ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Modificarea Codului Muncii. Noi clarificări privind zilele libere plătite acordate salariaților care aparțin unui cult religios legal creștin

06 Aprilie 2020   |   Raluca Mihai, Partener Voicu & Filipescu SCA

Potrivit noilor dispozițiile legale, în eventualitatea în care angajatorul acordă, de exemplu, zile libere atât pentru Paștele ortodox, cât și pentru Paștele catolic, salariații care au beneficiat de astfel de zile libere “dublate” (pentru ambele sărbători aparținând unor culte religioase creștine diferite) vor trebui să recupereze zilele suplimentare astfel acordate, în conformitate cu programul stabilit de angajator în acest sens.

 
 
Noi modificări aduse art. 139 din Codul muncii

În Monitorul Oficial al României nr. 280/03.04.2020 a fost publicată Legea nr. 37/2020 pentru completarea art. 139 din Legea nr. 53 – Codul muncii și a art. 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011, în vigoare începând cu data de 06.04.2020 („Legea 37/2020”).

Astfel, se stabilește că, pentru salariații care aparțin unui cult religios legal creștin (ortodocși, romano-catolici, protestanți), zilele libere pentru Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult (alin. 21 al art. 139 din Codul muncii).

De asemenea, salariații care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal creștin de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator (alin. 31 al art. 139 din Codul muncii).

Motivele care au condus la completarea art. 139 din Codul muncii

Art. 139 din Codul muncii cuprinde, printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează și trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Craciunul). În ceea ce privește Crăciunul, acesta este sărbătorit la aceeași dată calendaristică, în schimb Paștele, și implicit, Rusaliile nu se sărbătoresc la o dată fixă.

Din acest motiv, legiuitorul român a considerat oportună modificarea Codului muncii în sensul celor de mai sus, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele libere potrivit cultului legal creștin de care aparțin, fără ca activitatea angajatorului să fie afectată.

De altfel, de-a lungul timpului, în doctrina de specialitate s-a exprimat ideea conform căreia, pentru a nu încălca drepturile recunoscute de lege salariaților, angajatorul ar trebui fie să le ofere acestora posibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în zilele ce nu constituie sărbătoare legală potrivit calendarului liturgic al cultului creștin căruia aparțin respectivii salariați, fie să le acorde zile libere și cu ocazia sărbătorilor prevăzute de calendarul liturgic al cultului dominant.

Potrivit noilor dispozițiile legale, în eventualitatea în care angajatorul acordă, de exemplu, zile libere atât pentru Paștele ortodox, cât și pentru Paștele catolic, salariații care au beneficiat de astfel de zile libere “dublate” (pentru ambele sărbători aparținând unor culte religioase creștine diferite) vor trebui să recupereze zilele suplimentare astfel acordate, în conformitate cu programul stabilit de angajator în acest sens.


Acordarea zilelor libere salariaților care aparțin unui alt cult religios decât cel creștin

În ceea ce privește salariații care aparțin altor culte religioase legale decât cele creștine (iudaic, musulman, budist), aceștia beneficiază de 2 zile libere pentru fiecare din cele 3 sărbători religioase anuale declarate (6 zile pe an).

Potrivit alin. (3) al art. 139 din Codul muncii, zilele libere stabilite potrivit alin. (1) pentru persoanele aparţinând cultelor religioase legale, altele decât cele creştine, se acordă de către angajator în alte zile decât zilele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual.

Prin urmare, din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că cele 6 zile libere de care beneficiază salariații care aparțin altor culte religioase legale decât cele creștine se acordă în plus față de zilele libere nelucrătoare stabilite de alin. (1) al art. 139 din Codul muncii.

Care sunt cultele religioase legale recunoscute în România?

La nivel național există 18 culte religioase recunoscute, prevăzute în anexa Legii nr. 486/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, și anume: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Cultul Creștin Baptist-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină După Evanghelie din România, Biserica Evanghelică Română, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 3916 / 5623
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
    ANALIZĂ | Eurohold Bulgaria AD & Euroins Insurance Group AD vs România: 1-1 după prima încleștare la ICSID. Arbitrii au decis bifurcarea procedurii și vor analiza mai întâi efectele Acordului de denunțare a tratatelor bilaterale intra-UE. Urmează o fază preliminară decisivă - dacă România are dreptate, Tribunalul nu va avea jurisdicție, iar dosarul se oprește
    PNSA, consultanții Five Elms Capital în runda de finanţare serie B a companiei Digitail Inc. | Echipă pluridisciplinară extinsă, coordonată de Florian Nițu (Partener M&A) și Diana Dobra (Managing Associate)
    VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
    Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
    ‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, NNDKP, CMS, TZA și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2025. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
    Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
    Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
    CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
    Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
    Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
    Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...