Şerban Nicolae arată iar partea hidoasă a PSD. Partidul nu va susţine ridicarea imunităţii în cazul lui Tăriceanu
29 Mai 2019 Mediafax
Şerban Nicolae a purtat, miercuri, discuţii cu Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia de la Senat, după votul din Comisia juridică.
Şerban Nicolae, a declarat, miercuri, că nu crede că PSD va vota pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. El a afirmat că decizia aparţine plenului Senatului, iar Comisia juridică nu ar fi trebuit să dea un vot în acest context, ci doar să constate îndeplinirea condiţiile legale.
„Eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grup al cărui lider încă sunt, să îşi fi schimbat opinia şi să fi ajuns la concluzia că trebuie să îmbrăţişăm formele de abuz care au paralizat România atâta vreme”, a declarat Şerban Nicolae, după ce a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul de grup al senatorilor PSD a afirmat că plenul Senatului va decide dacă se va ridica sau nu imunitatea pentru a începe urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.
„Eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grup al cărui lider încă sunt, să îşi fi schimbat opinia şi să fi ajuns la concluzia că trebuie să îmbrăţişăm formele de abuz care au paralizat România atâta vreme”, a declarat Şerban Nicolae, după ce a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul de grup al senatorilor PSD a afirmat că plenul Senatului va decide dacă se va ridica sau nu imunitatea pentru a începe urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.
„A fost o chestiune confuză. E anormal ca membrii Comisiei juridice să voteze de două ori, o dată în comisie şi o dată în plen, pe o chestiune care ţine de procedură penală. E anormal. E ca un judecător care a intrat o dată în vreun complet şi ar mai intra o dată în alt complet pe aceeaşi speţă. La acest nivel, Comisia juridică nu ar trebui să facă altceva decât să verifice îndeplinirea condiţiilor procedurale, să fie o sesizare formulate de procuror general, sa fie membru al guvernului, de un senator în timpul mandatului. Din punctul meu de vedere nu aveam ce să votăm. Era doar o constatare, pentru că decizia aparţine plenului”, a declarat Şerban Nicolae, întrebat de ce unii social-democraţii au părăsit sala Comsiei Juridice, înainte de vot.
Şerban Nicolae a purtat, miercuri, discuţii cu Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia de la Senat, după votul din Comisia juridică.
Comisia Juridică a Senatului a decis miercuri să recomande senatorilor ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari.
DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.
Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.
Codrin Ştefănescu nu pleacă din partid
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, că nu va pleca din partid Codrin Ştefănescu, însă acesta şi-a asumat răspunderea pentru rezultatul alegerilor europarlamentare şi a predat mandatul de secretar general al PSD, fiind înlocuit cu Rodica Nassar.
„Codrin Ştefănescu şi-a asumat răspunderea pentru rezultate şi a spus că este dispus să îşi pună mandatul pe masă, ceea ce s-a şi acceptat. Drept dovadă este că a rămas în continuare Codrin Ştefănescu, nu pleacă din partid, nu e supărat”, a declarat Şerban Nicolae.
El a afirmat că nu a existat scandal în interorul PSD, la discuţiile avute marţi.
„Deciziile majoritare sunt respectate. Sunt lucruri care se spun în opinia fiecăruia şi asta nu înseamnă că dacă nu sunt de acord cu o opinie e neapărat greşită. Dar sunt situaţii nedorite la care trebuie să răspundem . În ciuda a ceea ce s-a speculat nu a fost cu scandal, cu ceartă. Vedeam mesaje, ştirile din interior, că i s-a cerut demisia Liei Olguţa Vasilescu, că ea i-ar fi cerut demisia nu ştiu cui, Codrin Ştefănescu şi aşa mai departe. Nu. Şi-au prezentat mandatul la final de campanie, mai ales că Olguţa Vasilescu a fost purtător de cuvânt pe durata campaniei electorale”, a adăugat Şerban Nicolae.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4150 / 4968 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





