care încurajează învățarea și dezvoltarea lor profesională.

„Stagiarii care se alătură echipei noastre beneficiază de un program de mentorat personalizat, în cadrul căruia sunt ghidați de avocați experimentați. Aceștia le oferă sprijinul necesar pentru a înțelege mai bine aspectele practice ale profesiei de avocat și pentru a-și dezvolta abilitățile juridice. Un alt beneficiu este accesul la training-uri specializate și la resurse educaționale variate, care le oferă posibilitatea să își aprofundeze cunoștințele într-un anumit domeniu de interes. În plus, oferim oportunități de a lucra în proiecte diverse și complexe care le permit tinerilor să își descopere pasiunile și să se specializeze în ariile lor de practică. Sprijinim ascensiunea avocaților în ierarhia firmei, încurajând performanța și inițiativa. Avocații sunt evaluați periodic și primesc feedback constructiv, astfel încât să știe exact ce pași trebuie să urmeze pentru a-și atinge obiectivele de dezvoltare profesională. Totodată, promovăm un mediu de lucru colaborativ, unde fiecare stagiar are șansa de a-și demonstra potențialul și de a evolua”, explică Ruxandra Teodorescu.

Expertul în Resurse Umane are și un sfat important pentru cei care vor să pășească în profesie, transmițându-le că „pentru absolvenții Facultății de Drept aflați la început de carieră, este important să învețe constant și să fie deschiși la dobândirea de cunoștințe noi. O carieră în avocatură poate fi solicitantă, așa că este bine să rămână perseverenți și să fie pregătiți să se adapteze la diverse situații.”.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 496 / 2272
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...