ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PNL a depus un proiect pentru amânarea pensionării anticipate a magistraţilor până în 2021

31 Octombrie 2019   |   MEDIAFAX

Potrivit expunerii de motive, trebuie ţinut cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, iar proiectul îşi propune să facă acest lucru.

 
 
Senatorul PNL Alina Gorghiu a depus, în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care prevede amânarea până la 1 ianuarie 2021 a intrării în vigoare a dispoziţiilor privind pensionarea anticipată a magistraţilor. Termenul în prezent este 2020.

„Ieri (miercuri - n.r.), PNL a înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o propunere legislativă care vizează prorogarea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor privind pensionarea anticipată a magistraţilor. O normă care nu este oportună acum, aşa cum a constatat şi Comisia de la Veneţia. Întreg sistemul judiciar ar fi dat peste cap. Realitatea nu poate fi negată: volum mare de dosare, deficit de magistraţi. Iar de aici, lanţul slăbiciunilor devine tot mai lung: termene peste termene, decizii amânate, cauze care nu sunt soluţionate într-un termen rezonabil...”, a scris Alina Gorghiu, joi, pe Facebook.


Liberalul a adăugat că „Tabloul nu este unul care să atragă aplauze. Tocmai de aceea, soluţia este una singură: amânarea termenului de intrare în vigoare pentru 1 ianuarie 2021”.

„Articolul V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernuuli nr. 92 din 15 octombrie 2018, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 874 din 16 octombrie 2018, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, arată proiectul de lege depus la Parlament.

Potrivit expunerii de motive, trebuie ţinut cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, iar proiectul îşi propune să facă acest lucru.

„Efectul acestor prevederi legale, în contextul resurselor umane existente la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, a fost expus şi în Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia. Această urmă a arătat că noua schemă de pensionare anticipată pentru judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţi e şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, permite pensionarea chiar şi între 20-25 de ani vechime, recomandându-se renunţarea la schema de pensionare anticipată dacă nu poate fi certificat faptul că aceasta nu va avea niciun impact negativ asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor”, arată iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de lege.

Prin urmare, „pentru a reduce impactul cumulat al acestor prevederi asupra eficienţei sistemului judiciar, se impune amânarea aplicării acestui sistem de pensionare anticipată, reglementat la art. 82 alin. (3) din lege”, potrivit sursei citate.

Senatorul PNL precizează că termenul prevăzut în prezent în OUG 92/2018 este unul nerezonabil, şi anume intrarea în vigoare până la 1 ianuarie 2020.

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 15 octombrie 2018, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, s-a prorogat termenul de intrare în vigoare a dispoziţiilor precizate mai sus până la 1 ianuarie 2020, termen nerezonabil pentru a determina efectele pe care norma le-ar produce asupra bunei funcţionrăi a autorităţii judecătoreşti. Prezenta propunere legislativă are ca scop modificarea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor menţionate, pentru a ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, dar şi de situaţia de fapt existentă în cadrul autorităţii judecătoreşti, referitoare la numărul insuficient de magistraţi”, conchide sursa menţionată.

Iniţiativa legislativă a Alinei Gorghiu este susţintă de alţi 44 de liberali.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4556 / 5754
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...