
UE vizează noi produse, după extinderea de către SUA a tarifelor vamale la importurile de oţel şi de aluminiu
07 Aprilie 2020
AGERPRESTarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie 2018, iar începând cu data de 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE.
Uniunea Europeană a elaborat o listă de importuri din SUA, inclusiv brichete şi garnituri din materiale plastice pentru mobilă, pentru care vor fi percepute tarife vamale, ca măsuri de retorsiune în urma extinderii tarifelor vamale americane la importurile de oţel şi de aluminiu, transmite Reuters.
Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie 2018, iar începând cu data de 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE.
În ianuarie 2020, preşedintele american Donald Trump a semnat o proclamaţie, care prevede extinderea tarifelor vamale la importurile de oţel şi de aluminiu şi către produsele derivate, cum ar fi cuie de oţel şi cabluri de aluminiu, deoarece au crescut importurile acestora din urmă. Aceste tarife, de la care au fost exceptate Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Mexic şi Coreea de Sud, au intrat în vigoare pe 8 februarie 2020.
Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie 2018, iar începând cu data de 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE.
În ianuarie 2020, preşedintele american Donald Trump a semnat o proclamaţie, care prevede extinderea tarifelor vamale la importurile de oţel şi de aluminiu şi către produsele derivate, cum ar fi cuie de oţel şi cabluri de aluminiu, deoarece au crescut importurile acestora din urmă. Aceste tarife, de la care au fost exceptate Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Mexic şi Coreea de Sud, au intrat în vigoare pe 8 februarie 2020.
Acum UE propune pentru o perioadă de trei ani tarife vamale de 20% la importurile de brichete şi de 7% la importurile de garnituri din materiale plastice pentru mobilă. De asemenea, sunt percepute tarife vamale suplimentare de 4,4% pentru cărţile de joc (deja pentru ele se plătesc tarife de 10%).
Măsurile sunt destinate să fie proporţionale şi limitate, a precizat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, adăugând că actuala criză ilustrează importanţa menţinerii comerţului deschis şi a lanţurilor de furnizare.
"Pentru a sprijini redresarea, ne aşteptăm ca partenerii noştri să renunţe la orice tarife incorecte aflate în vigoare, inclusiv cele la oţel şi de aluminiu", a declarat oficialul CE.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3831 / 5540 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...