ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tarcea - replică pentru Tăriceanu: Există o coadă atât de mare la demisii; acord prioritate celor dinaintea mea

29 Martie 2019   |   AGERPRES

"Lumea trebuie să fie conştientă de faptul că judecătorii au suficientă verticalitate ca să nu fie influenţaţi în soluţiile lor de niciun fel de declaraţii şi să judece numai potrivit probelor din dosar", a adăugat Cristina Tarcea.

 
 
Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat vineri, după ce preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu i-a cerut să predea locul din fruntea ÎCCJ, că există o coadă mare în ceea ce priveşte demisiile "la care sunt aliniate atât de multe persoane", însă acordă prioritate celor dinaintea ei.

"Vreau să vă spun faptul că, în ceea ce priveşte datul demisiilor, există o coadă atât de mare la care sunt aliniate atât de multe persoane şi, în momentul în care îmi va veni şi mie rândul, probabil mi-o voi da. Acord întotdeauna prioritate celor dinaintea mea la coadă. (...) Îmi vine puţin să zâmbesc atunci când unii încearcă să îmi dea lecţii despre drepturile omului. În secolul 21, aud declaraţii în spaţiul public în care se dau directive judecătorilor ce să facă, cum să facă. În secolul 21, aud declaraţii în spaţiul public că ar trebui reincriminate insulta şi calomnia. Aud declaraţii în spaţiul public că ar trebui desfiinţate hotărârile judecătoreşti irevocabile. Vi se pare că suntem pregătiţi pentru a ne respecta obligaţiile pe care ni le-am asumat pe plan internaţional?", a spus Tarcea, la sediul Instanţei supreme, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor.


"Lumea trebuie să fie conştientă de faptul că judecătorii au suficientă verticalitate ca să nu fie influenţaţi în soluţiile lor de niciun fel de declaraţii şi să judece numai potrivit probelor din dosar", a adăugat Cristina Tarcea.

Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat miercuri că Tarcea ar trebui să predea locul din fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21".

Tăriceanu a criticat, într-o postare pe Facebook, declaraţia Cristinei Tarcea potrivit căreia "România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să îşi asume nişte obligaţii internaţionale", ea exemplificând cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, despre care a spus că ţara noastră a ratificat-o "de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei".

"Aceste declaraţii stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalităţile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcţii-cheie ale statului. Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft, ori mai rău de atât. Aşa putem înţelege şi cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiţiei cu serviciile: pentru că au emanat din minţile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea şi ale altora ca ei. Şi pentru că mentalităţi atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluţia e una singură: doamna Tarcea să ne lase şi să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăieşte şi gândeşte ca în secolul 21", a spus preşedintele Senatului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4508 / 5011
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...