
Modificări la OUG 84 | Predoiu: IML trebuie să comunice în 72 de ore rezultatul analizelor toxicologice în cazul şoferilor cu permisele suspendate
11 Iulie 2024
AgerpresEl a punctat, totodată, modificarea care vizează faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituţiile de medicină legală.
Guvernul a aprobat joi ordonanţa de urgenţă care instituie obligaţia ca, în cazul în care rezultatul testelor antidrog efectuate în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
"Astăzi, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a dezvoltat şi a modificat prevederile OUG 84, anterior adoptată, cu privire la unele dispoziţii privind siguranţa pe drumurile publice. În principiu, această ordonanţă adoptată astăzi dezvoltă, cum spuneam, ordonanţa precedentă, sub două aspecte importante. În primul rând, instituie un termen de 72 de ore în care instituţiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice prin care să evidenţieze sau nu prezenţa sau nu a alcoolului şi a substanţelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu DrugTest sau care au refuzat testarea. A doua modificare importantă este aceea că, la expirarea acestui termen obligatoriu pentru instituţiile de medicină legală de 72 de ore, în cazul în care rezultatul nu soseşte de la laborator, persoanei respective i se restituie permisul", a explicat Predoiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
"Astăzi, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a dezvoltat şi a modificat prevederile OUG 84, anterior adoptată, cu privire la unele dispoziţii privind siguranţa pe drumurile publice. În principiu, această ordonanţă adoptată astăzi dezvoltă, cum spuneam, ordonanţa precedentă, sub două aspecte importante. În primul rând, instituie un termen de 72 de ore în care instituţiile de medicină legală trebuie să elaboreze analizele toxicologice prin care să evidenţieze sau nu prezenţa sau nu a alcoolului şi a substanţelor interzise în sângele persoanelor care au fost testate pozitiv cu DrugTest sau care au refuzat testarea. A doua modificare importantă este aceea că, la expirarea acestui termen obligatoriu pentru instituţiile de medicină legală de 72 de ore, în cazul în care rezultatul nu soseşte de la laborator, persoanei respective i se restituie permisul", a explicat Predoiu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a punctat, totodată, modificarea care vizează faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituţiile de medicină legală.
"Anterior, în varianta ordonanţei precedente, aceste analize puteau fi efectuate şi de către laboratoarele Poliţiei Române, laboratoare care, precizez, sunt acreditate conform standardelor internaţionale", a menţionat Predoiu.
Ministrul a afirmat, referitor la reproşul premierului pe subiectul ordonanţei de urgenţă, că structurile MAI şi-au îndeplinit atribuţiile în acest caz.
"Aş mai vrea să precizez - sunt obligat să o fac faţă de Ministerul de Interne şi colectivul de lucru de la minister şi, nu în ultimul rând, faţă de Partidul Naţional Liberal - vizavi de reproşul premierului: (...) în esenţă, în vara anului trecut, Ministerului Afacerilor Interne i s-au cerut trei lucruri: să completeze legislaţia privind combaterea consumului de droguri la volan, să elimine din folosinţa agenţilor de poliţie DrugTestele care dau rateuri, erori şi să înmulţească semnificativ numărul de DrugTeste. Ministerul de Interne a procedat la toate aceste măsuri şi le-a realizat. Respectiv, am scos din folosinţa poliţiştilor DrugTestele de producţie China, care dădeau erori, şi folosim în continuare doar DrugTeste care sunt folosite şi de Poliţiile din statele membre ale UE. (...) Am dublat şi mai bine capacitatea de testare, prin creşterea numărului de DrugTeste în dotarea Poliţiei Române. (...) În sfârşit, al treilea lucru, respectiv, îmbunătăţirea legislaţiei, a rezultat în proiectul de ordonanţă pe care noi l-am propus într-o primă formă în octombrie anul trecut. Deci, am reacţionat cât se poate de rapid şi am propus acest proiect. (...) Consider, ca responsabil al ministerului, că aparatul din minister a procedat corect şi a îndeplinit ca la carte fiecare etapă procedurală şi şi-a întemeiat demersul pe toate informaţiile aflate la dispoziţie şi dobândite în cursul dezbaterii publice", a transmis Cătălin Predoiu.
În continuare, prioritatea ministerului este de a creşte efortul pe combatere a drogurilor, a susţinut el.
"Este foarte important să ne mărim capacitatea, ca societate în ansamblu, de a riposta contra flagelului drogurilor, care este devastator nu numai în România, ci în toate statele membre ale UE. Este o problemă europeană, consacrată ca atare în Consiliile JAI şi recunoscută ca atare. De asemenea, am făcut această paranteză pentru a arăta că această ordonanţă nu este un demers individual, sporadic sau spontan, ori, citez, 'heirupist', cum am fost acuzaţi, ci este o măsură gândită într-un ansamblu de măsuri, într-un ansamblu de politici. (...) Aş vrea să asigur publicul din România că, atât timp cât voi rămâne la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia Română şi ministerul au ca prioritate combaterea traficului şi consumului de droguri", a afirmat Predoiu.
În opinia sa, pe tema acestei ordonanţe nu a fost vorba despre un "scandal".
"Nu cred că termenul scandal este unul potrivit, adecvat şi care reflectă realitatea. Faptul că există opinii diverse în legătură cu un domeniu foarte sensibil şi cu un subiect foarte delicat nu înseamnă că relaţiile dintre membrii Guvernului sau în coaliţia de guvernare nu sunt corecte. Sunt relaţii instituţionale corecte, sunt discuţii corecte şi principiale şi sunt discuţii în care uneori apar puncte de vedere diferite. Asta în niciun caz nu trebuie să conducă la concluzia că există o disfuncţie în Guvern. (...) Guvernul funcţionează bine. Relaţia mea cu primul-ministru este foarte bună şi nu intenţionez să schimb lucrurile. Şi cred că nici dânsul nu intenţiona să schimbe lucrurile. Nu despre asta este vorba. Este vorba despre faptul că în legătură cu momentul în care a fost adoptată ordonanţa există două viziuni, două puncte de vedere deja şi anume că a fost adoptată prea devreme sau, dimpotrivă, la timp. Eu tot ceea ce spun este că, pe baza tuturor datelor pe care le-a avut la dispoziţie Ministerul de Interne în domeniu, care, repet, nu e de competenţa noastră, cel medical, cunoşteam, ştiam, am fost informaţi că aceste teste se vor face într-un termen rezonabil", a mai susţinut ministrul de Interne.
"Ordonanţa 84 plus această ordonanţă adoptată, azi, împreună, dau ceva mai bun decât doar Ordonanţa 84. Deci, asta a adus o îmbunătăţire sub acest aspect al termenului şi al restituirii permisului", a evidenţiat Cătălin Predoiu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 274 / 5483 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...