Comisia Europeană anunță modificarea Regulamentului UE privind defrișările
19 Decembrie 2025 Agerpres
Modificările convenite asigură claritate și previzibilitate în ceea ce privește termenele și cerințele pentru operatorii economici.
Comisia Europeană a salutat votul final al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la propunerea Comisiei de modificări specifice ale Regulamentului UE privind defrișările (EUDR), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Modificările convenite asigură claritate și previzibilitate în ceea ce privește termenele și cerințele pentru operatorii economici. Acestea prevăd un an suplimentar pentru pregătirile operatorilor economici înainte de intrarea în vigoare a RDUE la 30 decembrie 2026. Pentru microîntreprinderi și operatorii mici, perioada se prelungește până la 30 iunie 2027, cu excepția celor care fac deja obiectul Regulamentului UE privind lemnul (EUTR).
Modificările convenite limitează și mai mult obligația de a depune declarații privind diligența necesară la primul operator care introduce pe piață produsele relevante. Acestea înlocuiesc, de asemenea, depunerea periodică a declarațiilor privind diligența necesară cu o declarație unică simplificată pentru microîntreprinderi și micii operatori primari din țările cu risc scăzut.
Modificările convenite asigură claritate și previzibilitate în ceea ce privește termenele și cerințele pentru operatorii economici. Acestea prevăd un an suplimentar pentru pregătirile operatorilor economici înainte de intrarea în vigoare a RDUE la 30 decembrie 2026. Pentru microîntreprinderi și operatorii mici, perioada se prelungește până la 30 iunie 2027, cu excepția celor care fac deja obiectul Regulamentului UE privind lemnul (EUTR).
Modificările convenite limitează și mai mult obligația de a depune declarații privind diligența necesară la primul operator care introduce pe piață produsele relevante. Acestea înlocuiesc, de asemenea, depunerea periodică a declarațiilor privind diligența necesară cu o declarație unică simplificată pentru microîntreprinderi și micii operatori primari din țările cu risc scăzut.
În ansamblu, aceste modificări vor reduce încărcarea de date în sistemul informatic, astfel încât acesta să poată gestiona declarațiile privind diligența necesară preconizate și declarațiile simplificate prezentate de toți operatorii. Acest lucru va asigura buna funcționare a sistemului informatic, care este necesar pentru o punere în aplicare fără probleme a RDUE.
'Acum trebuie să ne asigurăm că RDUE produce rezultate pe teren. Combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial este una dintre cele mai urgente provocări ale vremurilor noastre, deoarece acestea sunt factori importanți ai schimbărilor climatice și ai pierderii biodiversității, se arată în comunicatul Executivului comunitar
'Odată cu acordul privind normele UE în materie de defrișare, întreprinderile pot continua să se pregătească pentru aplicarea RDUE. Aceasta oferă certitudinea și previzibilitatea necesare și va face posibilă punerea în aplicare a legii în cel mai eficient mod posibil pentru a reduce defrișările la nivel mondial', a declarat comisarul pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 95 / 5764 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





