Guvern: SGG publică procedura de achiziție pentru servicii de expert independent în vederea selecției conducerii AMEPIP
12 August 2025 Agerpres
Secretariatul General al Guvernului invită toți operatorii economici interesați și care îndeplinesc cerințele să participe la procedură, în scopul asigurării unei asistențe specializate de cea mai înaltă calitate, conform informării.
Secretariatul General al Guvernului (SGG) a demarat procesul de selecție pentru ocuparea unui post de președinte și a două posturi de vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), pentru un mandat de 4 ani, informează Guvernul.
Conform prevederilor HG nr. 617 din 27 iulie 2023 privind organizarea și funcționarea AMEPIP, Comisia de selecție și Comisia de soluționare a contestațiilor sunt asistate în activitatea lor de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 2 punctul 28 din OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 187/2023.
'În perioada 25 iulie - 8 august 2025 s-a desfășurat procedura de achiziție pentru selectarea expertului independent care va sprijini activitatea celor două Comisii. În perioada menționată a fost depusă o singură ofertă care nu a îndeplinit condițiile prevăzute în caietul de sarcini și aceasta a fost considerată neconformă. Astfel, la data de 11.08.2025, s-a decis reluarea procedurii de achiziție pentru serviciile expertului independent care va sprijini Comisia de selecție. Documentația aferentă achiziției a fost încărcată în SEAP, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20.08.2025 ', precizează sursa citată.
Conform prevederilor HG nr. 617 din 27 iulie 2023 privind organizarea și funcționarea AMEPIP, Comisia de selecție și Comisia de soluționare a contestațiilor sunt asistate în activitatea lor de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 2 punctul 28 din OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 187/2023.
'În perioada 25 iulie - 8 august 2025 s-a desfășurat procedura de achiziție pentru selectarea expertului independent care va sprijini activitatea celor două Comisii. În perioada menționată a fost depusă o singură ofertă care nu a îndeplinit condițiile prevăzute în caietul de sarcini și aceasta a fost considerată neconformă. Astfel, la data de 11.08.2025, s-a decis reluarea procedurii de achiziție pentru serviciile expertului independent care va sprijini Comisia de selecție. Documentația aferentă achiziției a fost încărcată în SEAP, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20.08.2025 ', precizează sursa citată.
Secretariatul General al Guvernului invită toți operatorii economici interesați și care îndeplinesc cerințele să participe la procedură, în scopul asigurării unei asistențe specializate de cea mai înaltă calitate, conform informării.
Documentația este disponibilă la adresa https://e-licitatie.ro/pub/notices/adv-notices/view/100665977.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 348 / 5114 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





