
România va avea un comitet pentru inteligenţă artificială
05 Mai 2023
AgerpresMembri Comitetului vor fi organizaţi în patru arii funcţionale: mediul academic şi de cercetare, mediul privat, mediul public şi societatea civilă.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a semnat un ordin privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială, ca urmare a Memorandumului privind înfiinţarea acestui Comitet aprobat în şedinţa Guvernului din data de 11 noiembrie 2022.
Potrivit unui comunicat remis presei, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.
"Inteligenţa Artificială este foarte importantă pentru că schimbă viitorul omenirii. Avem un mod de lucru în ceea ce priveşte strategia în domeniul inteligenţei artificiale şi cadrul strategic. Ne propunem ca în câteva luni strategia să fie completă. Comitetul acesta reuneşte marile minţi ale României din ţară şi din diaspora, de la matematicieni, filosofi la oameni de ştiinţă care vor seta acest sector, inclusiv limitele etice, cât de departe vom putea merge cu inteligenţa artificială", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, citat în comunicat.
Potrivit unui comunicat remis presei, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.
"Inteligenţa Artificială este foarte importantă pentru că schimbă viitorul omenirii. Avem un mod de lucru în ceea ce priveşte strategia în domeniul inteligenţei artificiale şi cadrul strategic. Ne propunem ca în câteva luni strategia să fie completă. Comitetul acesta reuneşte marile minţi ale României din ţară şi din diaspora, de la matematicieni, filosofi la oameni de ştiinţă care vor seta acest sector, inclusiv limitele etice, cât de departe vom putea merge cu inteligenţa artificială", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, citat în comunicat.
Comitetul Român pentru Inteligenţa Artificială este un organism consultativ care se află sub patronajul prim-ministrului României, cu asigurarea secretariatului tehnic de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID).
Comitetul are misiunea de a sprijini MCID în exercitarea atribuţiilor sale de autoritate de stat în domeniul cercetării-dezvoltării, inovării şi digitalizării, prin propuneri privind reglementarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor privind inteligenţa artificială, precum şi dezvoltarea acesteia în România.
"Principalul obiectiv al Comitetului este crearea unui ecosistem de inteligenţă artificială bazat pe excelenţă, încredere şi respectarea principiilor etice, coerent, performant şi sustenabil, care să genereze valoare adăugată în plan social şi economic prin utilizarea tehnologiilor de inteligenţă artificială, să promoveze şi să susţină cercetarea-dezvoltarea-inovarea şi educaţia/formarea în acest domeniu, să crească numărul de specialişti locali şi să fructifice aportul mediului privat şi al cetăţenilor români din străinătate, urmărind stimularea adoptării pe scară largă a domeniului inteligenţei artificiale în România", se arată în comunicat.
Din comitet vor face parte specialişti în domeniul inteligenţei artificiale şi domenii conexe, antreprenori, cercetători ştiinţifici, cadre didactice, studenţi şi elevi din învăţământul preuniversitar şi universitar, reprezentanţi ai administraţiei publice, orice alte persoane care au legătură directă sau interes dovedit pentru dezvoltarea domeniului inteligenţei artificiale şi pentru realizarea scopurilor Comitetului.
Membri Comitetului vor fi organizaţi în patru arii funcţionale: mediul academic şi de cercetare, mediul privat, mediul public şi societatea civilă.
În cadrul acestui comitet vor funcţiona mai multe consilii şi grupuri de lucru: Consiliul Ştiinţific şi de Etică a Inteligenţei Artificiale care va oferi Guvernului României consiliere ştiinţifică şi în materie de utilizare responsabilă şi etică a inteligenţei artificiale, Consiliul de Educaţie în Inteligenţa Artificială, va oferi Guvernului României consiliere cu privire la adaptarea domeniului educaţional naţional care să răspundă la specificul şi nevoile generate de evoluţia domeniului IA şi Coaliţia pentru Dezvoltarea Inteligenţei Artificiale, o iniţiativă consultativă deschisă care include reprezentanţi ai companiilor, organizaţiilor neguvernamentale şi ai altor entităţi juridice interesate de domeniul IA, din partea mediului de afaceri, investiţional şi de start-up-uri, din România, cu rol consultativ pentru sprijinirea activităţii Comitetului, excluzând orice formă de reprezentare a intereselor comerciale sau de influenţă a pieţei libere.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 964 / 5537 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...