Udrea: La câte procese am, nu aş avea motive să plec din ţară; statul român te aduce de oriunde
05 Martie 2021 Agerpres
La începutul procesului, Udrea a încercat să scape de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o, dar care judecă şi cererea DNA de impunere a controlului judiciar, prin formularea unei cereri de recuzare, solicitare care urmează să fie soluţionată de un alt complet.
Fostul ministru Elena Udrea a declarat vineri, în sala de judecată, că nu vrea să părăsească România, aşa cum susţine DNA, motivând că, la câte procese sunt pe numele său, nu are niciun motiv să plece din ţară, pentru "că statul român te aduce de oriunde".
Udrea s-a prezentat la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă solicitarea procurorilor de a fi pusă sub control judiciar, cu interdicţia de a păsări ţara, în dosarul în care a fost condamnată în primă instanţă la 8 ani de închisoare privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
La începutul procesului, Udrea a încercat să scape de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o, dar care judecă şi cererea DNA de impunere a controlului judiciar, prin formularea unei cereri de recuzare, solicitare care urmează să fie soluţionată de un alt complet.
Judecătoarea Claudia Jderu a decis că se pot face dezbateri, chiar şi în condiţiile unei cereri de recuzare, Elena Udrea dând o amplă declaraţie în sala de judecată.
În esenţă, procurorul de şedinţă a argumentat că este nevoie ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, având în vedere declaraţiile publice ale acesteia cu privire la condamnare, care, în opinia DNA, arată un dispreţ faţă de supremaţia dreptului şi, indirect, intenţia de a se sustrage procesului penal.
În replică, Udrea spune că era important să îşi expună punctul de vedere, amintind că şi Laura Kovesi a făcut declaraţii publice atunci când procurorii au cerut ca fosta şefă a DNA să fie pusă sub control judiciar.
Mai mult, Udrea consideră că îndepărtarea sa de lângă copil, pe o perioadă de opt ani, ar produce efecte mai grave pentru societate, decât eventualele fapte de care este acuzată, respectiv de susţinere a unui referendum de acum 12 ani.
"Opinia publică influenţează modul de soluţionare a dosarelor. Cred că aceste poziţii publice nu sunt de natură să influenţeze negativ buna desfăşurare a acestui proces, deoarece prima instanţă se pronunţase deja şi a motivat-o. Există o hotărâre a CEDO din 2015 în care se menţionează că este dreptul avocatului şi al părţii să îşi expună public punctul de vedere cu privire la soluţiile din cauză. De asemenea, există cauza Kovesi la ICCJ, care viza controlul judiciar faţă de Laura Kovesi, dosar în care Instanţa supremă a dispus revocarea măsurii controlului judiciar, deoarece doamna Kovesi era liberă să îşi exprime public poziţia cu privire la acuzaţiile care i se aduceau (...). Am avut această poziţie întrucât hotărârea de condamnare este una inumană şi nedreaptă, în condiţiile în care mi s-a aplicat o pedeapsă de 8 ani, iar limitele erau de la 3 la 12 ani. Chiar şi în condiţiile în care aş fi găsită vinovată de acele fapte, îndepărtarea mea, femeie, mamă a unui copil de 2 ani, din societate şi din viaţa copilului meu, pentru o perioadă atât de mare, ar produce efecte mai grave pentru societate decât eventualele fapte de susţinere a unui referendum din urmă cu 12 ani", a spus Udrea.
Pe de altă parte, Udrea a explicat că neîncrederea în actul de justiţie există de multă vreme şi a amintit de declaraţia recentă a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la dosarul '10 august'.
"Cât priveşte posibilitatea ca spusele mele să fi sădit neîncredere în rândul populaţiei cu privire la modul de înfăptuire a justiţiei, consider că această neîncredere există de foarte mult timp. Chiar ieri, preşedintele a criticat o soluţie definitivă pronunţată în instanţă, fapt cu un impact mult mai mare decât poziţia pe care am avut-o eu, o persoană fără calitate publică (...). Nu voi pleca nici în Italia şi nici în altă parte (...) La câte procese am, nu aş avea niciun motiv să plec din ţară. Niciun om întreg la cap nu s-ar fi gândit să plece, pentru că statul român te aduce de oriunde", a adăugat Udrea.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2550 / 5011 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





